LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
ORDIN

ORDIN nr. 3.262 din 30 ianuarie 2023 pentru modificarea anexei nr. 2 la Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.219/2010 privind recunoaşterea şi echivalarea rezultatelor obţinute la examene cu recunoaştere internaţională pentru certificarea competenţelor lingvistice în limbi străine şi la examene cu recunoaştere europeană pentru certificarea competenţelor digitale cu probele de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal, respectiv de evaluare a competenţelor digitale, din cadrul examenului de bacalaureat

Emitent
Ministerul Educației
Publicat
Monitorul Oficial nr. 114 din 09 februarie 2023
Data publicării
09.02.2023
Vigoare
09 februarie 2023

Având în vedere:– prevederile art. 77 alin. (4) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;– prevederile Ordinului ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 3.753/2011 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii în sistemul național de învățământ, cu modificările ulterioare;– Referatul de aprobare nr. 21/DGÎP din 10.01.2023 referitor la proiectul de ordin privind aprobarea modificării anexei nr. 2 la Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.219/2010 privind recunoașterea și echivalarea rezultatelor obținute la examene cu recunoaștere internațională pentru certificarea competențelor lingvistice în limbi străine și la examene cu recunoaștere europeană pentru certificarea competențelor digitale cu probele de evaluare a competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională studiată pe parcursul învățământului liceal, respectiv de evaluare a competențelor digitale, din cadrul examenului de bacalaureat,
în temeiul prevederilor art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 369/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul educației emite prezentul ordin.Articolul IAnexa nr. 2 la Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.219/2010 privind recunoașterea și echivalarea rezultatelor obținute la examene cu recunoaștere internațională pentru certificarea competențelor lingvistice în limbi străine și la examene cu recunoaștere europeană pentru certificarea competențelor digitale cu probele de evaluare a competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională studiată pe parcursul învățământului liceal, respectiv de evaluare a competențelor digitale, din cadrul examenului de bacalaureat, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 701 din 20 octombrie 2010, cu modificările ulterioare, se modifică și se înlocuiește cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul IIDirecția generală învățământ preuniversitar, Direcția generală minorități și relația cu Parlamentul, Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, Direcția generală informatizare, inspectoratele școlare și conducerile unităților de învățământ preuniversitar duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Articolul IIIPrezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Ministrul educației,
Gigel Paraschiv,
secretar de stat
București, 30 ianuarie 2023.
Nr. 3.262.
ANEXĂ(Anexa nr. 2 la Ordinul nr. 5.219/2010)

LISTA
examenelor cu recunoaștere internațională pentru certificarea competențelor
lingvistice în limbi străine, care pot fi recunoscute și echivalate cu proba de evaluare
a competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională studiată
pe parcursul învățământului liceal, din cadrul examenului de bacalaureat
1. Limba engleză

Nr. crt.

Denumirea examenului

Abreviere

Notare/Nivel

Punctaj/Nivel/Condiții minime pentru recunoaștere și echivalare

Instituția/Organizația care eliberează certificatul/diploma/administrează examenul

1.

Preliminary English Test/ PET FOR SCHOOLS*

PET/Preliminary/ Preliminary for Schools

B1

Promovat/Cambridge English scale: 140-170

University of Cambridge - Cambridge English Language Assessment/former University of Cambridge - English for Speakers of Other Languages Examinations (Cambridge ESOL) - www.cambridgeenglish.org/

2.

First Certificate in English/First Certificate in English for SCHOOLS*

FCE/First/First

B2

Promovat/Cambridge English scale: 160-190

3.

Certificate Advanced English*

CAE/Advanced

C1

Promovat/Cambridge English scale: 180-210

4.

Certificate of Proficiency in English*

CPE/Proficiency

C2

Promovat/Cambridge English scale: 200-230

5.

Business English Certificate*
- Preliminary
- Vantage
- Higher

BEC

B1
B2
C1

Promovat
Promovat
Promovat

University of Cambridge - Cambridge English Language Assessment/former University of Cambridge - English for Speakers of Other Languages Examinations (Cambridge ESOL) - www.cambridgeenglish.org/

6.

