LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
HOTĂRÂRE

HOTĂRÂRE nr. 294 din 29 martie 2023 privind aprobarea unor modificări în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale şi trecerea unor părţi de imobile aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, constituite din construcţii şi amenajări la terenuri, situate în judeţele Bacău, Olt, Ilfov, Constanţa, Călăraşi, Vrancea şi Braşov, din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcţiune şi casării, şi modificarea anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului

Emitent
Guvernul
Publicat
Monitorul Oficial nr. 287 din 06 aprilie 2023
Data publicării
06.04.2023
Vigoare
06 aprilie 2023

În conformitate cu prevederile art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcțiune, casare și valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrativ-teritoriale, aprobată prin Legea nr. 246/2001,
în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 288 alin. (1) și art. 361 alin. (1) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.Articolul 1Se aprobă modificarea, în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, a adreselor poștale ale unor imobile aflate în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Apărării Naționale, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1, ca urmare a înscrierii acestora în cartea funciară.
Articolul 2Se aprobă trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia a unor părți de imobile aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale, constituite din construcții și amenajări la terenuri, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2, în vederea scoaterii din funcțiune și casării acestora.
Articolul 3Ministerul Apărării Naționale își va actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică și, împreună cu Ministerul Finanțelor, va opera modificarea corespunzătoare a anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 4Anexele nr. 1*) și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
*) Anexa nr. 1 nu se publică, fiind clasificată potrivit legii.

PRIM-MINISTRU
NICOLAE-IONEL CIUCĂ
Contrasemnează:
p. Ministrul apărării naționale,
Eduard Bachide,
secretar de stat
Ministrul finanțelor,
Adrian Câciu
București, 29 martie 2023.
Nr. 294.
Anexa nr. 2

DATELE DE IDENTIFICARE
ale unor părți de imobile aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale,
constituite din construcții și amenajări la terenuri, care trec din domeniul
public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcțiune și casării

Nr. crt.

Nr. M.F.

Codul de clasificare

Denumirea imobilului din domeniul public al statului

Adresa poștală a bunului imobil din inventarul centralizat

Valoarea de inventar a bunului imobil înscrisă în inventarul centralizat (lei)

Elementele-cadru de descriere tehnică ale construcțiilor propuse pentru trecerea în domeniul privat al statului și valoarea contabilă totală a acestora propusă pentru diminuarea din inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, nr. CF/nr. cadastral

Valoarea de inventar a bunului imobil care rămâne în inventarul centralizat după trecerea părții de imobil în domeniul privat al statului (lei)

Persoana juridică - administrator al imobilului/CUI

1

106922 parțial

8.19.01

Imobil 979 parțial

Țara: România; județul: Bacău; municipiul Bacău; Calea Republicii nr. 202 bis

29.203.878

Construcții:
Pavilionul: P
- suprafață construită = 655,79 mp;
- valoarea contabilă = 78.090,90 lei
Total valoare contabilă: imobil 979 - parțial = 78.090,90 lei
CF nr. 70158, nr. cadastral 70158

29.125.787,10

Ministerul Apărării Naționale 11424532

2

103884 parțial

8.19.01

Imobil 1114 parțial

Țara: România; județul: Olt; comuna Deveselu

190.517.945

Construcții:
Pavilionul: T1
- suprafață construită = 27 mp;
- valoarea contabilă = 6.805,38 lei;
Pavilionul: F2
- suprafață construită = 12 mp;
- valoarea contabilă = 4.113,85 lei;
Pavilionul: M19
- suprafață construită = 324 mp;
- valoarea contabilă = 203.458,22 lei
Total valoare contabilă: imobil 1114 - parțial = 214.377,45 lei
CF nr. 50108, nr. cadastral 50108

