LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
Act

COMUNICAT din 21 august 2024 privind recalcularea indemnizaţiilor de concediu de odihnă cuvenite reclamanţilor cu includerea indemnizaţiei de hrană în calculul indemnizaţiilor de concediu, corespunzător perioadei efectiv lucrate

Emitent
Înalta Curte de Casație și Justiție
Publicat
Monitorul Oficial nr. 0 din 21 august 2024
Data publicării
21.08.2024
Vigoare
21 august 2024

Dosar în care s-a formulat sesizarea: 2335/118/2024*
Nr. de înregistrare a sesizării: 1792/1/2024
Data înregistrării sesizării: 21.08.2024

Conținutul sesizării:
Rezolvarea de principiu a chestiunii de drept constând în recalcularea indemnizațiilor de concediu de odihnă cuvenite reclamanților cu includerea indemnizației de hrană în calculul indemnizațiilor de concediu, corespunzător perioadei efectiv lucrate.

Minuta deciziei nr. 67 din 28 octombrie 2024
Respinge, ca inadmisibile, sesizările conexate formulate de Tribunalul Constanța - Secția I civilă, în dosarele nr. 2335/118/2024* și nr. 1358/118/2024, în vederea dezlegării următoarelor chestiuni de drept:Dacă la calculul indemnizațiilor de concediu de odihnă, medical, zilelor de învoire plătită, incapacitate temporară de muncă și orice alte concedii plătite acordate salariaților din sistemul Administrației Naționale a Penitenciarelor se iau în calcul sau nu și sporurile de care beneficiază salariații, cum ar fi sporul de condiții grele, condiții vătămătoare, spor izolare, spor de noapte, spor de pază și supraveghere, compensațiile de risc/pericol”, respectiv,
Dacă la calculul indemnizației de concediu acordate cadrelor didactice, didactice auxiliar și nedidactice pentru perioada 1 ianuarie 2019-30 iunie 2023 se include sau nu și indemnizația de hrană acordată acestora.

Obligatorie, potrivit dispozițiilorart. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.