Act
COMUNICAT din 25 octombrie 2024 privind sporul de condiţii vătămătoare în procent de 15% din salariul de bază de care beneficiază persoana încadrată pe funcţia de inspector în cadrul Casei judeţene de Pensii
Dosar în care s-a formulat sesizarea: 2306/107/2024
Nr. de înregistrare a sesizării: 2368/1/2024
Data înregistrării sesizării: 25.10.2024
Conținutul sesizării:
Dacă sporul de condiții vătămătoare în procent de 15% din salariul de bază de care beneficiază persoana încadrată pe funcția de inspector în cadrul Casei județene de Pensii urmează a fi supus plafonării prin raportare la prevederile OUG nr. 1/2020, art. I alin. (5) din OUG nr. 130/2021, art. I alin. (5) din OUG nr. 168/2022 și ale OUG nr. 115/2023, respectiv la nivelul lunii decembrie 2018, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții, sau va fi acordat la nivelul maxim aflat în plată în temeiul unor hotărâri judecătorești definitive care au vizat alți salariați, în cadrul instituției unde își desfășoară activitatea reclamantul, raportat la prevederile art. 6 lit. b) și c) ale Legii nr. 153/2017.
Minuta deciziei nr. 54 din 24 februarie 2025
Respinge, ca inadmisibile, sesizările conexate formulate de Tribunalul Alba - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal și de insolvență, în dosarele nr. 3027/107/2024 și, respectiv, nr. 2306/107/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile privind următoarea chestiune de drept:Dacă sporul de condiții vătămătoare în procent de 15% din salariul de bază de care beneficiază persoana încadrată pe funcția de inspector în cadrul casei județene de pensii urmează a fi supus plafonării prin raportare la prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, art. I alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare, art. I alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare, respectiv la nivelul lunii decembrie 2018, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții sau va fi acordat la nivelul maxim aflat în plată în temeiul unor hotărâri judecătorești definitive care au vizat alți salariați, în cadrul instituției unde își desfășoară activitatea reclamantul, raportat la prevederile art. 6 lit. b) și c) ale Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.