190.303.567,55

Ministerul Apărării Naționale 11424532

3

103577 parțial

8.19.01

Imobil 1026 parțial

Țara: România; județul: Ilfov; comuna Tunari; Șoseaua de Centură

33.750.480

Construcții:
Pavilionul: V
- suprafață construită = 300 mp;
- valoarea contabilă = 1.142.930,79 lei;
Pavilionul: V1
- suprafață construită = 180 mp;
- valoarea contabilă = 199.978,82 lei;
Pavilionul: Z
- suprafață construită = 108 mp;
- valoarea contabilă = 122.115,61 lei;
Pavilionul: Z1
- suprafață construită = 72 mp;
- valoarea contabilă = 82.474,79 lei;
Pavilionul: Z4
- suprafață construită = 86 mp;
- valoarea contabilă = 209.150,19 lei;
Pavilionul: Z7
- suprafață construită = 17 mp;
- valoarea contabilă = 348.704,63 lei
Total valoare contabilă: imobil 1026 - parțial = 2.105.354,83 lei
CF nr. 59516, nr. cadastral 59516

31.645.125,17

Ministerul Apărării Naționale 11424532

4

107107 parțial

8.19.01

Imobil 1373 parțial

Țara: România; județul: Constanța; municipiul Mangalia; Strada Delfinului

598.680

Construcții:
Pavilionul: B
- suprafață construită = 353 mp;
- valoarea contabilă = 3.485,23 lei;
Pavilionul: C
- suprafață construită = 144 mp;
- valoarea contabilă = 3.147,78 lei;
Drumuri și alei interioare betonate
- suprafață construită = 65 mp;
- valoarea contabilă = 338,46 lei;
Platforme pavate cu macadam
- suprafață construită = 380 mp;
- valoarea contabilă = 5.396,04 lei;
Rețea de canalizare
- lungime = 50 m;
- valoarea contabilă = 2.066,38 lei;
Rețea de alimentare cu apă
- lungime = 100 m;
- valoarea contabilă = 965,06 lei;
Împrejmuire din beton
- lungime = 159 m;
- valoarea contabilă = 755,42 lei;
Împrejmuire metalică
- lungime = 65 m;
- valoarea contabilă = 136,49 lei;
Rețea electrică subterană
- lungime = 180 m;
- valoarea contabilă = 523,04 lei
Total valoare contabilă: imobil 1373 - parțial = 16.813,90 lei
CF nr. 105319, nr. cadastral 2051

581.866,10

Ministerul Apărării Naționale 11424532

5

103748 parțial

8.19.01

Imobil 854 parțial

Țara: România; județul: Călărași; comuna Perișoru

18.637.448

Construcții:
Pavilionul: V7 - parțial - coș de fum
- suprafață construită = 7,50 mp;
- valoarea contabilă = 13.825,74 lei
Total valoare contabilă: imobil 854 - parțial = 13.825,74 lei
CF nr. 22622, nr. cadastral 22622;
CF nr. 22617, nr. cadastral 22617;
CF nr. 22695, nr. cadastral 22695.

18.623.622,26

Ministerul Apărării Naționale 11424532

6

158495 parțial

8.19.01

Imobil 3511 parțial

Țara: România; județul: Vrancea; municipiul Focșani; Bulevardul Unirii nr. 7

897.712

Construcții:
Pavilionul: E
- suprafață construită = 342 mp;
- valoarea contabilă = 410.400 lei;
Pavilionul: G
- suprafață construită = 30 mp;
- valoarea contabilă = 12.712,80 lei;
Împrejmuire din prefabricate din beton
- lungime = 78 m;
- valoarea contabilă = 20.000 lei;
Împrejmuire metalică
- lungime = 26 m;
- valoarea contabilă = 4.680 lei;
Rețea de alimentare cu apă
- lungime = 15 m;
- valoarea contabilă = 2.250 lei;
Rețea de canalizare
- lungime = 30 m;
- valoarea contabilă = 3.300 lei;
Rețea de termoficare
- lungime = 12 m;
- valoarea contabilă = 7.596,21 lei
Total valoare contabilă: imobil 3511 - parțial = 460.939,01 lei
CF nr. 55201, nr. cadastral 55201

