Act
COMUNICAT din 9 iulie 2024 privind măsurile procesuale pe care le poate dispune instanța de judecată în situația promovării căii de atac de către ambele părți, în condițiile în care față de debitoare s-a deschis, în cursul soluționării căilor de atac, procedura insolvenței, iar criticile acestora privesc aceeași creanță dedusă judecății
Nr. de înregistrare a sesizării: 1533/1/2024
Data înregistrării sesizării: 09.07.2024
Conținutul sesizării:
Interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 75 din Legea nr. 85/2014 privind măsurile procesuale pe care le poate dispune instanța de judecată în situația existenței a două căi de atac, atât a creditorului, cât și a debitorului și a aceleiași acțiuni civile, în condițiile în care față de debitor s-a deschis, în cursul soluționării căilor de atac, procedura insolvenței, iar criticile acestora privesc aceeași creanță dedusă judecății.
Minuta deciziei nr. 22 din 18 noiembrie 2024
Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație si Justiție și, în consecință, stabilește că:
În interpretarea și aplicarea art. 75 alin. (1) coroborate cu cele stipulate de art. 75 alin. (2) lit. a) teza întâi din Legea nr. 85/2014, dispozițiile Codului insolvenței nu derogă de la prevederile de drept comun ale Codului de procedură civilă, care obligă instanța de control judiciar, învestită cu căi de atac în reformare promovate atât de debitor cât și de creditor, în condițiile deschiderii procedurii insolvenței față de debitorul pârât ulterior închiderii dezbaterilor sau în cursul soluționării căilor de atac, să judece toate căile de atac.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.