Act
COMUNICAT din 2 august 2024 privind modul de interpretare şi aplicare a noţiunii de ”venituri realizate ilicit”
Dosar în care s-a formulat sesizarea 9546/306/2022
Nr. de înregistrare a sesizării: 1691/1/2024
Data înregistrării sesizării: 02.08.2024
Conținutul sesizării:
Modul de interpretare și aplicare a noțiunii de ”venituri realizate ilicit” din cuprinsul dispozițiilor art. 73 pct. 23 din O.G. nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, potrivit căroraConstituie contravenții, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să constituie infracțiuni, și se sancționează după cum urmează:
(...) 23. desfășurarea oricărui exercițiu comercial în perioada suspendării activității comerciale, cu amenda prevăzută la pct. 1 lit. a) - e), caz în care limitele minime și maxime se dublează, iar veniturile realizate ilicit în perioada dintre data suspendării activității comerciale și momentul constatării contravenției se confiscă și se fac venit la bugetul de stat.
respectiv dacă pentru determinarea valorii acestora se iau sau nu în calcul sumele aferente plății „utilităților, mărfurilor, salariilor, contribuțiilor aferente și taxei pe valoarea adăugată”, stabilite de lege în sarcina profesionistului.
Minuta deciziei nr. 116 din 9 decembrie 2024
Admite sesizările formulate de Tribunalul Galați - Secția contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 202/233/2022 și de Tribunalul Sibiu - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarele nr. 120/306/2022 și nr. 9.546/306/2022, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile și, în consecință, stabilește că:
În interpretarea și aplicarea prevederilor art. 73 pct. 23 din Ordonanța Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sintagma „veniturile realizate ilicit” se referă la veniturile brute realizate din activitatea comercială desfășurată între data suspendării activității comerciale și momentul constatării contravenției.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.