ORDIN
ORDIN nr. 1.258 din 10 aprilie 2023 pentru modificarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 157/2019 privind aprobarea Metodologiei-cadru de organizare şi desfăşurare a concursurilor/examenelor pentru ocuparea funcţiilor specifice comitetului director din serviciile de ambulanţă judeţene şi a Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov şi aprobarea modelului contractului de administrare a serviciilor de ambulanţă judeţene şi Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov
Văzând Referatul de aprobare nr. A.R. 6.560 din 2023 al Serviciului medicină de urgență din cadrul Direcției generale asistență medicală,
având în vedere:– prevederile art. 118 alin. (1) lit. b) și alin. (2), respectiv alin. (13) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare;– prevederile art. 14 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul sănătății emite următorul ordin:Articolul IAnexa nr. 1 la Ordinul ministrului sănătății nr. 157/2019 privind aprobarea Metodologiei-cadru de organizare și desfășurare a concursurilor/examenelor pentru ocuparea funcțiilor specifice comitetului director din serviciile de ambulanță județene și a Serviciului de Ambulanță București-Ilfov și aprobarea modelului contractului de administrare a serviciilor de ambulanță județene și Serviciului de Ambulanță București-Ilfov, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 11 februarie 2019, se modifică după cum urmează:1. La articolul 2, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2) Comisia de concurs/examen și comisia de contestații sunt propuse de managerul general al serviciului de ambulanță și sunt aprobate de Ministerul Sănătății. În baza aprobării, desemnarea comisiei de concurs/examen și comisiei de contestații se face prin act administrativ al managerului general al serviciului de ambulanță, până cel târziu la data publicării anunțului de concurs. Managerul general înaintează Ministerului Sănătății - Serviciul medicină de urgență propunerea privind componența comisiilor de concurs și, respectiv, a comisiilor de contestație, calendarul de concurs și temele pentru proiectul de management pentru fiecare funcție în parte. Tematica și bibliografia vor fi stabilite de reprezentanți ai Ministerului Sănătății, pentru fiecare funcție specifică comitetului director.2. La articolul 2 alineatul (3), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:b) minimum doi membri, dintre care: un reprezentant al Ministerului Sănătății sau al direcțiilor de sănătate publică și un specialist în specialitatea funcției pentru care se organizează concursul din alt serviciu județean de ambulanță sau din Serviciul de Ambulanță București-Ilfov;3. La articolul 2 alineatul (4), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:b) minimum doi membri, dintre care: un reprezentant al Ministerului Sănătății sau al direcțiilor de sănătate publică și un specialist în specialitatea funcției pentru care se organizează concursul din alt serviciu județean de ambulanță sau din Serviciul de Ambulanță București-Ilfov;
Articolul IIStructurile de specialitate din cadrul Ministerului Sănătății, direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, serviciile de ambulanță județene și Serviciul de Ambulanță București-Ilfov duc la îndeplinire dispozițiile prezentului ordin.
Articolul IIIPrezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Ministrul sănătății,
Cătălin Vișean,
secretar de stat
București, 10 aprilie 2023.
Nr. 1.258.
-----
p. Ministrul sănătății,
Cătălin Vișean,
secretar de stat
București, 10 aprilie 2023.
Nr. 1.258.
-----