LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
ORDIN

ORDIN nr. 1.777 din 3 mai 2023 privind aprobarea conţinutului/modelului/formatului/structurii-cadru pentru documentele prevăzute la art. 4 alin. (1) teza întâi, art. 6 alin. (1) şi (3), art. 7 alin. (1) şi art. 17 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 23/2023 privind instituirea unor măsuri de simplificare şi digitalizare pentru gestionarea fondurilor europene aferente Politicii de coeziune 2021-2027

Emitent
Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene
Publicat
Monitorul Oficial nr. 384 din 05 mai 2023
Data publicării
05.05.2023
Vigoare
05 mai 2023

Având în vedere dispozițiile:– Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 23/2023 privind instituirea unor măsuri de simplificare și digitalizare pentru gestionarea fondurilor europene aferente Politicii de coeziune 2021-2027;– Hotărârii Guvernului nr. 936/2020 pentru aprobarea cadrului general necesar în vederea implicării autorităților și instituțiilor din România în procesul de programare și negociere a fondurilor externe nerambursabile aferente perioadei de programare 2021-2027 și a cadrului instituțional de coordonare, gestionare și control al acestor fonduri, cu modificările și completările ulterioare; – Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 122/2020 privind unele măsuri pentru asigurarea eficientizării procesului decizional al fondurilor externe nerambursabile destinate dezvoltării regionale în România, aprobată prin Legea nr. 277/2021, cu modificările și completările ulterioare;– Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 133/2021 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2021-2027 alocate României din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul de coeziune, Fondul social european Plus, Fondul pentru o tranziție justă;– Hotărârii Guvernului nr. 829/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 133/2021 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2021-2027 alocate României din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul de coeziune, Fondul social european Plus, Fondul pentru o tranziție justă;– Hotărârii Guvernului nr. 873/2022 pentru stabilirea cadrului legal privind eligibilitatea cheltuielilor efectuate de beneficiari în cadrul operațiunilor finanțate în perioada de programare 2021-2027 prin Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european Plus, Fondul de coeziune și Fondul pentru o tranziție justă;– Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 142/2012, cu modificările și completările ulterioare;– Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 88/2022 pentru modificarea și completarea unor acte normative în vederea gestionării fondurilor europene nerambursabile destinate dezvoltării regionale,
luând în considerare Referatul de aprobare nr. 69.328 din 2.05.2023,
în temeiul prevederilor art. 35 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2023 privind instituirea unor măsuri de simplificare și digitalizare pentru gestionarea fondurilor europene aferente Politicii de coeziune 2021-2027 și ale art. 14 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 52/2018 privind organizarea și funcționarea Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul investițiilor și proiectelor europene emite prezentul ordin.Articolul 1Se aprobă Structura-cadru a Ghidului solicitantului, prevăzută în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2Se aprobă Modelul-cadru al Cererii de finanțare, prevăzut în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 3Se aprobă formatul și structura-cadru ale Declarației unice, prevăzute în anexa nr. 3, care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 4Se aprobă formatul-cadru al Bugetului proiectului, prevăzut în anexa nr. 4, care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 5Se aprobă conținutul-cadru al Raportului de progres, prevăzut în anexa nr. 5, care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 6Se aprobă conținutul-cadru al Raportului de vizită, prevăzut în anexa nr. 6, care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 7Autoritățile de management ale programelor cofinanțate din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul de coeziune, Fondul social european Plus și Fondul pentru o tranziție justă, în cadrul obiectivului „Investiții pentru ocuparea forței de muncă și creștere economică“ pentru perioada de programare 2021-2027, au obligația de a modifica procedurile operaționale proprii, în sensul conformării acestora cu prevederile prezentului ordin, în termen de 30 de zile de la data intrării sale în vigoare.
Articolul 8Autoritățile de management ale programelor cofinanțate din Fondul european de dezvoltare regională, Fondul de coeziune, Fondul social european Plus și Fondul pentru o tranziție justă în cadrul obiectivului „Investiții pentru ocuparea forței de muncă și creștere economică“ pentru perioada de programare 2021-2027 și Direcția coordonare SMIS și IT vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Articolul 9Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul investițiilor și proiectelor europene,
Marcel-Ioan Boloș
București, 3 mai 2023.
Nr. 1.777.
Anexa nr. 1

