LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
HOTĂRÂRE

HOTĂRÂRE nr. 576 din 7 iulie 2023 privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Agenţiei Naţionale pentru Sport

Emitent
Guvernul
Publicat
Monitorul Oficial nr. 630 din 10 iulie 2023
Data publicării
10.07.2023
Vigoare
10 iulie 2023

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 2 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2023 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.Articolul 1(1) Agenția Națională pentru Sport, denumită în continuare Agenția, este instituție publică, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului și în coordonarea prim-ministrului, finanțată de la bugetul de stat prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.(2) Agenția are rol de sinteză și coordonare a aplicării strategiilor și politicilor Guvernului în domeniul sportului.(3) Pe lângă Agenție se pot înființa activități finanțate integral din venituri proprii, în condițiile prevăzute la art. 67 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare.
(la 16-07-2024, Articolul 1 a fost completat de Punctul 1. , Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 829 din 11 iulie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 686 din 16 iulie 2024 )
Articolul 2Agenția are sediul principal în municipiul București, str. Vasile Conta nr. 16, sectorul 2, bun aflat în domeniul public al statului și în administrarea Agenției.
Articolul 3(1) În îndeplinirea rolului și a obiectivelor sale generale, Agenția exercită următoarele atribuții principale:a) asigură elaborarea strategiei de punere în aplicare a Programului de guvernare în domeniul sportului; fundamentează și propune Guvernului politici în domeniul sportului;b) inițiază, elaborează ori, după caz, avizează proiecte de acte normative, în vederea realizării obiectivelor strategice și a politicilor în domeniul sportului;c) asigură administrarea bunurilor proprietate publică și/sau privată a statului, în scopul desfășurării activității aferente în domeniul sportului, în condițiile legii;d) actualizează inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public și privat al statului, pentru bunurile aflate în administrarea sa, precum și pentru bunurile aflate în administrarea instituțiilor din subordinea Agenției;e) asigură, în numele statului român, reprezentarea pe plan intern și internațional în domeniul sportului;f) asigură urmărirea aplicării și controlul respectării legilor și a celorlalte acte normative din domeniul sportului;g) colaborează cu celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, cu autoritățile administrației publice locale, cu alte instituții publice și persoane juridice de drept public sau privat, române ori străine;h) asigură aplicarea acordurilor internaționale în domeniile sale de activitate;i) încheie tratate internaționale la nivel departamental sau inițiază demersurile necesare încheierii tratatelor la nivel de stat sau de guvern în domeniile de responsabilitate, în condițiile prevăzute de Legea nr. 590/2003 privind tratatele sau, după caz, de Legea nr. 276/2011 privind procedura prin care România devine parte la tratatele încheiate între Uniunea Europeană și statele membre, pe de o parte, și state terțe sau organizații internaționale, pe de altă parte;j) îndeplinește obligațiile ce revin României în calitate de stat membru al Uniunii Europene în domeniile sale de competență și participă la procesul de elaborare a politicilor și documentelor europene în domeniul sportului.(2) Agenția încheie documente de cooperare internațională care nu sunt guvernate de dreptul internațional cu autorități având competențe echivalente din statele membre ale Uniunii Europene sau din state terțe, respectiv cu organizații internaționale, în domeniul său de responsabilitate.(3) Agenția asigură participarea, elaborează și fundamentează pozițiile României în procesul de negociere și adoptare a inițiativelor la nivel european, în domeniul său de activitate, potrivit dispozițiilor Hotărârii Guvernului nr. 34/2017 privind organizarea și funcționarea Sistemului național de gestionare a afacerilor europene în vederea participării României la procesul decizional al instituțiilor Uniunii Europene.(4) Agenția asigură îndeplinirea, în domeniul de competență, a obligațiilor decurgând din calitatea României de stat membru al Uniunii Europene, inclusiv în ceea ce privește transpunerea și/sau crearea cadrului juridic de aplicare directă a actelor juridice obligatorii ale Uniunii Europene, implementarea și monitorizarea aplicării acestora.(5) Agenția îndeplinește orice alte atribuții stabilite prin lege sau prin alte acte normative privind politicile în domeniul sportului.
