HOTĂRÂRE
HOTĂRÂRE nr. 512 din 26 mai 2023 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Retehnologizare ecluza Năvodari în vederea creşterii siguranţei navigaţiei"
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.Articolul 1Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Retehnologizare ecluza Năvodari în vederea creșterii siguranței navigației“, prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Articolul 2Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 se realizează din fonduri externe nerambursabile prin Programul operațional Transport (POT) 2021-2027 și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
Articolul 3Finanțarea de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, a obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 se realizează cu respectarea legislației în domeniul ajutorului de stat.
Articolul 4Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională „Administrația Canalelor Navigabile“ - S.A., răspunde de modul de utilizare a sumelor aprobate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.
PRIM-MINISTRU
NICOLAE-IONEL CIUCĂ
Contrasemnează:
Viceprim-ministru, ministrul transporturilor și infrastructurii,
Sorin Mihai Grindeanu
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,
Cseke Attila-Zoltán
Ministrul finanțelor,
Adrian Câciu
București, 26 mai 2023.
Nr. 512.

ANEXĂCARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI
ai obiectivului de investiții „Retehnologizare ecluza Năvodari în vederea creșterii siguranței navigației“
Titular: Ministerul Transporturilor și Infrastructurii
Beneficiar: Compania Națională „Administrația Canalelor Navigabile“ - S.A.
Amplasament: Canal Poarta Albă-Midia, Năvodari la km 2 + 104, județul Constanța
Indicatori tehnico-economici:
Factori de risc
Obiectivul de investiții se va proteja antiseismic conform Normativului „Cod de proiectare seismică“ P100-1/2013, cu modificările și completările ulterioare.
Finanțarea investiției
Finanțarea obiectivului de investiții se realizează din fonduri externe nerambursabile prin Programul operațional Transport (POT) 2021-2027 și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
------