LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
Act

COMUNICAT din 21 august 2024 privind procentul de 30% din suma cu titlu de amendă contravențională

Emitent
Înalta Curte de Casație și Justiție
Publicat
Monitorul Oficial nr. 0 din 21 august 2024
Data publicării
21.08.2024
Vigoare
21 august 2024

Nr. de înregistrare a sesizării: 1782/1/2024
Data înregistrării sesizării: 19.08.2024

Conținutul sesizării:
Interpretarea și aplicarea prevederilor art. 3 lit. c) din OG nr. 26/2011 privind înființarea Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, modificată și completată, în sensul de a se stabili dacă procentul de 30% din suma cu titlu de amendă contravențională reprezintă venit la bugetul I.S.C.T.R. și se poate executa prin intermediul executorilor judecătorești sau se face venit la bugetul general consolidat și se execută prin intermediul executorilor fiscali.

Minuta deciziei nr. 20 din 11 noiembrie 2024
Admite recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului și, în consecință, stabilește că:
În interpretarea și aplicarea unitară a prevederilor art. 3 lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2011 privind înființarea Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 18/2012, cu modificările și completările ulterioare, procentul de 30% din suma încasată cu titlu de amendă contravențională reprezintă o creanță bugetară care se execută prin intermediul executorilor fiscali potrivit dispozițiilor art. 220 și următoarele din Codul de procedură fiscală.
Obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.