STRUCTURA-CADRU A GHIDULUI SOLICITANTULUI
Program:
Prioritate:
Obiectiv specific:
Apel de proiecte:
vizat de apel, după caz>1. Preambul, abrevieri și glosar 1.1. Preambul
Informații privind Ghidul solicitantului ca document care conține informațiile necesare pentru accesarea finanțării în cadrul programului/priorității/obiectivului specific/apelului de proiecte
1.2. Abrevieri
Conținutul secțiunii va reflecta specificul apelului de proiecte.
1.3. Glosar
Conținutul secțiunii va reflecta specificul apelului de proiecte.
2. Elemente de context 2.1. Informații generale despre program
Conținutul secțiunii va reflecta informațiile referitoare la program relevante pentru apelul de proiecte.
2.2. Prioritatea/Fond/Obiectiv de politică/Obiectiv specific
Conținutul secțiunii va reflecta specificul apelului de proiecte.
2.3. Reglementări europene și naționale, cadrul strategic, documente programatice aplicabile
Conținutul secțiunii va reflecta specificul apelului de proiecte.
3. Aspecte specifice apelului de proiecte 3.1. Tipul de apel
Conținutul secțiunii va reflecta specificul apelului de proiecte.
3.2. Forma de sprijin (granturi, instrumentele financiare, premii)
Conținutul secțiunii va reflecta specificul apelului de proiecte.
3.3. Bugetul alocat apelului de proiecte
Conținutul secțiunii va reflecta specificul apelului de proiecte.
3.4. Rata de cofinanțare
Conținutul secțiunii va reflecta specificul apelului de proiecte.
3.5. Zona/Zonele geografică(e) vizată(e) de apelul de proiecte
Conținutul secțiunii va reflecta specificul apelului de proiecte.
3.6. Acțiuni sprijinite în cadrul apelului
Conținutul secțiunii va reflecta specificul apelului de proiecte.
3.7. Grup-țintă vizat de apelul de proiecte
Conținutul secțiunii va reflecta specificul apelului de proiecte.
3.8. Indicatori3.8.1. Indicatori de realizare
Conținutul secțiunii va reflecta specificul apelului de proiecte.
3.8.2. Indicatori de rezultat
Conținutul secțiunii va reflecta specificul apelului de proiecte.
3.8.3. Indicatori suplimentari specifici apelului de proiecte (dacă este cazul)
Conținutul secțiunii va reflecta specificul apelului de proiecte.
3.9. Rezultatele așteptate
Conținutul secțiunii va reflecta specificul apelului de proiecte.
3.10. Operațiune de importanță strategică
Conținutul secțiunii va reflecta specificul apelului de proiecte.
3.11. Investiții teritoriale integrate
Conținutul secțiunii va reflecta specificul apelului de proiecte.
3.12. Dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunității
Conținutul secțiunii va reflecta specificul apelului de proiecte.
3.13. Reguli privind ajutorul de stat
Conținutul secțiunii va reflecta specificul apelului de proiecte.
3.14. Reguli privind instrumentele financiare
Conținutul secțiunii va reflecta specificul apelului de proiecte.
3.15. Acțiuni interregionale, transfrontaliere și transnaționale
Conținutul secțiunii va reflecta specificul apelului de proiecte.
3.16. Principii orizontale
Conținutul secțiunii va reflecta specificul apelului de proiecte.
3.17. Aspecte de mediu (inclusiv aplicarea Directivei 2011/92/UE a Parlamentului European și a Consiliului). Aplicarea principiului DNSH. Imunizarea la schimbările climatice
Conținutul secțiunii va reflecta specificul apelului de proiecte.
3.18. Caracterul durabil al proiectului
Conținutul secțiunii va reflecta specificul apelului de proiecte.
3.19. Acțiuni menite să garanteze egalitatea de șanse, de gen, incluziunea și nediscriminarea
Conținutul secțiunii va reflecta specificul apelului de proiecte.
3.20. Teme secundare
Conținutul secțiunii va reflecta specificul apelului de proiecte.
3.21. Informarea și vizibilitatea sprijinului din fonduri
Conținutul secțiunii va reflecta specificul apelului de proiecte.
4. Informații administrative despre apelul de proiecte 4.1. Data deschiderii apelului de proiecte
Reprezintă data publicării Ghidului solicitantului pentru apelul de proiecte.
4.2. Perioada de pregătire a proiectelor
Conținutul secțiunii va reflecta specificul apelului de proiecte, pentru situația în care după publicarea Ghidului solicitantului solicitanții au la dispoziție o perioadă de timp pentru pregătirea proiectelor până la depunerea cererii de finanțare în sistemul informatic, dacă este cazul.
4.3. Perioada de depunere a proiectelor 4.3.1. Data și ora pentru începerea depunerii de proiecte
Conținutul secțiunii va reflecta specificul apelului de proiecte.
4.3.2. Data și ora închiderii apelului de proiecte
Conținutul secțiunii va reflecta specificul apelului de proiecte.
4.4. Modalitatea de depunere a proiectelor
Conținutul secțiunii va reflecta specificul apelului de proiecte.
5. Condiții de eligibilitate 5.1. Eligibilitatea solicitanților și partenerilor 5.1.1. Cerințe privind eligibilitatea solicitanților și partenerilor
Conținutul secțiunii va reflecta specificul apelului de proiecte.
5.1.2. Categorii de solicitanți eligibili
Conținutul secțiunii va reflecta specificul apelului de proiecte.
5.1.3. Categorii de parteneri eligibili
Conținutul secțiunii va reflecta specificul apelului de proiecte.
5.1.4. Reguli și cerințe privind parteneriatul
Conținutul secțiunii va reflecta specificul apelului de proiecte, inclusiv aspecte referitoare la capacitatea de implementare.
5.2. Eligibilitatea activităților 5.2.1. Cerințe generale privind eligibilitatea activităților
Conținutul secțiunii va reflecta specificul apelului de proiecte.
5.2.2. Activități eligibile
Conținutul secțiunii va reflecta specificul apelului de proiecte și va asigura evidențierea cel puțin a categoriilor de activități eligibile obligatorii și activități eligibile conexe.
5.2.3. Activitatea de bază
Conținutul secțiunii va reflecta specificul apelului de proiecte și va conține informații privind modul de definire a activității de bază.
5.2.4. Activități neeligibile
Conținutul secțiunii va reflecta specificul apelului de proiecte.
5.3. Eligibilitatea cheltuielilor5.3.1. Baza legală pentru stabilirea eligibilității cheltuielilor
Conținutul secțiunii va reflecta specificul apelului de proiecte.
5.3.2. Categorii și plafoane de cheltuieli eligibile
