LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
Act

COMUNICAT din 8 octombrie 2024 privind actualizarea pensiilor militare de stat prin aplicarea procentului de 25% acordat ca majorare a soldei de funcție a cadrelor militare în activitate pentru anul 2018, respectiv indexarea cuantumurilor pensiilor militare de stat cu 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat în anul 2018

Emitent
Înalta Curte de Casație și Justiție
Publicat
Monitorul Oficial nr. 0 din 08 octombrie 2024
Data publicării
08.10.2024
Vigoare
08 octombrie 2024

Dosar în care s-a formulat sesizarea: 449/93/2023; 450/93/2023
Nr. de înregistrare a sesizării: 2163/1/2024; 2165/1/2024
Data înregistrării sesizării: 08.10.2024

Conținutul sesizării:
Rezolvarea de principiu a chestiunii de drept privind posibilitatea, după adoptarea OUG nr. 59 din 2017, a actualizării pensiilor militare de stat prin aplicarea procentului de 25% acordat ca majorare a soldei de funcție a cadrelor militare în activitate pentru anul 2018; respectiv posibilitatea, după adoptarea OUG nr. 59 din 2017, a indexării cuantumurilor pensiilor militare de stat cu 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat în anul 2018.

Minuta deciziei nr. 16 din 27 ianuarie 2025
Respinge, ca inadmisibile, sesizările conexate formulate de Tribunalul Ilfov - Secția civilă, în dosarele nr. 449/93/2023 și nr. 450/93/2023 și de Tribunalul Prahova - Secția I civilă, în dosarul nr. 2804/105/2023, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept:Posibilitatea, după adoptarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2017 privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, a actualizării pensiilor militare de stat prin aplicarea procentului de 25% acordat ca majorare a soldei de funcție a cadrelor militare în activitate pentru anul 2018, respectiv a indexării cuantumurilor pensiilor militare de stat cu 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat în anul 2018.
șiDacă pensiile militare de stat pot fi actualizate, în baza dispozițiilor art. 60 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare, respectiv, în caz afirmativ, data de la care acest drept poate fi acordat raportat la dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2017.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.