LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
ACORD

ACORD DE GARANŢIE din 4 ianuarie 2023 (România: Proiect privind consolidarea instituţională şi rezistenţa plasei de siguranţă financiară) între România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare

Emitent
Act Internațional
Publicat
Monitorul Oficial nr. 452 din 24 mai 2023
Data publicării
24.05.2023
Vigoare
24 mai 2023
Notă: Ratificat prin LEGEA nr. 135 din 23 mai 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 452 din 24 mai 2023.
Acord încheiat între România („Garantul“) și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare („Banca“), („Acordul de garanție“) în legătură cu Acordul de împrumut de la data semnării dintre Bancă și Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare („Împrumutatul“), referitor la Împrumutul nr. BIRD 9463-RO („Acordul de împrumut“). Garantul și Banca convin prin prezenta următoarele:Articolul ICondiții generale; definiții
Secțiunea 1.01. Condițiile generale (astfel cum sunt definite în anexa la Acordul de împrumut) se aplică și fac parte integrantă din prezentul acord.
Secțiunea 1.02. Cu excepția cazului în care contextul impune altfel, termenii cu majuscule utilizați în prezentul acord au înțelesul atribuit acestora în Condițiile generale sau în Acordul de împrumut.
Articolul IIGaranție
Secțiunea 2.01. Garantul își declară angajamentul față de obiectivele Proiectului. În acest scop, fără a limita sau restricționa niciuna dintre celelalte obligații ale sale în temeiul Acordului de garanție, Garantul garantează necondiționat, în calitate de debitor principal, și nu doar în calitate de garant, plata la scadență și punctuală a tuturor plăților aferente împrumutului plătibile de către Împrumutat în conformitate cu Acordul de împrumut.
Articolul IIIReprezentant; adrese
Secțiunea 3.01. Reprezentantul Garantului este ministrul finanțelor al acestuia sau orice persoană căreia ministrul îi deleagă autoritatea.
Secțiunea 3.02. În sensul secțiunii 10.01 din Condițiile generale: (a) adresa Garantului este:
Bulevardul Libertății nr. 16, sectorul 5
București, 050706, România (b) adresa electronică a Garantului este:

Fax:
4021 312 67 92

E-mail:
cabinet.ministru@mfinante.gov.ro

Secțiunea 3.03. În sensul secțiunii 10.01 din Condițiile generale: (a) adresa Băncii este:
Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare
1818 H Street, N.W.
Washington, D.C. 20433
Statele Unite ale Americii; și(b) adresa electronică a Băncii este:

Telex:
248423(MCI) sau
64145(MCI)

Fax:
1-202-477-6391
 

E-mail:
gvincelette@worldbank.org
 

Convenit la cea mai recentă dintre cele două date înscrise mai jos.
ROMÂNIA
Prin

Semnătură ilizibilă
Reprezentant autorizat
Nume: Adrian Câciu
Titlu: ministrul finanțelor
Data: 4 ianuarie 2023
BANCA INTERNAȚIONALĂ PENTRU RECONSTRUCȚIE ȘI DEZVOLTARE
Prin

Semnătură ilizibilă
Reprezentant autorizat
Nume: Ann Akhalkatsi
Titlu: director de țară
Data: 23 decembrie 2022

-----