LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
HOTĂRÂRE

HOTĂRÂRE nr. 379 din 26 aprilie 2023 privind actualizarea valorii de inventar pentru unele imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "General Magheru" al judeţului Vâlcea, precum şi trecerea unor construcţii din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, pentru scoaterea din funcţiune, în vederea casării şi, după caz, valorificării

Emitent
Guvernul
Publicat
Monitorul Oficial nr. 377 din 03 mai 2023
Data publicării
03.05.2023
Vigoare
03 mai 2023

Având în vedere prevederile art. 2^1 și 2^2 din Ordonanța Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituțiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcțiune, casare și valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrativ-teritoriale, aprobată prin Legea nr. 246/2001,
în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 288 și art. 361 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.Articolul 1Se aprobă actualizarea valorii de inventar, ca urmare a reevaluării, a unor imobile aflate în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul pentru Situații de Urgență „General Magheru“ al județului Vâlcea, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1.
Articolul 2Se aprobă trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, pentru scoaterea din funcțiune, în vederea casării și, după caz, valorificării, a unor construcții aflate în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul pentru Situații de Urgență „General Magheru“ al județului Vâlcea, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2.
Articolul 3Ministerul Afacerilor Interne își va actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică și, împreună cu Ministerul Finanțelor, va opera modificarea anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 4Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU
NICOLAE-IONEL CIUCĂ
Contrasemnează:
p. Ministrul afacerilor interne,
Aneta Matei,
secretar de stat
Ministrul finanțelor,
Adrian Câciu
București, 26 aprilie 2023.
Nr. 379.
Anexa nr. 1

DATELE DE IDENTIFICARE
a imobilelor aflate în domeniul public al statului și în administrarea
Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul pentru Situații de Urgență
„General Magheru“ al județului Vâlcea, ale căror valori de inventar
se actualizează, ca urmare a reevaluării
Nr. M.F. Codul de clasificație Denumirea Adresa
Persoana juridică ce administrează imobilul
[CIF]

Valoarea de inventar actualizată
(lei)
102331 8.19.01 48-146 Județul Vâlcea
Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul pentru Situații de Urgență „General Magheru“ al județului Vâlcea
CUI 2649536
5.664.720,46
102333 8.19.01 48-155 Județul Vâlcea
Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul pentru Situații de Urgență „General Magheru“ al județului Vâlcea
CUI 2649536
881.455,98
Anexa nr. 2

DATELE DE IDENTIFICARE
a construcțiilor aflate în administrarea Ministerului Afacerilor Interne -
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „General Magheru“ al județului Vâlcea,
care trec din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia,
pentru scoaterea din funcțiune, în vederea casării și, după caz, valorificării
Nr. M.F. Codul de clasificație Denumirea imobilului Adresa imobilului
Persoana juridică ce administrează imobilul
[CUI]
Caracteristicile bunurilor care trec în domeniul privat al statului
Valoarea bunurilor care trec în domeniul privat al statului
(lei)

102331
(parțial)
8.19.01 48-146 Județul Vâlcea
Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul pentru Situații de Urgență „General Magheru“ al județului Vâlcea
CUI 2649536

48-146-03 „magazie materiale“
Sc = 26 mp
CF nr. 37036 Drăgășani
735,33

48-146-04 „baracă metal“
Sc = 32 mp
CF nr. 37036 Drăgășani
5.914,04

48-146-05 „padoc porci“
Sc = 163 mp
CF nr. 37036 Drăgășani
4.325,55

48-146-06 „punct sacrificare“
Sc = 10 mp
CF nr. 37036 Drăgășani
10.571,14

48-146-07 „grajd“
Sc = 50 mp
CF nr. 37036 Drăgășani
47.336,88

48-146-08 „bordei + siloz furaje“
Sc = 32 mp
CF nr. 37036 Drăgășani
8.914,72

48-146-09 „copertină fâneață“
Sc = 98 mp
CF nr. 37036 Drăgășani
1.449,93

48-146-12 „seră“
Sc = 24 mp
CF nr. 37036 Drăgășani
11.274,34

102333
(parțial)
8.19.01 48-155 Județul Vâlcea
Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul pentru Situații de Urgență „General Magheru“ al județului Vâlcea
CUI 2649536

48-155-02 „depozit“
Sc = 136 mp
CF 35121 Grădiștea
135.397,48

-----