Articolul 4(1) Agenția îndeplinește următoarele atribuții specifice:a) elaborează și susține strategia generală a organizării și dezvoltării activității sportive și reprezintă interesele statului în raport cu federațiile sportive naționale;b) elaborează normele generale de folosire a mijloacelor materiale aflate în administrarea sa și a mijloacelor financiare pentru activitatea sportivă, finanțate de la bugetul de stat prin bugetul Secretariatului General al Guvernului;c) colaborează cu autorități ale administrației publice centrale și locale, cu instituții de cercetare și cu unități de învățământ și sanitare de specialitate prin Institutul Național de Cercetare pentru Sport, pentru organizarea și dezvoltarea educației fizice și sportului;d) conlucrează cu Comitetul Olimpic și Sportiv Român în vederea finanțării și derulării programelor privind pregătirea și participarea sportivilor români la jocurile olimpice, precum și pentru promovarea valențelor educative ale olimpismului;e) controlează menținerea destinației bazelor sportive din domeniul public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale;f) supraveghează menținerea destinației bazelor și/sau a instalațiilor sportive care au aparținut domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale și care ulterior au fost dobândite ca active patrimoniale destinate activității sportive sau vândute către societăți;g) constată și aplică sancțiuni în domeniul de competență, conform dispozițiilor art. 91 din Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare;h) autorizează afilierea federațiilor sportive naționale la federațiile sportive internaționale de profil și la alte foruri continentale sau mondiale, precum și afilierea altor organizații cu profil sportiv la forurile internaționale de specialitate;i) supraveghează și controlează respectarea de către structurile sportive a dispozițiilor legale în vigoare și a prevederilor cuprinse în statutele și în actele de constituire a acestora;j) organizează sau sprijină, potrivit legii, formarea, pregătirea profesională și perfecționarea specialiștilor din domeniul sportului, conlucrând în acest scop cu instituțiile și organismele de specialitate din țară și din străinătate;k) recunoaște sau revocă, potrivit legii, existența unei structuri sportive prin înscrierea, respectiv radierea acesteia din Registrul sportiv;l) avizează constituirea structurilor sportive, inclusiv înscrierea ca persoane juridice a cluburilor sportive profesioniste organizate ca societăți sportive pe acțiuni, respectiv retrage avizul de funcționare a acestora;m) elaborează criteriile de acordare și atribuie distincțiile și titlurile sportive, altele decât cele stabilite prin lege;n) sprijină organizarea și promovarea cercetării științifice și asistenței medicale în domeniul sportiv;o) autorizează desfășurarea pe teritoriul României a campionatelor mondiale, europene și regionale și participarea reprezentativelor naționale la campionatele mondiale și europene organizate în străinătate, precum și la campionatele regionale;p) promovează măsurile de prevenire, control și reprimare a folosirii substanțelor interzise și a metodelor neregulamentare destinate să mărească în mod artificial capacitatea fizică a sportivilor sau să modifice rezultatele competițiilor;q) adoptă măsuri pentru prevenirea și combaterea violenței la manifestările sportive;r) reprezintă interesele statului în diferite organe și organisme sportive internaționale, pe baza mandatului acordat de Secretariatul General al Guvernului, negociază și încheie acorduri, înțelegeri, protocoale și alte documente de colaborare în domeniul sportului cu organisme de specialitate din alte țări, pe baza prevederilor legale în vigoare;s) colaborează cu celelalte organe ale administrației publice centrale și locale pentru susținerea sportului pentru toți, de performanță și pentru sportul paralimpic, asigurarea unei eficiențe sporite pe linia supravegherii și controlului, exercitării autorității disciplinare, formării și perfecționării specialiștilor din domeniul sportului, pentru corelarea finanțării activității sportive, prevenirea violenței în sport și combaterea dopajului;ș) organizează activități sportive și evenimente în vederea promovării programelor de sport;t) repartizează bugetul afectat activității sportive pentru activitatea proprie și cea a unităților din subordinea sa, pentru federațiile sportive naționale, în baza contractelor de finanțare a obiectivelor și programelor sportive ale acestora, și pentru premierea performanțelor deosebite obținute la competițiile sportive internaționale oficiale, pe baza aprobării date de Secretariatul General al Guvernului;ț) recunoaște existența și practicarea oficială a unei noi ramuri de sport pe teritoriul României.