LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
HOTĂRÂRE

HOTĂRÂRE nr. 609 din 20 iulie 2023 privind aprobarea unor modificări în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, situate în judeţele Vrancea, Constanţa, Buzău, Braşov, Sibiu, Argeş, Cluj, Prahova, Ilfov şi municipiul Bucureşti, şi modificarea anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului

Emitent
Guvernul
Publicat
Monitorul Oficial nr. 682 din 25 iulie 2023
Data publicării
25.07.2023
Vigoare
25 iulie 2023

Având în vedere prevederile art. 2^1 și 2^2 din Ordonanța Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituțiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 288 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.Articolul 1Se aprobă actualizarea valorilor de inventar ale unor imobile aflate în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Apărării Naționale, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1, ca urmare a reevaluării acestora conform prevederilor art. 2^1 și 2^2 din Ordonanța Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituțiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 2Se aprobă modificarea valorilor de inventar ale unor imobile aflate în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Apărării Naționale, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2, ca urmare a punerii în funcțiune a unor obiective de investiții cu caracter militar.
Articolul 3Ministerul Apărării Naționale își va actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică și, împreună cu Ministerul Finanțelor, va opera modificarea anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 4Anexele nr. 1 și 2*) fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
*) Anexele nr. 1 și 2 nu se publică, fiind clasificate potrivit legii.

PRIM-MINISTRU
ION-MARCEL CIOLACU
Contrasemnează:
p. Viceprim-ministru,
Mihaela-Ioana Kaitor,
secretar de stat
p. Ministrul apărării naționale,
Simona Cojocaru,
secretar de stat
Ministrul finanțelor,
Marcel-Ioan Boloș
București, 20 iulie 2023.
Nr. 609.
------