LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
HOTĂRÂRE

HOTĂRÂRE nr. 599 din 20 iulie 2023 privind suplimentarea pe anul 2023 a sumei prevăzute ca justă despăgubire, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 675/2020 privind declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional "Autostrada de centură Bucureşti, sector Centura Sud km 52+770-km 100+900", pe raza localităţilor Vidra, Jilava, 1 Decembrie, Dărăşti-Ilfov, Măgurele, Bragadiru, Domneşti, Ciorogârla şi Cornetu din judeţul Ilfov şi Grădinari şi Joiţa din judeţul Giurgiu, precum şi modificarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 675/2020

Emitent
Guvernul
Publicat
Monitorul Oficial nr. 675 din 21 iulie 2023
Data publicării
21.07.2023
Vigoare
21 iulie 2023

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, precum și al art. 8 alin. (3), art. 9 alin. (8), art. 11 alin. (7) și art. 32 alin. (2) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul ISe aprobă suplimentarea pe anul 2023 a sumei prevăzute ca justă despăgubire, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 675/2020 privind declanșarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național „Autostrada de centură București, sector Centura Sud km 52+770-km 100+900“, pe raza localităților Vidra, Jilava, 1 Decembrie, Dărăști-Ilfov, Măgurele, Bragadiru, Domnești, Ciorogârla și Cornetu din județul Ilfov și Grădinari și Joița din județul Giurgiu, cu modificările și completările ulterioare, cu suma totală de 180 mii lei, care se alocă de bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în conformitate cu Legea bugetului de stat pe anul 2023 nr. 368/2022, la capitolul 84.01 „Transporturi“, subcapitolul 03 „Transport rutier“, titlul 58 „Proiecte cu finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020“, articolul 58.03 „Programe din Fondul de Coeziune - FC“.
Articolul IIPozițiile nr. crt. 558, 559, 562, 563, 565, 570, 571, 573, 578, 579, 1239, 1367, 1368, 1369, 1370, 1371, 1375 și 1376 din anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 675/2020 privind declanșarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național „Autostrada de centură București, sector Centura Sud km 52+770-km 100+900“, pe raza localităților Vidra, Jilava, 1 Decembrie, Dărăști-Ilfov, Măgurele, Bragadiru, Domnești, Ciorogârla și Cornetu din județul Ilfov și Grădinari și Joița din județul Giurgiu, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 20 august 2020, cu modificările și completările ulterioare, se modifică, în sensul actualizării în condițiile legii a elementelor de identificare și a sumelor individuale aferente despăgubirilor, în conformitate cu anexa la prezenta hotărâre.
Articolul III(1) Suma aprobată potrivit art. I se utilizează în scopul acordării justelor despăgubiri pentru imobilele prevăzute la art. II, în conformitate cu anexa la prezenta hotărâre.(2) Suma prevăzută la art. I se virează de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii într-un cont de trezorerie deschis pe numele Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., în termen de cel mult 30 de zile de la data aprobării cererii de deschidere de credite, conform prevederilor art. 4 alin. (8) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 53/2011, cu completările ulterioare, la dispoziția proprietarilor/deținătorilor de imobile proprietate privată care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național, situat pe amplasamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 675/2020, cu modificările și completările ulterioare, în vederea efectuării plății despăgubirilor în cadrul procedurilor de expropriere, în condițiile legii.
Articolul IVMinisterul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., răspunde de realitatea datelor din anexa la prezenta hotărâre, de modul de utilizare, în conformitate cu prevederile legale, a sumei alocate potrivit prevederilor prezentei hotărâri, precum și de corectitudinea datelor înscrise în documentele care au stat la baza stabilirii acesteia.

PRIM-MINISTRU
ION-MARCEL CIOLACU
Contrasemnează:
p. Viceprim-ministru,
Mihaela-Ioana Kaitor,
secretar de stat
p. Ministrul transporturilor și infrastructurii,
Bogdan-Stelian Mîndrescu,
secretar de stat
Ministrul finanțelor,
Marcel-Ioan Boloș
București, 20 iulie 2023.
Nr. 599.
ANEXĂ

