LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
COMUNICAT

COMUNICAT din 15 aprilie 2024 privind dovada achitării cheltuielilor de judecată

Emitent
Înalta Curte de Casație și Justiție
Publicat
Monitorul Oficial nr. 0 din 15 aprilie 2024
Data publicării
15.04.2024
Vigoare
15 aprilie 2024

Dosar în care s-a formulat sesizarea: 18/289/2022
Nr. de înregistrare a sesizării: 892/1/2024
Data înregistrării sesizării: 15.04.2024

Conținutul sesizării:
Dacă dispozițiile art. 452 din Codul de procedură civilă raportate la dispozițiile art. 470 din Codul de procedură civilă astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 9/2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, se interpretează în sensul că în ipoteza în care au fost solicitate cheltuieli de judecată în fața primei instanțe, dar nu s-a făcut dovada achitării acestora până la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei, în apelul declarat exclusiv împotriva soluției de respingere a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, nu se poate face dovada achitării cheltuielilor de judecată sau se interpretează în sensul că proba cu înscrisuri noi este admisibilă?

Minuta deciziei nr. 34 din 17 iunie 2024
Admite sesizarea formulată de Tribunalul Mureș - Secția civilă, în dosarul 18/289/2022 pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în consecință, stabilește că:
Dispozițiile art. 452 raportate la cele ale art. 470 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 9 din 30 martie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 25 iunie 2020, se interpretează în sensul că, în ipoteza în care au fost solicitate cheltuieli de judecată în fața primei instanțe, dar nu s-a făcut dovada achitării lor până la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei, se poate face, prin înscrisuri noi, această dovadă, în apelul declarat împotriva soluției de respingere a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.