LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
DECRET

DECRET nr. 440 din 13 aprilie 2023 privind conferirea Ordinului Naţional Pentru Merit

Emitent
Președintele României
Publicat
Monitorul Oficial nr. 322 din 18 aprilie 2023
Data publicării
18.04.2023
Vigoare
18 aprilie 2023

În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) și ale art. 100 din Constituția României, republicată, ale art. 4 alin. (1) și alin. (2) lit. c), ale art. 6 lit. A din Legea nr. 29/2000 privind sistemul național de decorații al României, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 104/2000 privind reinstituirea Ordinului și Medaliei Naționale Pentru Merit, aprobată prin Legea nr. 542/2001, cu modificările ulterioare,
având în vedere propunerea ministrului afacerilor externe,
în semn de înaltă apreciere pentru implicarea avută în combaterea antisemitismului și a negării Holocaustului, pentru contribuția constantă la promovarea relațiilor bilaterale ale României cu Statele Unite ale Americii, respectiv cu Statul Israel, precum și pentru eforturile semnificative de promovare a intereselor țării noastre în contextul eforturilor de aderare la spațiul Schengen,
Președintele României decretează:Articolul 1Se conferă Ordinul Național Pentru Merit în grad de Mare Ofițer:– domnului Andrew Baker, rabin, director pentru afaceri internaționale evreiești al American Jewish Committee;– domnului Daniel S. Mariaschin, CEO B’nai B’rith International.
Articolul 2Se conferă Ordinul Național Pentru Merit în grad de Comandor domnului Mark B. Levin, vicepreședinte executiv și CEO al National Coalition Supporting Eurasian Jewry.

PREȘEDINTELE ROMÂNIEI
KLAUS-WERNER IOHANNIS
În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituția României, republicată, contrasemnăm acest decret.

PRIM-MINISTRU
NICOLAE-IONEL CIUCĂ
București, 13 aprilie 2023.
Nr. 440.
------