Conținutul secțiunii va reflecta specificul apelului de proiecte.
5.3.3. Categorii de cheltuieli neeligibile
Conținutul secțiunii va reflecta specificul apelului de proiecte.
5.3.4. Opțiuni de costuri simplificate. Costuri directe și costuri indirecte
Conținutul secțiunii va reflecta specificul apelului de proiecte.
5.3.5. Opțiuni de costuri simplificate. Costuri unitare/sume forfetare și rate forfetare
Conținutul secțiunii va reflecta specificul apelului de proiecte.
5.3.6. Finanțare nelegată de costuri
Conținutul secțiunii va reflecta specificul apelului de proiecte.
5.4. Valoarea minimă și maximă eligibilă/nerambursabilă a unui proiect
Conținutul secțiunii va reflecta specificul apelului de proiecte.
5.5. Cuantumul cofinanțării acordate
Conținutul secțiunii va reflecta specificul apelului de proiecte.
5.6. Durata proiectului
Conținutul secțiunii va reflecta specificul apelului de proiecte.
5.7. Alte cerințe de eligibilitate a proiectului
Conținutul secțiunii va reflecta specificul apelului de proiecte.
6. Indicatori de etapă
Conținutul secțiunii va reflecta specificul apelului de proiecte.
7. Completarea și depunerea cererilor de finanțare7.1. Completarea formularului cererii
Conținutul secțiunii va reflecta specificul apelului de proiecte.
7.2. Limba utilizată în completarea cererii de finanțare
Conținutul secțiunii va reflecta specificul apelului de proiecte.
7.3. Metodologia de justificare și detaliere a bugetului cererii de finanțare
Conținutul secțiunii va reflecta specificul apelului de proiecte.
7.4. Anexe și documente obligatorii la depunerea cererii
Conținutul secțiunii va reflecta specificul apelului de proiecte.
7.5. Aspecte administrative privind depunerea cererii de finanțare
Conținutul secțiunii va reflecta specificul apelului de proiecte.
7.6. Anexele și documente obligatorii la momentul contractării
Conținutul secțiunii va reflecta specificul apelului de proiecte.
7.7. Renunțarea la cererea de finanțare
Conținutul secțiunii va reflecta specificul apelului de proiecte.
8. Procesul de evaluare, selecție și contractare a proiectelor8.1. Principalele etape ale procesului de evaluare, selecție și contractare
Conținutul secțiunii va reflecta specificul apelului de proiecte.
8.2. Conformitate administrativă - Declarația unică
Conținutul secțiunii va reflecta specificul apelului de proiecte.
8.3. Etapa de evaluare preliminară - dacă este cazul (specific pentru intervențiile FSE+)
Conținutul secțiunii va reflecta specificul apelului de proiecte.
8.4. Evaluarea tehnică și financiară. Criterii de evaluare tehnică și financiară
Conținutul secțiunii va reflecta specificul apelului de proiecte.
8.5. Aplicarea pragului de calitate
Conținutul secțiunii va reflecta specificul apelului de proiecte.
8.6. Aplicarea pragului de excelență
Conținutul secțiunii va reflecta specificul apelului de proiecte.
8.7. Notificarea rezultatului evaluării tehnice și financiare
Conținutul secțiunii va reflecta specificul apelului de proiecte.
8.8. Contestații
Conținutul secțiunii va reflecta specificul apelului de proiecte.
8.9. Contractarea proiectelor8.9.1. Verificarea îndeplinirii condițiilor de eligibilitate
Conținutul secțiunii va reflecta specificul apelului de proiecte. Informații privind modul de lucru (etape, clarificări, termene etc.)
8.9.2. Decizia de acordare/respingere a finanțării
Conținutul secțiunii va reflecta specificul apelului de proiecte și modul de lucru (etape, comunicări, termene etc.).
8.9.3. Definitivarea planului de monitorizare a proiectului
Conținutul secțiunii va reflecta specificul apelului de proiecte și modul de lucru.
8.9.4. Semnarea contractului de finanțare/emiterea deciziei de finanțare
Conținutul secțiunii va reflecta specificul apelului de proiecte și modul de lucru (etape, comunicări, termene etc.).
9. Aspecte privind conflictul de interese
Conținutul secțiunii va reflecta specificul apelului de proiecte.
10. Aspecte privind prelucrarea datelor cu caracter personal
Conținutul secțiunii va reflecta specificul apelului de proiecte.
11. Aspecte privind monitorizarea tehnică și rapoartele de progres11.1. Rapoartele de progres
Conținutul secțiunii va reflecta specificul apelului de proiecte și poate conține informații succinte privind natura și frecvența rapoartelor de progres ca instrument de monitorizare.
11.2. Vizitele de monitorizare
Conținutul secțiunii va reflecta specificul apelului de proiecte și poate conține informații succinte privind natura și frecvența vizitelor de monitorizare.
11.3. Mecanismul specific indicatorilor de etapă. Planul de monitorizare
Conținutul secțiunii va reflecta specificul apelului de proiecte.
12. Aspecte privind managementul financiar12.1. Mecanismul cererilor de prefinanțare
Conținutul secțiunii va reflecta specificul apelului de proiecte și poate conține informații succinte privind aplicarea mecanismului cererilor de prefinanțare.
12.2. Mecanismul cererilor de plată
Conținutul secțiunii va reflecta specificul apelului de proiecte și poate conține informații succinte privind aplicarea mecanismului cererilor de plată.
12.3. Mecanismul cererilor de rambursare
Conținutul secțiunii va reflecta specificul apelului de proiecte și poate conține informații succinte privind aplicarea mecanismului cererilor de rambursare.
12.4. Graficul cererilor de prefinanțare/plată/rambursare
Conținutul secțiunii va reflecta specificul apelului de proiecte și poate conține informații succinte privind graficul cererilor de prefinanțare/plată/rambursare.
12.5. Vizitele la fața locului
Conținutul secțiunii va și poate conține informații succinte privind natura și frecvența vizitelor la fața locului.
13. Modificarea ghidului solicitantului13.1. Aspectele care pot face obiectul modificărilor prevederilor ghidului solicitantului
Conținutul secțiunii va reflecta specificul apelului de proiecte.
13.2. Condiții privind aplicarea modificărilor pentru cererile de finanțare aflate în procesul de selecție (condiții tranzitorii)
Conținutul secțiunii va reflecta specificul apelului de proiecte.
14. Anexe
Conținutul secțiunii va reflecta specificul apelului de proiecte.
Anexa nr. 2