International English Language Testing System*

IELTS

B1

4 -5 puncte

B2

5,5-6,5 puncte

C1

7-8 puncte

C2

8,5-9,0 puncte

7.

Test of English as a Foreign Language - Internet - based Tests

TOEFL (iBT)

Reading:
0-30
Listening:
0-30 Speaking: 0-30 Writing:
0-30
Total - 0 -120

57-86 puncte B1
87-109 puncte B2
110-120 puncte C1

Educational Testing Service (ETS) - www.ets.org

8.

Test of English for International Communication

TOEIC

Listening:
5-495 Reading:
5-495 Speaking: 0-200 Writing:
0-200

Listening:
minimum 275 puncte - B1
minimum 400 puncte - B2
minimum 490 puncte - C1
Reading:
minimum 275 puncte - B1
minimum 385 puncte - B2
minimum 455 puncte - C1
Speaking:
minimum 120 puncte - B1
minimum 160 puncte - B2
minimum 200 puncte - C1
Writing:
minimum 120 puncte - B1
minimum 150 puncte - B2
minimum 200 puncte - C1

9.

TRINITY
Integrated Skills in English

TRINITY ISE

ISE I - B1
ISE II - B2
ISE III - C1
ISE IV - C2

Promovat
Promovat
Promovat
Promovat

TRINITY College London

10.

Examenele ECL

ECL

Independent User - B1
Independent User - B2
Proficient
User - C1

Promovat
Promovat
Promovat

European Consortium for the Certificate of Attainment in Modern Languages/Centrul de Limbi Străine al Universității București

11.

Basic Communication Certificate in English

BCCE

B1

Promovat

Hellenic American University, New Hampshire/CITE Romania

12.

Examination for the Certificate of Competency in English

ECCE

B2

Promovat

Cambridge Michigan Language Assessments, Michigan/CITE Romania

13.

Advanced Level Certificate in English

ALCE

C1

Promovat

Hellenic American University, New Hampshire/CITE Romania

14.

Examination for the Certificate of Competency in English

ECCE

C2

Promovat

Cambridge Michigan Language Assessments, Michigan/CITE Romania

15.

Anglia ESOL

Anglia ESOL

B1-C2

Promovat

Anglia Examination Syndicate Limited/PLR Atestat Lingvistic - S.R.L. Romania

16.

LRN Entry Level Certificate in ESOL International (Entry 3)

-

B1

Promovat/40-51 puncte

Learning Resources Network - www.lrnglobal.org

17.

LRN Level 1 Level Certificate in ESOL International

-

B2

Promovat/40-51 puncte

18.

LRN Level 2 Level Certificate in ESOL International

-

C1

Promovat/50-64 puncte

19.

LRN Level 3 Level Certificate in ESOL International

-

C2

Promovat/50-64 puncte

20.

LRN Entry Level Certificate in ESOL International (Entry 3)

IELCA

B1

Promovat/80-119 puncte

21.

LRN Level 1 Level Certificate in ESOL International

IELCA

B2

Promovat/120-159 puncte

22.

LRN Level 2 Level Certificate in ESOL International

IELCA

C1

Promovat/160-199 puncte

23.

LRN Level 3 Level Certificate in ESOL International

IELCA

C2

Promovat/200 puncte

24.

ESOL International All Modes (Entry 3)

-

B1

Promovat
minimum 55%

English Speaking Board -
www.esbuk.org

25.

ESOL International All Modes
Level 1 B2

GCSE

B2

Promovat
minimum 55%

26.

ESOL International All Modes
Level 2 C1

GCSE

C1

Promovat
minimum 55%

27.

ESOL International All Modes
Level 3 C2

GCE A level

C2

Promovat
minimum 55%

28.

LanguageCert in International English for Speakers of Other Languages

IESOL

B1-C2

Promovat

PeopleCert Qualifications Ltd. -www.languagecert.org

29.

