LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
ORDIN

ORDIN nr. 424 din 17 martie 2023 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei nr. 1.546/2022 privind desemnarea organismului de evaluare şi verificare a constanţei performanţei produselor pentru construcţii Societatea Comercială EXPERT CERT SYSTEMS - S.R.L. în vederea notificării la Comisia Europeană pentru realizarea funcţiei specifice de certificare a controlului producţiei în fabrică

Emitent
Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei
Publicat
Monitorul Oficial nr. 248 din 24 martie 2023
Data publicării
24.03.2023
Vigoare
24 martie 2023

În conformitate cu prevederile art. 3 lit. d) din Hotărârea Guvernului nr. 1.236/2012 privind stabilirea cadrului instituțional și a unor măsuri pentru aplicarea prevederilor Regulamentului (UE) nr. 305/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 martie 2011 de stabilire a unor condiții armonizate pentru comercializarea produselor pentru construcții și de abrogare a Directivei 89/106/CEE a Consiliului, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu prevederile art. 11 alin. (2) din Procedura privind desemnarea organismelor de evaluare și verificare a constanței performanței produselor pentru construcții, aprobată prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, și al ministrului afacerilor interne nr. 2.141/92/2013, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul art. 12 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 477/2020 privind organizarea și funcționarea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației emite prezentul ordin.Articolul IAnexa la Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației nr. 1.546/2022 privind desemnarea organismului de evaluare și verificare a constanței performanței produselor pentru construcții Societatea Comercială EXPERT CERT SYSTEMS - S.R.L. în vederea notificării la Comisia Europeană pentru realizarea funcției specifice de certificare a controlului producției în fabrică, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 793 din 10 august 2022, se modifică și se înlocuiește cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul IIPrezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,
Cseke Attila-Zoltán
București, 17 martie 2023.
Nr. 424.
ANEXĂ(Anexa la Ordinul nr. 1.546/2022)
Denumirea organismului: Societatea Comercială EXPERT CERT SYSTEMS - S.R.L.
N.B. 2977
Adresa: str. Păsărani nr. 70, bl. 1, sc. B, et. 1, ap. 14, sectorul 2, București
Tel.: 0727.609.619
E-mail: office@expertcertsystems.ro; web: www.expertcertsystems.ro
Competența organismului a fost evaluată folosind ca referențial standardul SR EN ISO/CEI 17065:2013;
Valabilitatea notificării se acordă pe termen nelimitat (cu condiția îndeplinirii continue a cerințelor care au stat la baza desemnării).
Domeniile de competență:

Nr. deciziei CE

Familiile de produse și utilizările preconizate

Sistemul de evaluare și verificare

Specificațiile tehnice armonizate

Funcția organismului

98/598/CE

Agregate minerale pentru utilizări supuse unor cerințe stricte de securitate (2/2):
. Agregate și filere pentru beton, mortar și pastă de ciment (pentru drumuri și alte lucrări de construcții civile)

Sistem 2+

SR EN 12620:2002+A1:2008
SR EN 13043:2003
SR EN 13043:2003/AC:2004
SR EN 13055-1:2003
SR EN 13055-1:2003/AC:2004
SR EN 13139:2003
SR EN 13139:2003/AC:2004
SR EN 13242+A1:2008
SR EN 13383-1:2003
SR EN 13383-1:2003/AC:2004
SR EN 13450:2003
SR EN 13450:2003/AC:2004

CPF

98/598/CE

Agregate minerale pentru utilizări supuse unor cerințe stricte de securitate (2/2):
. Agregate pentru mixturi inerte sau cu liant hidraulic (pentru drumuri și alte lucrări de inginerie civilă)