MODEL-CADRU AL CERERII DE FINANȚARE
Program:
Prioritate:
Obiectiv de politică:
Fond:
Obiectiv specific:
Apel de proiecte:
Cod SMIS: Denumire proiect
Conform art. 49 alin. (3) din Regulamentul (UE) 2021/1.060
Secțiunea: Solicitant
Secțiune obligatorie - include date financiare, date entitate, finanțări anterioare, din care: finanțări complementare
Secțiunea: Responsabil proiect/Persoana de contact
Secțiune obligatorie
Secțiunea: Atribute proiect
Secțiune obligatorie
Secțiunea: Capacitate solicitant
Secțiune obligatorie
Secțiunea: Localizare proiect
Secțiune obligatorie
Secțiunea: Zona geografică vizată de proiect
Secțiune obligatorie
Secțiunea: Scopul proiectului și realizările preconizate
Secțiune obligatorie
Secțiunea: Obiective proiect
Secțiune obligatorie
Secțiunea: Justificare/Context/Relevanță/Oportunitate și contribuția la obiectivul specific
Secțiune obligatorie
Secțiunea: Descriere instrumente financiare folosite
Secțiune specifică apelului de proiecte
Secțiunea: Caracter durabil al proiectului
Secțiune obligatorie
Secțiunea: Riscuri
Secțiune obligatorie
Secțiunea: Grup-țintă
Secțiune specifică apelului de proiecte
Secțiunea: Principii orizontale
Secțiune obligatorie
Secțiunea: Coerența cu politica de mediu
Secțiune specifică apelului de proiecte
Secțiunea: Schimbări climatice și dezastre
Secțiune specifică apelului de proiecte
Secțiunea: Directiva SEA
Secțiune specifică apelului de proiecte
Secțiunea: Directiva EIM
Secțiune specifică apelului de proiecte
Secțiunea: Directiva privind habitatele
Secțiune specifică apelului de proiecte
Secțiunea: Directiva-cadru privind apa
Secțiune specifică apelului de proiecte
Secțiunea: Alte directive de mediu
Secțiune specifică apelului de proiecte
Secțiunea: Metodologia de implementare proiect
Secțiune specifică apelului de proiecte
Secțiunea: Specializare inteligentă
Secțiune specifică apelului de proiecte
Secțiunea: Maturitatea proiectului
Secțiune specifică apelului de proiecte
Secțiunea: Descrierea investiției
Secțiune specifică apelului de proiecte
Secțiunea: Descrierea fazelor proiectului
Secțiune specifică apelului de proiecte
Secțiunea: Descriere proiect inclus în TEN
Secțiune specifică apelului de proiecte
Secțiunea: Documentații tehnico-economice
Secțiune specifică apelului de proiecte
Secțiunea: ACB - Analiza financiară
Secțiune specifică apelului de proiecte
Secțiunea: ACB - Analiza economică
Secțiune specifică apelului de proiecte
Secțiunea: ACB - Analiza de senzitivitate
Secțiune specifică apelului de proiecte
Secțiunea: Mediu - Costul măsurilor incluse în bugetul proiectului
Secțiune specifică apelului de proiecte
Secțiunea: Calendarul proiectului
Secțiune specifică apelului de proiecte - secțiune specifică proiectelor predefinite
Secțiunea: Rezumat revizuiri aplicație
Secțiune specifică apelului de proiecte
Secțiunea: Descriere PPP
Secțiune specifică apelului de proiecte
Secțiunea: Indicatori de realizare și de rezultat (program)
Secțiune obligatorie
Secțiunea: Indicatori suplimentari proiect
Secțiune specifică apelului de proiecte, opțional
Secțiunea: Plan de achiziții
Secțiune obligatorie
Secțiunea: Resurse umane implicate
Secțiune specifică apelului de proiecte
Secțiunea: Rezultate așteptate/Realizări așteptate
Secțiune obligatorie
Secțiunea: Activități
Secțiune obligatorie - include împărțirea în activitate de bază și activitate conexă, precum și graficul de implementare a proiectului
Secțiunea: Indicatori de etapă
Secțiune obligatorie
Secțiunea: Planul de monitorizare a proiectului
Secțiune obligatorie
Secțiunea: Buget proiect
Secțiune obligatorie
Secțiunea: Buget - Zona vizată de proiect
Secțiune obligatorie
Secțiunea: Buget - Domeniu de intervenție
Secțiune obligatorie
Secțiunea: Buget - Formă de sprijin
Secțiune obligatorie
Secțiunea: Buget - Dimensiune punere în practică teritorială
Secțiune obligatorie
Secțiunea: Buget - Activitate economică
Secțiune obligatorie
Secțiunea: Buget - Dimensiune localizare
Secțiune obligatorie
Secțiunea: Buget - Teme secundare în cadrul FSE+
Secțiune obligatorie
Secțiunea: Buget - Dimensiunea egalității de gen
Secțiune obligatorie
Secțiunea: Buget - Strategii macroregionale și bazin maritim
Secțiune obligatorie
Secțiune: Criterii evaluare ETF
Secțiune obligatorie
Secțiunea: Declarația unică
Secțiune obligatorie
Secțiunea: Graficul de depunere a cererilor de prefinanțare/plată/rambursare
Secțiune specifică apelului de proiecte - se completează în etapa de contractare.
Secțiunea: Alte informații
Secțiune specifică apelului de proiecte
Anexele cererii de finanțare
Secțiune specifică apelului de proiecte
Anexa nr. 3

