COMUNICAT
COMUNICAT din 17 iulie 2024 privind sporurile pentru condiţii deosebit de periculoase şi pentru condiţii deosebite în cazul personalului din domeniul sanitar
Dosar în care s-a formulat sesizarea: 453/100/2023
Nr. de înregistrare a sesizării: 1597/1/2024
Data înregistrării sesizării: 17.07.2024
Conținutul sesizării:
Dacă sporurile pentru condiții deosebit de periculoase și pentru condiții deosebite, prevăzute de art. 7 alin. (1) lit. b) și h) din Anexa II a Legii nr. 153/2017, se aplică și în cazul gărzilor desfășurate în condițiile art. 3 alin. (1), (2), (3) și (6) din Anexa II a Legii nr. 153/2017 și, în caz afirmativ, dacă baza de calcul a sporurilor este reprezentată de salariul de bază sau de salarizarea prevăzută de art. 3 din Anexa II a Legii nr. 153/2017.
Minuta deciziei nr. 80 din 18 noiembrie 2024
Respinge ca inadmisibilă sesizarea formulată de Tribunalul București – Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în vederea lămuririi următoarei probleme de drept:Dacă sporurile pentru condiții deosebit de periculoase și pentru condiții deosebite, prevăzute de art. 7 alin. (1) lit. b) și h) din Anexa nr. II a Legii-cadru nr. 153/2017 se aplică și în cazul gărzilor desfășurate în condițiile art. 3 alin. (1), (2), (3) și (6) din Anexa nr. II a Legii-cadru nr. 153/2017 și, în caz afirmativ, dacă baza de calcul a sporurilor este reprezentată de salariul de bază sau de salarizarea prevăzută de art. 3 din Anexa nr. II a Legii-cadru nr. 153/2017.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.