London Chamber of Commerce and Industry International Qualifications
- English Language Skills Assessment

LCCI
ELSA

B1
B2
C1

Au fost evaluate toate cele patru competențe și a fost obținut punctajul minim, după cum urmează:
Listening, Reading, Writing, Speaking = minimum 25 puncte.

Educational Development International (EDI) -
www.lcciromania.ro

30.

London Chamber of Commerce and Industry International Qualifications
- Junior English Test
- Senior English Test

LCCI
JETSET
- Level 4
- Level 5
- Level 6

B1
B2
C1

Au fost evaluate toate cele patru competențe și a fost obținut punctajul minim, după cum urmează:
Listening, Reading, Writing, Speaking = minimum 25 puncte.

31.

London Chamber of Commerce and Industry International Qualifications
- English for Business

LCCI
EfB - Level 1
EfB - Level 2
EfB - Level 3

B1
B2
C1

Au fost evaluate toate cele patru competențe și a fost obținut punctajul minim, după cum urmează:
Listening, Reading, Writing, Speaking = minimum 25 puncte.

32.

Pearson LCCI
Entry 3
Certificate in ESOL International (CEFR B1)

Pearson EDI
JETSET Level 4

B1

Listening
0-20 puncte
Reading
0-40 puncte
Speaking
0-20 puncte
Writing
0-40 puncte
Maximum
120 puncte

minimum
10 puncte - B1
minimum
20 puncte - B1
minimum
10 puncte - B1
minimum
20 puncte - B1
minimum
60 puncte - B1

Pearson EDI Qualifications are awarded by Pearson Education Limited.
www.lcci.org.uk
Pearson EDI Qualifications are awarded by Pearson Education Limited.
www.lcci.org.uk

33.

Pearson LCCI
Level 1
Certificate in ESOL International (CEFR B2)

Pearson EDI
JETSET Level 5

B2

Listening
0-30 puncte
Reading
0-60 puncte
Speaking
0-40 puncte
Writing
0-60 puncte
Maximum
190 puncte

minimum
15 puncte - B2
minimum
30 puncte - B2
minimum
20 puncte - B2
minimum
30 puncte - B2
minimum
95 puncte - B2

34.

Pearson LCCI
Level 2
Certificate in ESOL International (CEFR C1)

Pearson EDI
JETSET Level 6

C1

Listening
0-30 puncte
Reading
0-60 puncte
Speaking
0-40 puncte
Writing
0-60 puncte
Maximum
190 puncte

minimum
15 puncte - C1
minimum
30 puncte - C1
minimum
20 puncte - C1
minimum
30 puncte - C1
minimum
95 puncte - C1

35.

Pearson LCCI
Level 3
Certificate in ESOL International (CEFR C2)

Pearson EDI
JETSET Level 7

C2

Listening
0-30 puncte
Reading
0-60 puncte
Speaking
0-40 puncte
Writing
0-60 puncte
Maximum
190 puncte

minimum
15 puncte - C2
minimum
30 puncte - C2
minimum
20 puncte - C2
minimum
30 puncte - C2
minimum
95 puncte - C2

Pearson EDI Qualifications are awarded by Pearson Education Limited.
www.lcci.org.uk

36.

Level 1
Pearson LCCI
English for Business

Pearson LCCI
IQ English for Business Level 1

B1

Listening
0-30 puncte
Reading and Writing
0-100 puncte
Speaking
0-100 puncte
Total B1

minimum
15 puncte - B1
minimum
50 puncte - B1
minimum
50 puncte - B1
minimum
115 puncte

Pearson LCCI -
www.lcci.org.uk

37.

Level 2
Pearson LCCI
English for Business

Pearson LCCI
IQ English for Business
Level 2

B2

Listening
0-30 puncte
Reading and Writing
0-100 puncte
Speaking
0-100 puncte
Total B2

minimum
18 puncte - B2
minimum
60 puncte - B2
minimum
60 puncte - B2
minimum
138 puncte

Pearson LCCI -
www.lcci.org.ukx

38.