FORMATUL ȘI STRUCTURA-CADRU ALE DECLARAȚIEI UNICE
Program:
Prioritate:
Obiectiv specific:
Apel de proiecte:
Cod SMIS:

DECLARAȚIE UNICĂ
Subsemnatul/Subsemnata , , posesor/posesoare al/a BI/CI, seria nr. , CNP , în calitate de al în calitate de al parteneriatului format din , cunoscând prevederile legale privind falsul în declarații și falsul intelectual, declar următoarele:
depune Cererea de finanțare cu titlul , depus în cadrul Apelului de proiecte , lansat în cadrul programului , prioritatea , obiectiv specific în calitate de , proiect pentru care va fi asigurată o contribuție proprie de lei, reprezentând % din valoarea eligibilă a proiectului. (unde x% = se va calcula din datele introduse în cererea de finanțare drept contribuție proprie din valoarea eligibilă a proiectului)A. Sunt respectate cerințele specifice de eligibilitate aplicabile proiectului și solicitantului, în condițiile și la termenele prevăzute în Ghidul solicitantului, după cum urmează:
[ ] Cerința 1. [se precizează cerința - text static introdus la definire apel]
[ ] Cerința 2. [se precizează cerința - text static introdus la definire apel]
.......
[ ] Cerința n. [se precizează cerința - text static introdus la definire apel]B. Organizația/Reprezentantul nu se află în niciuna din situațiile de excludere prevăzute de legislația aplicabilă, respectiv Ghidul solicitantului:
[ ] Cerința 1. [se precizează cerința - text static care poate fi introdus la definire apel]
[ ] Cerința 2. [se precizează cerința - text static care poate fi introdus la definire apel]
.......
[ ] Cerința n. [se precizează cerința - text static care poate fi introdus la definire apel]C. Mă angajez ca organizația pe care o reprezint (text static introdus la definire apel ca angajament distinct, poate fi adaptat):
[ ] să nu utilizeze sprijinul primit pentru finanțarea de intervenții excluse din domeniul de aplicare al fondului vizat de intervenție (FEDR/FC art. 6 reg. FEDR/FC1058/2021, FSE+ etc., text static introdus la definire apel ca angajament distinct);
[ ] să asigure contribuția proprie declarată în secțiunea aferentă din cererea de finanțare;
[ ] să finanțeze toate costurile, inclusiv costurile neeligibile, dar necesare, aferente proiectului;
[ ] să asigure resursele financiare necesare implementării optime a proiectului în condițiile rambursării ulterioare a cheltuielilor eligibile din fondurile Uniunii;
[ ] să asigure folosința echipamentelor și bunurilor achiziționate prin proiect, împreună cu partenerii, după caz, pentru scopul declarat în proiect;
[ ] să asigure cheltuielile de funcționare și întreținere aferente proiectului care includ investiții în infrastructură sau investiții productive, în vederea asigurării sustenabilității financiare a acestora (pentru investiții din FEDR/FC);
[ ] să prezinte, la momentul contractării, la cererea AM/OI, toate documentele necesare pentru a dovedi îndeplinirea condițiilor de eligibilitate;
[ ] în cazul în care au fost demarate activități înainte de depunerea proiectului, eventualele proceduri de achiziții publice aferente acestor activități au respectat legislația privind achizițiile publice;
[ ] în cazul obținerii finanțării, să respecte toate cerințele privind caracterul durabil al proiectului, așa cum sunt specificate în Ghidul solicitantului în conformitate cu prevederile art. 65 din Regulamentul (UE) nr. 1.060/2021;
[ ] să respecte, pe durata pregătirii și implementării proiectului, prevederile legislației europene și naționale în domeniul dezvoltării durabile, inclusiv DNSH, imunizării la schimbări climatice, egalității de șanse și nediscriminării, egalității de gen, GDPR, ale Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu handicap, în domeniul ajutorului de stat și/sau de minimis (acolo unde este cazul), precum și dreptul aplicabil al Uniunii din domeniul spălării banilor, al finanțării terorismului, al evitării obligațiilor fiscale, al fraudei fiscale sau al evaziunii fiscale.
[ ] Înțeleg că, în cazul nerespectării condițiilor de eligibilitate conform ghidului solicitantului, oricând pe perioada procesului de evaluare, selecție și contractare, cererea de finanțare va fi respinsă. În acest sens, înțeleg că orice situație, eveniment ori modificare care afectează sau ar putea afecta respectarea condițiilor de eligibilitate menționate în Ghidul solicitantului vor fi aduse la cunoștința AM/OI în termen de de la luarea la cunoștință a situației respective.
[ ] Să iau toate măsurile pentru respectarea regulilor privind evitarea conflictului de interese, în conformitate cu reglementările europene și naționale în vigoare.
[ ] Alte cerințe specifice pentru fiecare apel de proiecte (text static introdus la definire apel ca angajament distinct; va fi adaptat de către Autoritatea de management pentru fiecare apel).D. Îmi exprim acordul cu privire la utilizarea și prelucrarea datelor cu caracter personal de către AM/OI responsabil sau orice altă structură cu responsabilități în gestiunea și controlul fondurilor europene, în cadrul procesului de evaluare și contractare și în cadrul verificărilor de management/audit/control, în scopul îndeplinirii activităților specifice, cu respectarea prevederilor legale.E. Declar că am luat cunoștință că în etapa de contractare am obligația să fac dovada tuturor celor declarate prin prezenta declarație, sub sancțiunea respingerii cererii de finanțare.F. Declar că sunt pe deplin autorizat să semnez această declarație în numele .
, ,
,
Semnătura
Data (zz/ll/aaaa)
Anexa nr. 4

