COMUNICAT
COMUNICAT din 29 mai 2023 privind obligaţia de a nu conduce anumite vehicule stabilită de instanţă, în cazul amânării aplicării pedepsei
Dosar în care s-a formulat sesizarea: 1/751/2023
Nr. de înregistrare a sesizării: 1519/1/2023
Data înregistrării sesizării: 29.05.2023
Conținutul sesizării:
Dacă, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 85 alin. (2) lit. g) C. pen., instanța poate impune persoanei față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei să execute obligația de a nu conduce anumite vehicule stabilite de instanță, pe o perioadă mai mică decât durata termenului de supraveghere, prevăzut la art. 84 C.pen.
Minuta deciziei nr. 71 din 23 octombrie 2023
Admite sesizarea formulată de Curtea Militară de Apel București, în dosarul nr. 1/751/2023, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
„Dacă, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 85 alin. (2) lit. g) din Codul penal, instanța poate impune persoanei față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei să execute obligația de a nu conduce anumite vehicule stabilite de instanță, pe o perioadă mai mică decât durata termenului de supraveghere, prevăzut la art. 84 din Codul penal” și stabilește că:
În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 85 alin. (2) lit. g) din Codul penal, instanța nu poate impune persoanei față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei să execute obligația de a nu conduce anumite vehicule stabilite de instanță, pe o perioadă mai mică decât durata termenului de supraveghere prevăzut de art. 84 din Codul penal.
Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.