Level 3
Pearson LCCI
English for Business

Pearson LCCI
IQ English for Business
Level 3

C1

Listening
0-30 puncte
Reading and Writing
0-100 puncte
Speaking
0-100 puncte
Total C1

minimum
21 puncte - C1
minimum
70 puncte - C1
minimum
70 puncte - C1
minimum
161 puncte

Pearson LCCI -
www.lcci.org.uk

39.

Level 4
Pearson LCCI
English for Business

Pearson LCCI
IQ English for Business
Level 4

C2

Listening
0-30 puncte
Reading and Writing
0-100 puncte
Speaking
0-100 puncte
Total C2

minimum
24 puncte - C2
minimum
80 puncte - C2
minimum
80 puncte - C2
minimum
184 puncte

Pearson LCCI -
www.lcci.org.uk

40.

Pearson Edexcel Entry
Level Certificate in ESOL International (Entry 3)

Pearson Test of English (PTE) General
Level 2

B1

Listening
0-25 puncte
Reading
0-25 puncte
Speaking
0-25 puncte
Writing
0-25 puncte
Total B1

minimum
13 puncte - B1 minimum
13 puncte - B1
minimum
13 puncte - B1
minimum
13 puncte - B1
minimum
52 puncte

Edexcel -
www.pearsonpte.com

41.

Pearson Edexcel Entry
Level 1
Certificate in ESOL International

Pearson Test of English (PTE) General
Level 3

B2

Listening
0-25 puncte
Reading
0-25 puncte
Speaking
0-25 puncte
Writing
0-25 puncte
Total B2

minimum
15 puncte - B2
minimum
15 puncte - B2
minimum
15 puncte - B2
minimum
15 puncte - B2
minimum
60 puncte

Edexcel -
www.pearsonpte.com

42.

Pearson Edexcel Entry
Level 2
Certificate in ESOL International

Pearson Test of English (PTE) General
Level 4

C1

Listening
0-25 puncte Reading
0-25 puncte
Speaking
0-25 puncte
Writing
0-25 puncte
Total C1

minimum
17 puncte - C1
minimum
17 puncte - C1
minimum
17 puncte - C1
minimum
17 puncte - C1
minimum
68 puncte

Edexcel -
www.pearsonpte.com

43.

Pearson Edexcel Entry
Level 3
Certificate in ESOL International

Pearson Test of English (PTE) General
Level 5

C2

Listening
0-25 puncte
Reading
0-25 puncte
Speaking
0-25 puncte
Writing
0-25 puncte
Total C2

minimum
19 puncte - C2
minimum
19 puncte - C2
minimum
19 puncte - C2
minimum
19 puncte – C2
minimum
76 puncte

Edexcel -
www.pearsonpte.com

44.

Test lingvistic FEDE

FEDE

B1
B2
C1

Minimum - 100 puncte
Maximum - 200 puncte
Minimum - 200 puncte
Maximum - 400 puncte
Minimum - 200 puncte
Maximum - 400 puncte

FEDE -
www.fede.education

45.

OXFORD TEST OF ENGLISH

OXFORD - NICULESCU Education - S.R.L.

B1
B2

81-110 puncte
111-140 puncte

OXFORD - NICULESCU Education - S.R.L. www.niculescu.ro

46.

Cambridge English Entry Level Certificate in ESOL International (Entry 3) (Key)*

NA

B1

140-150 puncte
 
University of Cambridge - Cambridge English Language Assessment/former

47.

Cambridge English Entry Level Certificate in ESOL International (Entry 3) (Preliminary)*

NA

B1

140-159 puncte
 
University of Cambridge - English for Speakers of Other Languages Examinations (Cambridge ESOL) - www.cambridgeenglish.org/

48.

Cambridge English Level 1 Certificate in ESOL International (Preliminary)*

NA

B2

160-170 puncte
 

49.

Cambridge English Entry Level Certificate in ESOL International (Entry 3)*

NA

B1

140-159 puncte
 

50.

