LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
HOTĂRÂRE

HOTĂRÂRE nr. 425 din 10 mai 2023 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii "Acces rutier complementar descărcare A3 Azuga-Buşteni", judeţul Prahova

Emitent
Guvernul
Publicat
Monitorul Oficial nr. 407 din 12 mai 2023
Data publicării
12.05.2023
Vigoare
12 mai 2023

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.Articolul 1Se aprobă indicatorii tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții „Acces rutier complementar descărcare A3 Azuga-Bușteni“, județul Prahova, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Articolul 2Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 se realizează din fonduri externe nerambursabile, prin Programul operațional Transport 2021-2027, și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
Articolul 3Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., răspunde de modul de utilizare a sumelor prevăzute în anexă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

PRIM-MINISTRU
NICOLAE-IONEL CIUCĂ
Contrasemnează:
p. Viceprim-ministru, ministrul transporturilor și infrastructurii,
Constantin-Gabriel Bunduc,
secretar de stat
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,
Cseke Attila-Zoltán
Ministrul finanțelor,
Adrian Câciu
București, 10 mai 2023.
Nr. 425.
ANEXĂ

CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI
ai obiectivului de investiții „Acces rutier complementar descărcare A3 Azuga-Bușteni“
Ordonator principal de credite: Ministerul Transporturilor și Infrastructurii
Beneficiar: Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A./Consiliul Județean Prahova
Amplasament: județul Prahova
Valoarea totală a investiției (inclusiv TVA): 838.287 mii lei
 
(în prețuri la data de 1.11.2022/pentru 1 euro = 4,9134 lei),
 

 
din care C + M (inclusiv TVA): 694.299 mii lei
 
Durata de execuție a obiectivului de investiție: 36 de luni
 
Eșalonarea investiției (INV/C + M):
 

 
ANUL I: INV: 220.000 mii lei ANUL II: INV: 310.000 mii lei ANUL III: INV: 308.287 mii lei
C + M: 150.000 mii lei C + M: 280.000 mii lei C + M: 264.299 mii lei
Capacități:
 

 
lungime drum: 9,434 km
 
lățime platformă: 9,50-10,00 m
 
structuri (poduri/pasaje): 17 buc.
 
amenajare intersecții la nivel: 14 buc.
 

Factori de risc
Obiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului „Cod de proiectare seismică P100-1/2013“, cu modificările și completările ulterioare.
Finanțarea investiției
Finanțarea obiectivului de investiție se realizează din fonduri externe nerambursabile, prin Programul operațional Transport 2021-2027, și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
-----