(2) În îndeplinirea rolului și a obiectivelor sale în domeniul absorbției fondurilor europene și internaționale, Agenția are următoarele atribuții specifice:a) asigură absorbția fondurilor europene în domeniul sportului;b) accesează fonduri structurale și de investiții europene destinate susținerii politicilor de coeziune în domeniul sportului, cu respectarea metodologiei specifice, în calitate de gestionar, beneficiar sau partener;c) conlucrează cu Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale, în vederea realizării obiectivelor din domeniul sportului în cadrul programului Erasmus +.
Articolul 5(1) Agenția este condusă de un președinte, cu rang de secretar de stat, și de doi vicepreședinți cu rang de subsecretar de stat, numiți și eliberați prin decizie a prim-ministrului. (2) În exercitarea atribuțiilor sale, președintele emite ordine și instrucțiuni cu caracter normativ sau individual.
Articolul 6(1) Președintele Agenției este ordonator secundar de credite.(2) În exercitarea atribuțiilor sale, președintele emite ordine și instrucțiuni în domeniul sportului.
(la 16-07-2024, Articolul 6 a fost completat de Punctul 2. , Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 829 din 11 iulie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 686 din 16 iulie 2024 )
Articolul 7În exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege, președintele reprezintă Agenția în raporturile cu celelalte autorități publice, cu alte persoane juridice, cu persoane fizice, precum și cu organisme și organizații din țară și din străinătate.
Articolul 8Vicepreședinții îndeplinesc atribuțiile stabilite prin ordin al președintelui Agenției.
Articolul 9(1) Agenția are un secretar general, înalt funcționar public, numit în condițiile legii.
(la 29-04-2025, Alineatul (1) , Articolul 9 a fost modificat de Punctul 1. , Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 430 din 24 aprilie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 380 din 29 aprilie 2025 ) (2) Secretarul general asigură stabilitatea funcționării Agenției și realizarea legăturilor funcționale dintre structurile din cadrul Agenției.(3) Secretarul general este subordonat președintelui Agenției și îndeplinește atribuțiile prevăzute de lege, de regulamentul de organizare și funcționare și alte atribuții stabilite prin ordin al acestuia.(4) Abrogat.
(la 29-04-2025, Alineatul (4) , Articolul 9 a fost abrogat de Punctul 2. , Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 430 din 24 aprilie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 380 din 29 aprilie 2025 )
Articolul 10Președintele poate delega, prin ordin, unele dintre atribuțiile sale vicepreședinților, secretarului general sau, după caz, altor persoane din cadrul aparatului propriu al Agenției.
(la 29-04-2025, Articolul 10 a fost modificat de Punctul 3. , Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 430 din 24 aprilie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 380 din 29 aprilie 2025 )
Articolul 11(1) Structura organizatorică a Agenției este prevăzută în anexa nr. 1.(2) Personalul Agenției este compus din funcționari publici și personal contractual.
Articolul 12(1) Numărul maxim de posturi pentru aparatul propriu al Agenției este de 117, exclusiv demnitarii și posturile aferente cabinetelor demnitarilor.
(la 29-04-2025, Alineatul (1) , Articolul 12 a fost modificat de Punctul 4. , Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 430 din 24 aprilie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 380 din 29 aprilie 2025 ) (2) Prin ordin al președintelui se pot constitui grupuri de lucru, comisii, colective tehnice temporare.
