LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
COMUNICAT

COMUNICAT din 8 martie 2024 privind situația în care creditorul solicită penalităţi de întârziere de natură contractuală (stabilite convenţional de părţi)

Emitent
Înalta Curte de Casație și Justiție
Publicat
Monitorul Oficial nr. 0 din 08 martie 2024
Data publicării
08.03.2024
Vigoare
08 martie 2024

Dosar în care s-a formulat sesizarea: 779/200/2022
Nr. de înregistrare a sesizării: 552/1/2024
Data înregistrării sesizării: 08.03.2024

Conținutul sesizării:
Dacă dispozițiile art. 628 alin. (4) Cod procedură civilă sunt incidente și trebuie aplicate de către instanța de executare și în cazul în care creditorul solicită penalități de întârziere de natură contractuală (stabilite convențional de părți) sau sunt incidente și trebuie aplicate doar în cazul în care creditorul solicită dobândă legală.

Minuta deciziei nr. 50 din 21 octombrie 2024
Admite sesizarea formulată de Tribunalul Buzău – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 779/200/2022 și, în consecință, stabilește că:
În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 628 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanța de executare stabilește dobânzi, penalități sau alte sume care se cuvin de plin drept creditorului, potrivit art. 1.535 din Codul civil sau altor dispoziții legale speciale, și în cazul în care creditorul solicită penalități de întârziere prevăzute în contract.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.