436.772,99

Ministerul Apărării Naționale 11424532

7

107101 parțial

8.19.01

Imobil 540 parțial

Țara: România; județul: Constanța; municipiul Mangalia

21.370.813

Construcții:
Pavilionul: K
- suprafață construită = 135 mp;
- valoarea contabilă = 27.569,04 lei;
Pavilionul: M1
- suprafață construită = 15 mp;
- valoarea contabilă = 5.678,20 lei;
Pavilionul: P1
- suprafață construită = 366 mp;
- valoarea contabilă = 35.391,60 lei;
Pavilionul: S1
- suprafață construită = 314 mp;
- valoarea contabilă = 1.439 lei;
Pavilionul: S2
- suprafață construită = 458 mp;
- valoarea contabilă = 1.837,60 lei;
Pavilionul: U3
- suprafață construită = 22 mp;
- valoarea contabilă = 10.566,07 lei;
Pavilionul: X
- suprafață construită = 370 mp;
- valoarea contabilă = 74.737,81 lei
Total valoare contabilă: imobil 540 - parțial = 157.219,32 lei CF nr. 111532, nr. cadastral 111532;
CF nr. 111534, nr. cadastral 111534

21.213.593,68

Ministerul Apărării Naționale 11424532

8

104054 parțial

8.19.01

Imobil 1164 parțial

Țara: România; județul: Brașov; orașul Râșnov; Strada Florilor nr. 84

23.618.067

Construcții:
Pavilionul: D1
- suprafață construită = 140 mp;
- valoarea contabilă = 347.682,53 lei
Total valoare contabilă: imobil 1164 - parțial = 347.682,53 lei
CF nr. 107135, nr. cadastral 107135

23.270.384,47

Ministerul Apărării Naționale 11424532

9

107120 parțial

8.19.01

Imobil 2749 parțial

Țara: România; județul: Constanța; municipiul Mangalia

6.197.251

Construcții:
Pavilionul: A2
- suprafață construită = 16 mp;
- valoarea contabilă = 7.011,26 lei;
Pavilionul: C3
- suprafață construită = 6 mp;
- valoarea contabilă = 247.277,85 lei;
Pavilionul: P1
- suprafață construită = 1.099 mp;
- valoarea contabilă = 309.253,21 lei;
Pavilionul: S
- suprafață construită = 543 mp;
- valoarea contabilă = 141.740,15 lei;
Pavilionul: Ș
- suprafață construită = 4 mp;
- valoarea contabilă = 929,51 lei;
Pavilionul: T
- suprafață construită = 7 mp;
- valoarea contabilă = 0,20 lei;
Pavilionul: V5
- suprafață construită = 300 mp;
- valoarea contabilă = 134.176,90 lei;
Pavilionul: V8
- suprafață construită = 486 mp;
- valoarea contabilă = 210.526,32 lei;
Împrejmuire din prefabricate de beton
- lungime = 119,94 m;
- valoarea contabilă = 187,83 lei;
Împrejmuire din prefabricate de beton
- lungime = 455 m;
- valoarea contabilă = 6.142,20 lei;
Împrejmuire metalică
- lungime = 106,59 m;
- valoarea contabilă = 102,86 lei;
Împrejmuire metalică
- lungime = 153 m;
- valoarea contabilă = 383,05 lei;
Împrejmuire sârmă ghimpată
- lungime = 143 m;
- valoarea contabilă = 150,13 lei;
Împrejmuire sârmă ghimpată
- lungime = 136,22 m;
- valoarea contabilă = 133,03 lei;
Rețea electrică subterană
- lungime = 173,04 m;
- valoarea contabilă = 4.280,18 lei;
Rețea electrică aeriană
- lungime = 265 m;
- valoarea contabilă = 1.769,93 lei;
Rețea electrică aeriană
- lungime = 97,44 m;
- valoarea contabilă = 3.034,73 lei;
Rețea termoficare
- lungime = 595 m;
- valoarea contabilă = 9.966,79 lei
Total valoare contabilă: imobil 2749 - parțial = 1.077.066,13 lei
CF nr. 105320, nr. cadastral 2140

5.120.184,87

Ministerul Apărării Naționale 11424532

Total general

4.471.369,81 lei

 

 

NOTĂ:
Conform prevederilor Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 1.718/2011 pentru aprobarea Precizărilor privind întocmirea și actualizarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare, instituțiile a căror activitate este organizată în baza unor legi speciale și care au bunuri cu date de identificare clasificate completează anexele la hotărârile Guvernului numai cu acele date care nu sunt clasificate.
-----