FORMATUL-CADRU AL BUGETULUI PROIECTULUI
Program:
Prioritate:
Obiectiv de politică:
Fond:
Obiectiv specific:
Apel de proiecte:
Cod SMIS:

BUGETUL SINTETIC AL PROIECTULUI
Nr. crt. CATEGORIE CHELTUIELI Tip de cheltuială (directă/indirectă) Valoarea eligibilă a proiectului, inclusiv TVA eligibil, din care: TVA, din care Valoare totală neeligibilă a proiectului, inclusiv TVA neeligibil Valoarea totală a proiectului
Total Valoarea eligibilă nerambursabilă din partea fondurilor (UE) Valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național Valoare cofinanțare eligibilă beneficiar Total TVA eligibil TVA neeligibil
0 1 2 3 = 4 + 5 + 6 4 5 6 7 = 8 + 9 8 9 10 11 = 3 + 10
1.










2.










......










TOTAL








1. Pe categorii de cheltuieli








1.1. TOTAL CHELTUIELI DIRECTE








1.2. TOTAL CHELTUIELI INDIRECTE








TOTAL CHELTUIELI care se încadrează în prevederile art. 25 din Regulamentul (UE) nr. 1.060/2021








2. Per partener, dacă este cazul








2.1. TOTAL Lider de parteneriat:








2.2. TOTAL PARTENER 1








.....








2.n. TOTAL PARTENER x









NOTĂ:
Bugetul sintetic al proiectului se exportă din MySMIS/SMIS pe baza informațiilor detaliate privind elementele de cost/cheltuieli încărcate de solicitant în sistemul informatic.
Anexa nr. 5