Cambridge English Level 1 Certificate in ESOL International (First)*

NA

B2

160-179 puncte
 

51.

Cambridge English Level 2 Certificate in ESOL International (First)*

NA

C1

180-190 puncte
 

52.

Cambridge English Level 1 Certificate in ESOL International*

NA

B2

160-179 puncte
   

53.

Cambridge English Level 2 Certificate in ESOL International (Advanced)*

NA

C1

180-199 puncte
 

54.

Cambridge English Level 3 Certificate in ESOL International (Advanced)*

NA

C2

200-210 puncte
 

55.

Cambridge English Level 2 Certificate in ESOL International

NA

C1

180-199 puncte
 

56.

Cambridge English Level 3 Certificate in ESOL International (Proficiency)*

NA

C2

200-230 puncte
 

57.

Cambridge English Entry Level Certificate in ESOL International (Entry 3) (Business Preliminary)*

NA

B1

140-159 puncte
 

58.

Cambridge English Level 1 Certificate in ESOL International (Business Preliminary)*

NA

B2

160-170 puncte
 

59.

Cambridge English Level Certificate in ESOL International (Entry 3) (Business)*

NA

B1

140-159 puncte
 
University of Cambridge - Cambridge English Language Assessment/former University of Cambridge - English for Speakers of Other Languages Examinations (Cambridge ESOL) - www.cambridgeenglish.org/

60.

Cambridge English Level 1 Certificate in ESOL International (Business Vantage)

NA

B2

160-179 puncte
 

61.

Cambridge English Level 2 Certificate in ESOL International (Business Vantage)*

NA

C1

180-190 puncte
 

62.

Cambridge English Level 2 Certificate in ESOL International (Business Higher)*

NA

C1

180-199 puncte
 

63.

Cambridge English Level 1 Certificate in ESOL International (Business)*

NA

B2

160-179 puncte
 

64.

Cambridge English Level 3 Certificate in ESOL International (Business Higher)*

NA

C2

200-210 puncte
 

* Examenele marcate cu * se echivalează cu nivelul prevăzut în tabelul de mai sus, în condițiile în care certificatele aferente acestor examene precizează, explicit, rezultatul Promovat.2. Limba franceză

Nr. crt.

Denumirea examenului

Abreviere

Notare/Nivel

Punctaj/Nivel/Condiții minime pentru recunoaștere și echivalare

Instituția/Organizația care eliberează certificatul/diploma/administrează examenul

1.

Diplôme d’études en langue française

DELF

B1
B2

Promovat
Promovat

Centre International d’Etudes Pédagogiques (CIEP) - Ministère de l’Éducation Nationale -
www.ciep.fr

2.

Diplôme approfondi de langue française

DALF

C1
C2

Promovat
Promovat

3.

Test de connaissance du français

TCF

A1 - C2

B1

4.

Test d’évaluation du français

TEF

A1 - C2

B1

Chambre de Commerce et d’Industrie de Paris (CCIP) -
www.fda.ccip.fr

5.

L’examen ECL

ECL

B1
B2
C1

Promovat
Promovat
Promovat

European Consortium for the Certificate of Attainment in Modern Languages -
www.ecl.hu
Centrul Național de Examinare ECL: Eurocenter Amoba - S.R.L. -www.eurocenter.ro

6.

Test lingvistic FEDE

FEDE

B1
B2
C1

Minimum - 100 puncte
Maximum - 200 puncte
Minimum - 200 puncte Maximum - 400 puncte Minimum - 200 puncte Maximum - 400 puncte

