LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
CIRCULARĂ

CIRCULARĂ nr. 23 din 26 mai 2023 privind lansarea în circuitul numismatic a unei monede din argint cu tema 100 de ani de la înfiinţarea Asociaţiei Generale a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România

Emitent
Banca Națională a României
Publicat
Monitorul Oficial nr. 489 din 06 iunie 2023
Data publicării
06.06.2023
Vigoare
06 iunie 2023
Articolul 1În conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României, începând cu data de 12 iunie 2023, Banca Națională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 100 de ani de la înființarea Asociației Generale a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România.
Articolul 2Caracteristicile monedei din argint sunt următoarele:

Metal

Argint

Valoare nominală

10 lei

Titlu

999‰

Formă

rotundă

Diametru

37 mm

Greutate

31,103 g

Cant

zimțat

Calitate

proof

Aversul monedei prezintă sediul din București al Asociației Generale a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi, inscripția „ROMANIA“ în arc de cerc, stema României, valoarea nominală „10 LEI“ și anul de emisiune „2023“.
Reversul monedei prezintă siluetele unui pescar, a unui vânător și a unui câine de vânătoare și inscripțiile „ASOCIATIA GENERALA A VANATORILOR SI PESCARILOR SPORTIVI“ și „100 ANI“.
Articolul 3Monedele din argint vor fi ambalate în capsule de metacrilat transparent și vor fi însoțite de certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză și franceză, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naționale a României și casierului central.
Articolul 4Monedele din argint cu tema 100 de ani de la înființarea Asociației Generale a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România au putere circulatorie pe teritoriul României.
Articolul 5Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede se realizează prin sucursalele regionale București, Cluj, Constanța, Dolj, Iași și Timiș ale Băncii Naționale a României.

Președintele Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României,
Mugur Constantin Isărescu
București, 26 mai 2023.
Nr. 23.
-----