Articolul 13(1) Statul de funcții al aparatului propriu al Agenției se aprobă prin ordin al președintelui.(2) Atribuțiile personalului din structurile din cadrul aparatului propriu al Agenției se stabilesc în conformitate cu structura organizatorică prevăzută în anexa nr. 1, prin ordin al președintelui Agenției.(3) Încadrarea și salarizarea fiecărei categorii de personal se fac în condițiile legii.
Articolul 14(1) Agenția are în subordine instituții cu personalitate juridică, astfel cum sunt prevăzute în anexa nr. 2.(2) Conducătorii, funcționarii publici și personalul contractual ai instituțiilor subordonate Agenției sunt numiți și eliberați din funcție prin ordin al președintelui.(3) Conducătorii instituțiilor subordonate Agenției au calitatea de ordonator terțiar de credite.(4) Numărul maxim de posturi aprobat pentru instituțiile subordonate Agenției este de 2.377 de posturi.
(la 16-07-2024, Alineatul (4) , Articolul 14 a fost modificat de Punctul 4. , Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 829 din 11 iulie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 686 din 16 iulie 2024 ) (5) Repartizarea numărului maxim de posturi, structura organizatorică și statele de funcții pentru instituțiile din subordinea Agenției, prevăzute în anexa nr. 2, se aprobă prin ordin al președintelui.
(la 16-07-2024, Articolul 14 a fost completat de Punctul 5. , Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 829 din 11 iulie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 686 din 16 iulie 2024 ) (6) Atribuțiile, sarcinile și răspunderile instituțiilor subordonate Agenției, prevăzute în anexa nr. 2, se stabilesc prin regulamentul-cadru de organizare și funcționare, aprobat prin ordin al președintelui. În termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării regulamentului-cadru, conducătorii unităților subordonate au obligația de a elabora și adopta propriul regulament de organizare și funcționare, în condițiile și în limitele stabilite de regulamentul-cadru.
(la 16-07-2024, Articolul 14 a fost completat de Punctul 5. , Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 829 din 11 iulie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 686 din 16 iulie 2024 )
Articolul 15În cadrul Agenției și al instituțiilor subordonate acesteia, prin ordin al președintelui, se pot înființa unități de management pentru implementarea proiectelor cu finanțare nerambursabilă.
Articolul 16(1) La nivelul Agenției se pot constitui structuri consultative pe probleme de sport. (2) Înființarea, desființarea, competențele și componența acestor consilii se stabilesc prin ordin al președintelui Agenției.
Articolul 17(1) În cadrul Agenției funcționează Comisia tehnico-economică, organism fără personalitate juridică, cu rol de avizare a documentațiilor tehnico-economice de investiții din domeniul de activitate al Agenției, care sunt finanțate integral sau parțial din fonduri publice, respectiv finanțate din surse proprii.(2) Componența și regulamentul de funcționare ale Comisiei tehnico-economice prevăzute la alin. (1) se aprobă prin ordin al președintelui Agenției.
Articolul 18Agenția are în dotare un parc auto al cărui consum de carburant este stabilit prin ordin al președintelui Agenției, conform dispozițiilor legale în vigoare.
Articolul 19(1) Instituțiile aflate în subordinea Agenției, în calitate de administratori ai bazelor și/sau instalațiilor sportive, pot închiria spațiile proprietate publică sau privată a statului, imobile pe care le administrează, cu respectarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare. (2) Veniturile rezultate din închirierea bunurilor prevăzute la alin. (1) se vor reține și gestiona potrivit legii.
Articolul 20La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 25/2022 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sportului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 20 din 6 ianuarie 2022, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 21Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU
ION-MARCEL CIOLACU
Contrasemnează:
Secretarul general al Guvernului,
Mircea Abrudean
Șeful Cancelariei Prim-Ministrului,
Alexandru-Mihai Ghigiu
p. Președintele Agenției Naționale pentru Sport,
Florina Cristache
Ministrul muncii și solidarității sociale,
Marius-Constantin Budăi
Ministrul afacerilor externe,
Luminița-Teodora Odobescu
Ministrul finanțelor,
Marcel-Ioan Boloș
București, 7 iulie 2023.
Nr. 576.
Anexa nr. 1*)*) Anexa este reprodusă în facsimil.
AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU SPORT