MODIFICĂRI ȘI COMPLETĂRI
la Lista cuprinzând imobilele proprietate privată care constituie coridorul de expropriere
al lucrării de utilitate publică de interes național „Autostrada de centură București,
sector Centura Sud km 52+770-km 100+900“, pe raza localităților Vidra, Jilava, 1 Decembrie,
Dărăști-Ilfov, Măgurele, Bragadiru, Cornetu, Domnești și Ciorogârla din județul Ilfov
și pe raza localităților Grădinari și Joița din județul Giurgiu, proprietarii sau
deținătorii acestora, precum și sumele individuale aferente despăgubirilor
Nr. crt. Poziție în Hotărârea Guvernului nr. 675/2020, cu modificările și completările ulterioare Județul Unitatea administrativ-teritorială Numele și prenumele proprietarului/deținătorului terenului Tarlaua Parcela Număr cadastral/ Nr. topo Numărul cărții funciare Numărul titlului de proprietate Categoria de folosință Extravilan/ Intravilan Suprafața totală a terenului (mp) Suprafața de expropriat a terenului (mp) Suprafața de expropriat a construcțiilor (mp)/(ml) Valoarea de despăgubire a terenului, conform Legii nr. 255/2010 (lei)
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15
1 558 Ilfov Dărăști-Ilfov Raducu Dumitra 49 152/1/224 - - - Arabil Intravilan 930,00 4,00 - 206,45
2 559 Ilfov Dărăști-Ilfov Toma Floarea 49 152/1/223 - - - Arabil Intravilan 1.937,00 24,00 - 1.238,69
3 562 Ilfov Dărăști-Ilfov Tănase Constantin 49 152/1/220 - - - Arabil Intravilan 2.100,00 76,00 - 3.922,51
4 563 Ilfov Dărăști-Ilfov Cișcă Vasile 49 152/1/219 - - - Arabil Intravilan 2.350,00 115,00 - 5.935,38
5 565 Ilfov Dărăști-Ilfov Petrache Gheorghe 49 152/1/217 - - - Arabil Intravilan 2.600,00 415,00 - 21.418,98
6 570 Ilfov Dărăști-Ilfov Tudorache Floarea 49 152/1/213 - - - Arabil Intravilan 1.900,00 464,00 - 23.947,97
Extravilan 414,00 3.037,52
7 571 Ilfov Dărăști-Ilfov Draghici Maria 49 152/1/212 - - - Arabil Intravilan 1.859,00 454,00 - 23.431,85
Extravilan 533,00 - 3.910,62
8 573 Ilfov Dărăști-Ilfov Chiorcan Florea 49 152/1/210 - - - Arabil Intravilan 3.359,00 1.288,00 - 66.476,26
Extravilan 965,00 - 7.080,21
9 578 Ilfov Dărăști-Ilfov Popescu Dumitra 49 152/1/204 - - - Arabil Intravilan 1.050,00 292,00 - 15.070,70
10 579 Ilfov Dărăști-Ilfov Stan Tudora 49 152/1/203 - - - Arabil Intravilan 2.700,00 742,00 - 38.296,10
Extravilan 735,00 - 5.392,70
11 1239 Ilfov Domnești Pribeagu Constantina Ramona - - 3382 108168 - Arabil Intravilan
502,00 - 36.110,12
Extravilan 234,00 - 3.094,65
12 1367 Giurgiu Joița Naciu Stefan 15 10 - - - Arabil Extravilan 10.000,00 14,00 - 32,20
13 1368 Giurgiu Joița Unitatea administrativ-teritorială Joița (domeniu privat) - 75 - -
Neproductiv Extravilan 2.057,00 37,00
23,40
14 1369 Giurgiu Joița Unitatea administrativ-teritorială Joița (domeniu privat)
95 - -
Neproductiv Extravilan 1.947,00 78,00
44,85
15 1370 Giurgiu Joița Pufan Constantin Sorin, Pufan Adriana, Mindru Maria Cristina, Moldoveanu Valentin Tudor, Moldoveanu Maria, Mindru Iulia Maria 21/1-A1 1 37325 37325 - Arabil Extravilan 5.065,00 330,00 - 759,00
16 1371 Giurgiu Joița Pufan Constantin Sorin, Pufan Adriana, Moldoveanu Valentin Tudor, Moldoveanu Maria, Mindru Iulia Maria 20/1 - 54634 54634
Arabil Extravilan 4.993,00 199,00 - 457,70
17 1375 Giurgiu Joița Iacob Stefan Marius, Iacob Viorel 20/1-A2 2 53547 53547
Arabil Extravilan 2.401,00 394,00 - 906,20
18 1376 Giurgiu Joița Iacob Viorel, Iacob Daniela, Iacob Stefan Marius, Iacob Petruta Georgeta, Iacob Floarea - - 2233 51955
Arabil Extravilan 4.300,00 372,00 - 855,60

------