LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
AMENDAMENT

AMENDAMENT din 5 aprilie 2023 convenit între Guvernul României şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare prin scrisoarea semnată la Bucureşti la 5 aprilie 2023, la Scrisoarea de înţelegere privind avansul pentru pregătirea Proiectului de dezvoltare propus, "Cartierul pentru justiţie", dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnată la Bruxelles la 30 mai 2019 şi la Bucureşti la 6 iunie 2019

Emitent
Act Internațional
Publicat
Monitorul Oficial nr. 412 din 15 mai 2023
Data publicării
15.05.2023
Vigoare
15 mai 2023
Notă: Aprobat prin HOTĂRÂREA nr. 431 din 10 mai 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 412 din 15 mai 2023.

BIROUL BĂNCII MONDIALE, ROMÂNIA
BANCA INTERNAȚIONALĂ PENTRU
RECONSTRUCȚIE ȘI DEZVOLTARE
Agenția Internațională de Dezvoltare

Centrul de afaceri Lascăr
nr. 31, et. 6
Str. Vasile Lascăr nr. 31
Sectorul 2, 020492
București, România

Tel: (+4) 021-201-0311
Fax: (+4) 021-201-0338
5 aprilie 2023
Excelenței sale
domnul Adrian Câciu,
ministrul finanțelor
Bd. Libertății nr. 16, sectorul 5
București, 050706
România
Excelență:
Ref.: România: Scrisoare de înțelegere privind avansul pentru pregătirea Proiectului de dezvoltare propus, „Cartierul pentru justiție“
Avans de pregătire a Proiectului nr. P497-0001
Al doilea amendament la Scrisoarea de înțelegere
Facem referire la scrisoarea de înțelegere dintre România („beneficiarul“) și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare („Banca Mondială“), prin care se acordă beneficiarului un avans prin facilitatea Băncii Mondiale pentru pregătirea Proiectului pentru a facilita pregătirea Proiectului de dezvoltare propus, „Cartierul Justiției“, din data de 6 iunie 2019, cu modificările ulterioare („Scrisoarea de înțelegere“). De asemenea, facem referire la scrisoarea dumneavoastră din data de 23 martie 2023, prin care solicitați o prelungire a datei de refinanțare și la corespondența dintre birourile noastre referitoare la anumite amendamente la Scrisoarea de înțelegere.
Ne face plăcere să vă informăm că, în urma unei analize corespunzătoare, Banca Mondială:(i) a stabilit data de 30 noiembrie 2025 ca dată-limită în înțelesul secțiunii 3.03 din Scrisoarea de înțelegere; și(ii) propune modificarea Scrisorii de înțelegere după cum urmează:1. La secțiunea 2.01, partea 1, se adaugă trei noi sub-alineate (d), (e) și (f), cu următorul cuprins:(d) elaborarea unui sistem de monitorizare, raportare și evaluare a impactului social și asupra mediului, incluzând identificarea de indicatori și pregătirea de machete;(e) sprijin pentru mobilizare și consultări publice pe durata pregătirii Cartierului pentru justiție; și(f) consolidarea capacității UIP și a Ministerului justiției de a: (i) analiza actele administrative și normative legate de pregătirea Cartierului pentru justiție, cum ar fi, printre altele, planul urbanistic de detaliu (PUD), certificatele de urbanism, avize și proiecte de hotărâri de guvern; (ii) revizui și elabora documentația administrativă propedeutică implementării instrumentelor asiguratorii.2. La secțiunea 2.03 se adaugă un nou sub-alineat (c), cu următorul cuprins:(c) se asigură că sumele din avans nu vor fi utilizate pentru finanțarea cheltuielilor judiciare sau de reprezentare judiciară.
Cu excepția amendamentelor specificate în prezenta scrisoare, toți ceilalți termeni și condiții ale Acordului de finanțare vor rămâne în vigoare și vor produce efecte depline.

[restul paginii lăsat în mod intenționat necompletat]
Vă rugăm să confirmați acordul dumneavoastră față de cele de mai sus în numele beneficiarului prin contrasemnarea și datarea formularului de confirmare corespunzător prezentat mai jos și prin returnarea către noi a unui exemplar original al prezentei scrisori contrasemnat în totalitate. În momentul primirii de către Banca Mondială a exemplarului original al prezentei scrisori contrasemnat de către dumneavoastră, amendamentele menționate la sub-alineatul (ii) de mai sus vor intra în vigoare începând cu data contrasemnării.

Cu deosebită considerație,
Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare
(semnătură indescifrabilă)
Anna Akhalkatsi,
director de țară
Banca Mondială România
Convenit:
ROMÂNIA
Prin: (semnătură indescifrabilă)
Nume: Alin Marius Andrieș
Funcția: secretar de stat
Data: 5 aprilie 2023
--------