LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
ORDIN

ORDIN nr. 3.817 din 13 martie 2023 privind acordarea acreditării pentru unitatea de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa cu program normal şi program prelungit "Marshmallow" din municipiul Ploieşti, judeţul Prahova

Emitent
Ministerul Educației
Publicat
Monitorul Oficial nr. 293 din 07 aprilie 2023
Data publicării
07.04.2023
Vigoare
07 aprilie 2023

Având în vedere prevederile:– art. 24 alin. (3) lit. c) și d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările și completările ulterioare;– art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar;– Hotărârii Guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea Metodologiei de evaluare instituțională în vederea autorizării, acreditării și evaluării periodice a organizațiilor furnizoare de educație, cu modificările și completările ulterioare;– Hotărârii Guvernului nr. 994/2020 privind aprobarea standardelor de autorizare de funcționare provizorie și a standardelor de acreditare și de evaluare externă periodică în învățământul preuniversitar, cu modificările ulterioare;– Ordinului ministrului educației naționale nr. 4.291/2019*) privind acordarea autorizației de funcționare provizorie S.C. Marshmallow Education - S.R.L. din municipiul Ploiești pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița cu program normal și program prelungit „Marshmallow“ din municipiul Ploiești;
*) Ordinul ministrului educației naționale nr. 4.291/2019 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. – Hotărârii Consiliului Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar nr. 11 din 29.11.2022;– Referatului de aprobare nr. 9.047 din 14.12.2022 privind acordarea acreditării pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița cu program normal și program prelungit „Marshmallow“ din municipiul Ploiești, județul Prahova,
în temeiul art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 369/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul educației emite prezentul ordin.Articolul 1Se acordă acreditarea pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița cu program normal și program prelungit „Marshmallow“, cu sediul în municipiul Ploiești, strada Mărășești nr. 160, județul Prahova, pentru nivelul de învățământ „preșcolar“, limba de predare „română“, forma de învățământ „program normal și prelungit“, începând cu anul școlar 2023-2024, conform anexei care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2Unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița cu program normal și program prelungit „Marshmallow“ din municipiul Ploiești, județul Prahova, acreditată potrivit dispozițiilor art. 1, este persoană juridică de drept privat și de interes public, parte a sistemului național de învățământ, și beneficiază de toate drepturile și obligațiile prevăzute de lege.
Articolul 3Personalul didactic și nedidactic din unitatea de învățământ preuniversitar particular autorizată Grădinița cu program normal și program prelungit „Marshmallow“ din municipiul Ploiești, județul Prahova, angajat conform prevederilor legii, se preia la unitatea de învățământ preuniversitar particular acreditată Grădinița cu program normal și prelungit „Marshmallow“ din municipiul Ploiești, județul Prahova.
Articolul 4Capacitatea maximă de școlarizare este de 3 formațiuni de studiu/schimb (maximum 3 formațiuni de studiu/schimbul 1).
Articolul 5(1) Unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița cu program normal și program prelungit „Marshmallow“ din municipiul Ploiești, județul Prahova, dispune de patrimoniu propriu, care nu poate fi înstrăinat sau diminuat și va fi utilizat numai în interesul învățământului.(2) În cazul desființării, dizolvării sau lichidării, patrimoniul unității de învățământ preuniversitar particular acreditate Grădinița cu program normal și program prelungit „Marshmallow“ din municipiul Ploiești, județul Prahova, revine fondatorilor.
Articolul 6Unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița cu program normal și program prelungit „Marshmallow“ din municipiul Ploiești, județul Prahova, este monitorizată și controlată periodic de către Ministerul Educației și Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Prahova, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acreditării.
Articolul 7Unitatea de învățământ preuniversitar particular menționată la art. 1 are obligația de a solicita evaluarea externă periodică în termen de maximum 5 ani de la obținerea acreditării, dar nu mai târziu de anul școlar 2027-2028.
Articolul 8Unitatea de învățământ preuniversitar particular acreditată Grădinița cu program normal și program prelungit „Marshmallow“ din municipiul Ploiești, județul Prahova, Ministerul Educației, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, respectiv Inspectoratul Școlar Județean Prahova duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Articolul 9Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Ministrul educației,
Gigel Paraschiv,
secretar de stat
București, 13 martie 2023.
Nr. 3.817.
ANEXĂJudețul Prahova
Nr. crt. Denumirea unității de învățământ Nr. și data ordinului de ministru/ deciziei inspectoratului școlar județean de autorizare Hotărârea ARACIP de evaluare/data Denumirea persoanei juridice inițiatoare Adresa unității de învățământ, tel./fax, e-mail Nivelul de învățământ/ Nivelul de calificare Domeniul/ Profilul Domeniul pregătirii de bază Calificarea profesională/ Specializarea Limba de predare Forma de învățământ
1. Grădinița cu program normal și program prelungit „Marshmallow“ 4.291/20.06.2019 16/14.11.2022 S.C. Marshmallow Education - S.R.L. Municipiul Ploiești, str. Mărășești nr. 160, corp C1 și C2, tel./fax: 0720354759, gradinita.marshmallow@gmail.com Preșcolar
 

 

 
Română PP

 

 
Capacitate maximă de școlarizare: 3 formațiuni de studiu (maximum 3 formațiuni de studiu în schimbul 1)

-----