LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
PROCEDURĂ

PROCEDURĂ din 7 iulie 2023 privind determinarea şi regularizarea diferenţei de impozit pe profit/impozit pe veniturile microîntreprinderilor care a fost redirecţionată în plus faţă de sumele care pot fi redirecţionate, potrivit legii

Emitent
Agenția Națională de Administrare Fiscală
Publicat
Monitorul Oficial nr. 643 din 13 iulie 2023
Data publicării
13.07.2023
Vigoare
13 iulie 2023
Notă: Aprobată prin ORDINUL nr. 1.090 din 7 iulie 2023, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 13 iulie 2023.I. Dispoziții generale1. Procedura se aplică de către contribuabilii plătitori de impozit pe profit/impozit pe veniturile microîntreprinderilor care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:a) au dispus redirecționarea unor sume din impozitul pe profit/impozitul pe veniturile microîntreprinderilor pentru efectuarea de sponsorizări și/sau acte de mecenat sau acordarea de burse private, potrivit art. 42 și 56 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare;b) au rectificat impozitul pe profit/impozitul pe veniturile microîntreprinderilor datorat al anului pentru care s-a dispus redirecționarea, în sensul diminuării acestuia.2. În situația în care, ulterior depunerii formularului 177 „Cerere privind redirecționarea impozitului pe profit/impozitului pe veniturile microîntreprinderilor“, impozitul pe profit/impozitul pe veniturile microîntreprinderilor datorat al anului pentru care s-a dispus redirecționarea se rectifică în sensul diminuării acestuia, iar contribuabilii au redirecționat o sumă mai mare decât suma care putea fi redirecționată, potrivit legii, aceștia datorează bugetului de stat diferența de impozit pe profit/impozit pe veniturile microîntreprinderilor care a fost redirecționată în plus.3. În aplicarea procedurii, contribuabilii plătitori de impozit pe profit/impozit pe veniturile microîntreprinderilor determină:a) valoarea impozitului sau a diferenței de impozit care poate fi redirecționată luând în calcul valoarea impozitului pe profit/impozitului pe veniturile microîntreprinderilor datorat diminuat, stabilit în urma rectificării;b) diferența de impozit pe profit/impozit pe veniturile microîntreprinderilor care a fost redirecționată în plus față de suma care poate fi redirecționată, potrivit legii.II. Determinarea diferenței de impozit pe profit care a fost redirecționată în plus4. În cazul în care impozitul pe profit al anului pentru care s-a dispus redirecționarea se rectifică în sensul diminuării acestuia, în baza datelor rectificate se determină valoarea impozitului pe profit sau a diferenței de impozit pe profit care poate fi redirecționată prin scăderea din valoarea minimă stabilită, potrivit art. 25 alin. (4) lit. i) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, a sumelor reprezentând sponsorizare și/sau mecenat, burse private, acordate entităților beneficiare în anul pentru care s-a depus declarația anuală de impozit pe profit, conform art. 25 alin. (4) lit. i) și ț) și a sumelor reportate, astfel cum au fost înscrise în formularul 101 „Declarație privind impozitul pe profit“, declarația rectificativă, a anului respectiv.5. Pentru stabilirea limitei impozitului pe profit, prevăzută la art. 25 alin. (4) lit. i) pct. 2 din Codul fiscal, se va avea în vedere și scăderea din acesta a sumelor aferente creditului fiscal și a impozitului pe profit scutit/redus, în conformitate cu prevederile Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.386/2016 pentru aprobarea modelului și conținutului formularelor 101 „Declarație privind impozitul pe profit“ și 120 „Decont privind accizele“, cu modificările și completările ulterioare.6. Diferența de impozit pe profit care a fost redirecționată în plus se determină prin scăderea din suma redirecționată prin formularul 177 „Cerere privind redirecționarea impozitului pe profit/impozitului pe veniturile microîntreprinderilor“ a sumei care poate fi redirecționată, stabilită potrivit pct. 3 lit. a), pct. 4 și 5.III. Determinarea diferenței de impozit pe veniturile microîntreprinderilor care a fost redirecționată în plus7. În cazul în care impozitul pe veniturile microîntreprinderilor al anului pentru care s-a dispus redirecționarea se rectifică în sensul diminuării acestuia, în baza datelor rectificate se determină valoarea impozitului pe veniturile microîntreprinderilor sau a valorii diferenței de impozit pe veniturile microîntreprinderilor care poate fi redirecționată prin scăderea din valoarea stabilită, potrivit art. 56 alin. (1^1) din Codul fiscal, calculată pentru întregul an fiscal, a sumelor acordate entităților beneficiare în anul respectiv conform art. 56 alin. (1^1), (1^5) și (2^2) din Codul fiscal și a sumelor reportate.8. Diferența de impozit pe veniturile microîntreprinderilor care a fost redirecționată în plus se determină prin scăderea din suma redirecționată prin formularul 177 „Cerere privind redirecționarea impozitului pe profit/impozitului pe veniturile microîntreprinderilor“ a sumei care poate fi redirecționată, stabilită potrivit pct. 3 lit. a) și pct. 7.IV. Dispoziții finale9. Diferența pozitivă rezultată din calculul efectuat la pct. 6 și 8, reprezentând diferență de impozit pe profit/impozit pe veniturile microîntreprinderilor care a fost redirecționată în plus față de sumele care pot fi redirecționate, se declară de contribuabil prin formularul 100 „Declarație privind obligațiile de plată la bugetul de stat“, aprobat prin Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 587/2016 pentru aprobarea modelului și conținutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor și taxelor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reținere la sursă, cu modificările și completările ulterioare.
-----