Act
COMUNICAT din 13 noiembrie 2024 privind calculul indemnizației de grad profesional
Dosar în care s-a formulat sesizarea: 508/89/2024
Nr. de înregistrare a sesizării: 2573/1/2024
Data înregistrării sesizării: 13.11.2024
Conținutul sesizării:
1. Dacă indemnizația de grad profesional prevăzută de art. 22 alin. (2) - (3) din OUG nr. 59/2000, modificată prin Legea nr. 234/2019, în forma în vigoare din 16.12.2019 se calculează în funcție de salariul minim brut garantat, pentru studii medii sau în funcție de salariul minim brut garantat, pentru studii superioare, având în vedere studiile persoanelor solicitante;2. Dacă calculul indemnizației de art. 22 alin. (2) - (3) din OUG nr. 59/2000, modificată prin Legea nr. 234/2019, în forma în vigoare din 16.12.2019 este limitat la cuantumul din 16.12.2019 în baza art. 34 alin. (2) din OUG nr. 114/2018, art. I pct. 12 din O.U.G. nr. 1/2020, art. I alin. (3) din OUG nr. 226/2020, art. I alin. (5) din OUG nr. 130/2021 și art. I alin. (5) din OUG nr. 168/2022 care prevăd plafonarea anuală a sporurilor și indemnizației personalului plătit din fonduri publice.
Minuta deciziei nr. 133 din 7 aprilie 2025
Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Vaslui - Secția Civilă, în dosarul nr. 508/89/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept:
Dacă indemnizația de grad profesional prevăzută de art. 22 alin. (2) – (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, modificată prin Legea 234/2019, în forma în vigoare din 16.12.2019 se calculează în funcție de salariul minim brut garantat, pentru studii medii sau în funcție de salariul minim brut garantat, pentru studii superioare, având în vedere studiile persoanelor solicitante;
Dacă în ceea ce privește calculul indemnizației prevăzute de art. 22 alin. (2) – (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, în forma în vigoare din 16.12.2019, acesta este limitat la cuantumul din 16.12.2019 în baza art. 34 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, art. I alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, art. I alin. (3) din Ordonanța de urgență nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, art. I alin. (5) din Ordonanța de urgență nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative și art. I alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 care prevăd plafonarea anuală a sporurilor și indemnizației personalului plătit din fonduri publice.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.