CONȚINUTUL-CADRU AL RAPORTULUI DE PROGRES
Program:
Prioritate:
Obiectiv specific:
Apel de proiecte:
Titlu proiect:
Cod SMIS:
Contract de finanțare nr.
Raport de progres al proiectului/Raport privind caracterul durabil al proiectului/investiției
Nr. ...
Perioada de raportare de la ....... (selecție dată) până la ....... (selecție dată) A. Prezentare generală (denumire proiect, tip proiect, nr. contract de finanțare, dată începere proiect, dată finalizare proiect - informațiile se vor prelua din sistemul informatic MySMIS 2021)B. Detalii despre beneficiar (Informațiile se vor prelua din sistemul informatic MySMIS 2021.)C. Rezumatul proiectului (Parțial, informațiile se vor prelua din sistemul informatic MySMIS 2021.)Secţiunea I - PERIOADA DE IMPLEMENTARE1. Modificări ale contractului/deciziei de finanțare aprobate pe parcursul perioadei de raportare (Parțial, informațiile se vor prelua din sistemul informatic MySMIS 2021.)2. Calendar de raportare 3. Activități implementate și rezultate obținute pe parcursul perioadei de raportare. Abateri survenite față de graficul de implementare/calendarul proiectului3.1. Progresul înregistrat în implementarea activităților și rezultatele obținute în perioada de raportare 3.2. Abateri de la calendarul/graficul de implementare prevăzut în contractul de finanțare și riscuri identificate4. Indicatori de realizare și indicatori de rezultat (Informațiile se vor prelua parțial din sistemul informatic MySMIS 2021.)
Se vor completa:– valorile indicatorilor asumați conform cererii de finanțare (Informațiile se vor prelua din sistemul informatic MySMIS 2021.);– valorile indicatorilor realizați în perioada de raportare;– valoarea agregată a indicatorilor (calcul al valorilor de indicatori realizați validați din perioadele anterioare și cea actuală).5. Indicatori suplimentari specifici apelului de proiecte, dacă este cazul (valorile indicatorilor asumați conform cererii de finanțare, valorile indicatorilor revizuiți, dacă este cazul, valoarea realizată în perioada de raportare, dacă este cazul - parțial, informațiile se vor prelua din sistemul informatic MySMIS 2021)6. Modificări, în materie de indicatori, apărute pe parcursul implementării7. Grup-țintă în perioada de raportare 8. Graficul de achiziții si stadiul derulării procedurilor de achiziții pe contracte (inclusiv contracte neeligibile conform cererii de finanțare) (Parțial, informațiile se vor prelua din sistemul informatic MySMIS 2021.)9. Informații privind contractele de achiziții semnate în cadrul proiectului și modificările la acestea (Parțial, informațiile se vor prelua din sistemul informatic MySMIS 2021.)10. Situație avize, acorduri, autorizații, recepții și execuție contracte de achiziții, inclusiv dificultăți întâmpinate și întârzieri (Parțial, informațiile se vor prelua din sistemul informatic MySMIS 2021.)11. Evidența echipamentelor (contracte de furnizare sau alt tip de contracte în cadrul cărora se achiziționează și echipamente) 12. Stadiul garanțiilor de bună execuție și penalităților aferente contractelor de achiziții (Parțial, informațiile se vor prelua din sistemul informatic MySMIS 2021.)13. Resurse umane implicate în activitățile raportate (echipa de management + echipa de implementare), implicarea efectivă a partenerilor responsabili pentru implementarea activității14. Respectarea prevederilor privind ajutorul de stat/de minimis15. Respectarea cerințelor cu privire la comunicarea și vizibilitatea sprijinului din fonduri acordat în cadrul proiectului16. Principii orizontale și teme secundare (informații din cererea de finanțare, informații privind realizarea efectivă în perioada de raportare) (Parțial, informațiile se vor prelua din sistemul informatic MySMIS 2021.)16.1. Egalitatea de șanse 16.2. Respectarea drepturilor fundamentale16.3. Promovarea egalității de gen16.4. Dezvoltarea durabilă16.5. Nondiscriminare16.6. Accesibilitatea pentru persoanele cu dizabilități16.7. Aspecte de mediu (inclusiv aplicarea Directivei 2011/92/UE a Parlamentului European și a Consiliului). Imunizarea la schimbările climatice/DNSH (Informațiile se vor prelua din sistemul informatic MySMIS 2021.)16.8. Măsuri de evitare și reducere a efectelor reziduale (Directiva SEA - Directiva 2001/42/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 27 iunie 2001 privind evaluarea efectelor anumitor planuri și programe asupra mediului) (Informațiile se vor prelua din sistemul informatic MySMIS 2021.)16.9. Principiul „do no significant harm“ - DNSH16.10. Teme secundare17. Stadiul implementării recomandărilor formulate în cadrul vizitei/vizitelor de verificare la fața locului efectuate în perioada de raportare/recomandărilor formulate la aprobarea rapoartelor de progres anterioare (Parțial, informațiile se vor prelua din sistemul informatic MySMIS 2021.)18. Stadiul îndeplinirii indicatorilor de etapă (Parțial, informațiile se vor prelua din sistemul informatic MySMIS 2021.)19. Abateri/Întârzieri față de planul de monitorizare 20. Beneficiarul/Partenerul ….. are calitatea de beneficiar/ partener în următoarele proiecte finanțate din alte programe:21. Documente justificative, după caz:
Toate documentele justificative vor fi organizate pe categorii de activități/subactivități/rezultate obținute. Dosarele de grup-țintă vor fi organizate astfel: pentru fiecare persoană va fi creat un document scanat care să conțină FIG urmat de documentele justificative aferente.22. Observații importante pentru succesul proiectului/ Propuneri pentru perioada următoare în vederea preîntâmpinării eventualelor deficiențe la momentul raportării Secţiunea a II-a - PERIOADA POSTIMPLEMENTARE1. Perioada de raportare2. Sustenabilitate financiară
(Se vor menționa alocările financiare destinate asigurării funcționării investiției.)3. Sustenabilitate tehnică
(Parțial, informațiile se vor prelua din sistemul informatic MySMIS 2021.)4. Diseminarea rezultatelor5. Caracterul durabil al proiectului [conform Regulamentului (UE) nr. 1.060/2021]6. Probleme care pot afecta sustenabilitatea7. Respectarea prevederilor privind ajutorul de stat8. Indicatori - Dacă este cazul.
(Parțial, informațiile se vor prelua din sistemul informatic MySMIS 2021.)9. Documente justificative - Dacă este cazul.10. Observații/Propuneri pentru perioada următoare în vederea preîntâmpinării eventualelor deficiențe la momentul raportării
Anexa nr. 6