Sistem 2+

SR EN 12620:2002+A1:2008
SR EN 13043:2003
SR EN 13043:2003/AC:2004
SR EN 13055-1:2003
SR EN 13055-1:2003/AC:2004

CPF

SR EN 13139:2003
SR EN 13139:2003/AC:2004
SR EN 13242+A1:2008
SR EN 13383-1:2003
SR EN 13383-1:2003/AC:2004
SR EN 13450:2003
SR EN 13450:2003/AC:2004

98/598/CE

Agregate minerale pentru utilizări supuse unor cerințe stricte de securitate (2/2):
. Agregate pentru mixturi de bitum și tratamente de suprafață (pentru drumuri și alte lucrări de construcții civile)

Sistem 2+

SR EN 12620:2002+A1:2008
SR EN 13043:2003
SR EN 13043:2003/AC:2004
SR EN 13055-1:2003
SR EN 13055-1:2003/AC:2004
SR EN 13139:2003
SR EN 13139:2003/AC:2004
SR EN 13242+A1:2008
SR EN 13383-1:2003
SR EN 13383-1:2003/AC:2004
SR EN 13450:2003
SR EN 13450:2003/AC:2004

CPF

98/598/CE

Agregate minerale pentru utilizări supuse unor cerințe stricte de securitate (2/2):
. Blocuri de piatră pentru protecție (pentru structuri hidraulice și alte lucrări de construcții civile)

Sistem 2+

SR EN 12620:2002+A1:2008
SR EN 13043:2003
SR EN 13043:2003/AC:2004
SR EN 13055-1:2003
SR EN 13055-1:2003/AC:2004
SR EN 13139:2003
SR EN 13139:2003/AC:2004
SR EN 13242+A1:2008
SR EN 13383-1:2003
SR EN 13383-1:2003/AC:2004
SR EN 13450:2003
SR EN 13450:2003/AC:2004

CPF

98/598/CE

Agregate minerale pentru utilizări supuse unor cerințe stricte de securitate (2/2):
. Filer pentru mixturi de bitum și tratamente de suprafață (pentru drumuri și alte lucrări de construcții civile)

Sistem 2+

SR EN 12620:2002+A1:2008
SR EN 13043:2003
SR EN 13043:2003/AC:2004
SR EN 13055-1:2003
SR EN 13055-1:2003/AC:2004
SR EN 13139:2003
SR EN 13139:2003/AC:2004
SR EN 13242+A1:2008
SR EN 13383-1:2003
SR EN 13383-1:2003/AC:2004
SR EN 13450:2003
SR EN 13450:2003/AC:2004

CPF

98/598/CE

Agregate minerale pentru utilizări supuse unor cerințe stricte de securitate (2/2):
. Balast feroviar (pentru lucrări feroviare)

Sistem 2+

SR EN 12620:2002+A1:2008
SR EN 13043:2003
SR EN 13043:2003/AC:2004
SR EN 13055-1:2003
SR EN 13055-1:2003/AC:2004
SR EN 13139:2003
SR EN 13139:2003/AC:2004
SR EN 13242+A1:2008
SR EN 13383-1:2003
SR EN 13383-1:2003/AC:2004
SR EN 13450:2003
SR EN 13450:2003/AC:2004

CPF

98/601/CE

Produse pentru construcția drumurilor (1/2):
Amestecuri bituminoase (utilizate la construcția și tratarea de suprafață a drumurilor)

Sistem 2+

SR EN 13108-1:2006
SR EN 13108-1:2006/AC:2008
SR EN 13108-2:2006
SR EN 13108-2:2006/AC:2008
SR EN 13108-3:2006
SR EN 13108-3:2006/AC:2008
SR EN 13108-4:2006
SR EN 13108-4:2006/AC:2008
SR EN 13108-5:2006
SR EN 13108-5:2006/AC:2008
SR EN 13108-6:2006
SR EN 13108-6:2006/AC:2008
SR EN 13108-7:2006
SR EN 13108-7:2006/AC:2008

CPF

NOTĂ:
CPF - funcția de certificare a controlului producției în fabrică.
-----