STRUCTURA ORGANIZATORICĂ
a Agenției Naționale pentru Sport

(la 29-04-2025, Anexa nr. 1 a fost modificată de Punctul 5. , Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 430 din 24 aprilie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 380 din 29 aprilie 2025 )
Anexa nr. 2

INSTITUȚIILE
care funcționează în subordinea Agenției Naționale pentru Sport

Denumirea instituției

Sursa de finanțare

I. Direcțiile județene de sport, respectiv Direcția pentru Sport a Municipiului București

Cu finanțare din venituri proprii și subvenții de la bugetul de stat

II. Cluburi sportive

Cu finanțare din venituri proprii și subvenții de la bugetul de stat

1. Clubul Sportiv „Unirea“ Alba Iulia
2. Clubul Sportiv Municipiul Arad
3. Clubul Sportiv Municipiul Pitești
4. Clubul Sportiv „Muscel“ Câmpulung
5. Sport Club Municipal Bacău
6. Clubul Sportiv Municipal Onești
7. Clubul Sportiv „Crișul“ Oradea
8. Clubul Sportiv Municipal Bistrița
9. Clubul Sportiv Botoșani
10. Clubul Sportiv Municipal Brașov
11. Clubul Sportiv Municipal Brăila
12. Clubul Sportiv Municipal Buzău
13. Clubul Sportiv Municipal Reșița
14. Clubul Sportiv Municipal Călărași
15. Clubul Sportiv Municipal Cluj-Napoca
16. Clubul Sportiv „Farul“ Constanța
17. Clubul Sportiv Municipal Sfântu Gheorghe
18. Clubul Sportiv Târgoviște
19. Clubul Sportiv Municipal Craiova
20. Clubul Sportiv Municipal „Dunărea“ Galați
21. Clubul Sportiv Municipal Giurgiu
22. Clubul Sportiv „Pandurii“ Târgu Jiu
23. Sport Club Miercurea-Ciuc
24. Clubul Sportiv Municipal Iași
25. Clubul Sportiv Municipal Baia Mare
26. Clubul Sportiv „Mureșul“ Târgu Mureș
27. Clubul Sportiv „Ceahlăul“ Piatra-Neamț
28. Clubul Atletic Roman
29. Clubul Sportiv „Petrolul“ Ploiești
30. Clubul Sportiv Orășenesc Sinaia
31. Clubul Sportiv Satu Mare
32. Clubul Sportiv Municipal Zalău
33. Clubul Sportiv Municipal Sibiu
34. Clubul Sportiv Municipal Suceava
35. Clubul Sporturilor Tehnico-Aplicative Suceava
36. Clubul Sportiv „Teleorman“ Alexandria
37. Clubul Sportiv Municipal Timișoara
38. Clubul Sportiv Municipal „Danubiu“ Tulcea
39. Clubul Sportiv „Viitorul“ Vaslui
40. Clubul Sportiv „Chimia“ Râmnicu Vâlcea
41. Clubul Sportiv „Unirea“ Focșani
42. Clubul Sportiv „Olimpia“ București
43. Clubul Sportiv Școlar „Triumf“ București
44. Clubul Central de Șah București
45. Clubul Sporturilor Tehnico-Aplicative București
46. Clubul Sportiv Municipal Drobeta-Turnu Severin
47. Clubul Sporturilor de Iarnă Vatra Dornei
48. Sport Club Municipal Deva

III. Complexurile sportive naționale

Cu finanțare din venituri proprii și subvenții de la bugetul de stat

1. Complexul Sportiv Național „Lia Manoliu“ București
2. Complexul Sportiv Național „Elisabeta Lipă“ Snagov
3. Complexul Sportiv Național „Nicolae Navasart“ Snagov
4. Complexul Sportiv Național Poiana Brașov
5. Complexul Sportiv Național Bascov-Budeasa
6. Complexul Sportiv Național Piatra Arsă
7. Complexul Sportiv Național „Sala Polivalentă“ București
8. Complexul Sportiv Național Izvoru Mureșului
9. Complexul Sportiv Național „Lascăr Pană“ Baia Mare
10. Complexul Sportiv Național „Arcul de Triumf“ București


IV. Centrul Național de Formare și Perfecționare a Antrenorilor

Cu finanțare din venituri proprii și subvenții de la bugetul de stat

V. Institutul Național de Cercetare pentru Sport


(la 16-07-2024, Anexa nr. 2 a fost modificată de Punctul 6. , Articolul I din HOTĂRÂREA nr. 829 din 11 iulie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 686 din 16 iulie 2024 )
-----