CONȚINUTUL-CADRU AL RAPORTULUI DE VIZITĂ
Program:
Prioritate:
Obiectiv specific:
Apel de proiecte:
Titlu proiect:
Cod SMIS:
Contract de finanțare nr.

RAPORT PRIVIND VIZITA LA FAȚA LOCULUI ÎN PERIOADA DE IMPLEMENTARE/ RAPORT PRIVIND VIZITA LA FAȚA LOCULUI ÎN PERIOADA POSTIMPLEMENTARE
Nr. ...
Data vizitei:
Participanți la vizita la fața locului:
Scopul vizitei:
Document AM/OI în baza căruia se desfășoară vizita: decizie/notificare nr./dataA. Prezentare generală [denumire proiect, tip proiect, nr. contract de finanțare, dată începere proiect, dată finalizare proiect (Informațiile se vor prelua din sistemul informatic MySMIS 2021.)]B. Detalii despre beneficiar (Informațiile se vor prelua din sistemul informatic MySMIS 2021.)C. Rezumatul proiectului (Parțial, informațiile se vor prelua din sistemul informatic MySMIS 2021.)
SECȚIUNEA I - PERIOADA DE IMPLEMENTARE
1. Modificări ale contractului/deciziei de finanțare aprobate pe parcursul perioadei de raportare2. Progresul proiectului până la data vizitei conform rapoartelor de progres/concluziilor vizitelor de monitorizare anterioare 2.1. Constatări privind stadiul contractelor de achiziții din cadrul proiectului, abateri, măsuri implementate/propuse2.2. Constatări privind stadiul activităților din cadrul proiectului, abateri, măsuri implementate/propuse2.3. Constatări privind stadiul îndeplinirii indicatorilor de realizare, a indicatorilor de rezultat și a indicatorilor suplimentari, dacă este cazul; abateri, măsuri implementate/propuse 2.4. Verificarea existenței echipamentelor achiziționate (contracte de furnizare sau alt tip de contracte în cadrul cărora se achiziționează și echipamente) și constatări privind modul de utilizare a acestora2.5. Constatări privind desfășurarea stadiului execuției lucrărilor (contracte de servicii privind proiectarea, contracte de execuție lucrări sau proiectare și execuție lucrări, valabilitate autorizație de construire); verificarea graficului de execuție, abateri, măsuri implementate/propuse2.6. Constatări privind livrabilele elaborate în cadrul proiectului și modul în care este planificată/realizată utilizarea livrabilelor2.7. Constatări privind resursele umane utilizate în cadrul proiectului 3. Verificarea îndeplinirii indicatorilor de etapă și respectarea planului de monitorizare; abateri, măsuri implementate/propuse4. Verificarea respectării graficelor cererilor de prefinanțare/ plată/rambursare; abateri, măsuri implementate/propuse4.1. Situația cererilor de prefinanțare 4.2. Situația cererilor de plată 4.3. Situația cererilor de rambursare4.4. Situația recuperării avansurilor acordate contractorilor - Dacă este cazul.5. Constatări privind stadiul implementării recomandărilor formulate în cadrul vizitei/vizitelor de verificare la fața locului efectuate în perioada de referință 6. Constatări privind managementul proiectului7. Constatări privind respectarea principiilor orizontale/ temelor secundare8. Constatări privind măsurile pentru informarea și vizibilitatea sprijinului din fondurile Uniunii9. Alte aspecte care au făcut obiectul vizitei la fața locului: constatări, abateri, măsuri implementate/propuse10. Riscuri și probleme care afectează implementarea optimă a proiectului11. Concluzii cu privire la stadiul implementării proiectului12. Recomandări/Plan de măsuri pentru implementarea corespunzătoare a proiectului 13. Lista documentelor verificate la vizita la fața locului și metoda de verificare aplicată (100%/eșantionare)14. Anexe, dacă este cazul.
SECȚIUNEA a II-a - PERIOADA POSTIMPLEMENTARE
1. Evaluarea rezultatelor proiectului, precum și urmărirea indicatorilor de realizare și rezultat2. Măsuri întreprinse pentru asigurarea caracterului durabil al proiectului/investiției3. Constatări cu privire la asigurarea caracterului durabil al proiectului/investiției 4. Principii orizontale 5. Măsuri privind informarea și vizibilitatea sprijinului din fonduri 6. Respectarea prevederilor privind ajutorul de stat7. Echipamente/Active corporale și necorporale8. Lucrări9. Concluzii
-----