LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
COMUNICAT

COMUNICAT din 20 iulie 2023 privind interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 2 alin. (1) și art. 4 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat

Emitent
Înalta Curte de Casație și Justiție
Publicat
Monitorul Oficial nr. 0 din 20 iulie 2023
Data publicării
20.07.2023
Vigoare
20 iulie 2023

Nr. de înregistrare a sesizării: 1958/1/2023
Data înregistrării sesizării: 20.07.2023

Conținutul sesizării:
Dacă dispozițiile art. 2 alin. (1) și art. 4 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) și (3) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.550/2004 de aprobare a Normele metodologice de evaluare a pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, în vederea recalculării în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, în interpretarea dată acestor texte prin Decizia nr. 11/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, mai pot fi sau nu aplicate în privința revizuirii drepturilor de pensie cuvenite după data de 1 ianuarie 2016 (când au devenit aplicabile prevederile art. 169^1 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice)?

Minuta deciziei nr. 17 din 23 octombrie 2023
Admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în consecință, stabilește că:
Prevederile art. 169^1 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, nu înlătură și nu împiedică revizuirea drepturilor de pensie cu aplicarea dispozițiilor art. 2 alin. (1) și art. 4 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, aprobată cu completări prin Legea nr. 78/2005, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) și (3) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, în interpretarea dată acestor texte prin Decizia nr. 11 din 25 mai 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 522 din 14 iulie 2015.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.