FEDE -
www.fede.education
3. Limba germană
Nr. crt. Denumirea examenului Abreviere Notare/Nivel Punctaj/Nivel/Condiții minime pentru recunoaștere și echivalare Instituția/Organizația care eliberează certificatul/diploma/administrează examenul
1. Das Deutsche Sprachdiplom der Kultusministerkonferenz (Zweite Stufe) DSD 2 B2 - C1 B2
Ständige Konferenz der Kultusminister der Länder in der Bundesrepublik Deutschland (Kultusministerkonferenz; KMK) -www.kmk.org
http:www.auslandsschulwesen.de
2. Das Deutsche Sprachdiplom der Kultusministerkonferenz (Erste Stufe) DSD 1 B1 B1
3.
Das Österreichische Sprachdiplom Deutsch
- Zertifikat Deutsch für Jungedliche
- Zertifikat Deutsch
- Mittelstufe Deutsch
- Oberstufe Deutsch
- Wirtschaftssprache Deutsch

ÖSD
-/
-ZD
-MD
-/
-WD

B1
B2
B2
C1
C2

Promovat
Promovat
Promovat
Promovat

Bundesministerium für Unterricht, Kunst und Kultur (BMUKK) -
www.osd.at
www.bmukk.gv.at
4. Goethe - Zertifikat B1: Zertifikat Deutsch für Jungedliche - B1 Promovat
Goethe - Institut
www.goethe.de/pruefungen
Goethe - Institut
www.goethe.de/pruefungen
5. Goethe - Zertifikat B1: Zertifikat Deutsch für Erwachsene - B1 Promovat
6. Goethe - Zertifikat B2 - B2 Promovat
7. Goethe - Zertifikat C1 - C1 Promovat
8. Goethe - Zertifikat C2: Großes Deutsches Sprachdiplom GDS C2 Promovat
9. Der Test Deutsch als Fremdsprache Test DaF B1+ - C1 B2
Test DaF - Institut
www.testdaf.de
10. ECL - Zertifikat ECL
B1
B2
C1

Promovat
Promovat
Promovat

European Consortium for the Certificate of Attainment in Modern Languages -
www.ecl.hu
Centrul Național de Examinare ECL: Eurocenter Amoba - S.R.L. -
www.eurocenter.ro
11. Test lingvistic FEDE FEDE
B1
B2
C1

Minimum -100 puncte
Maximum - 200 puncte
Minimum - 200 puncte
Maximum - 400 puncte
Minimum - 200 puncte
Maximum - 400 puncte

FEDE -
www.fede.education
4. Limba italiană
Nr. crt. Denumirea examenului Abreviere Notare/Nivel Punctaj/Nivel/Condiții minime pentru recunoaștere și echivalare Instituția/Organizația care eliberează certificatul/diploma/administrează examenul
1.
Certificazione di Italiano come Lingua Straniere
- Livello Uno
- Livello Due
- Livello Tre
- Livello Quatro
CILS
B1
B2
C1
C2

Promovat
Promovat
Promovat
Promovat
Universita per Stranieri di Siena -www.unistrasi.it
2. Certificazione della lingua italiana CELI 2 CELI 3 CELI 4 CELI 5
B1
B2
C1
C2

Promovat
Promovat
Promovat
Promovat
Universita per Stranieri di Perugia -www.cvcl.it
3. L’esame ECL ECL
B1
B2
C1

Promovat
Promovat
Promovat

European Consortium for the Certificate of Attainment in Modern Languages -
www.ecl.hu
Centrul Național de Examinare ECL: Eurocenter Amoba - S.R.L. -www.eurocenter.ro
4. Test lingvistic FEDE FEDE
B1
B2
C1
Minimum - 100 puncte Maximum - 200 puncte Minimum - 200 puncte Maximum - 400 puncte Minimum - 200 puncte Maximum - 400 puncte
FEDE -
www.fede.education
5. Limba spaniolă
Nr. crt. Denumirea examenului Abreviere Notare/Nivel Punctaj/Nivel/Condiții minime pentru recunoaștere și echivalare Instituția/Organizația care eliberează certificatul/diploma/administrează examenul
1.
Diploma de Español como Lengua Extranjera
- Diploma de Español Nivel B1 (Inicial)
- Diploma de Español Nivel B2 (Intermedio)
- Diploma de Español Nivel C1 (Intermedio)
- Diploma de Español Nivel C2 (Superior)
- Diploma de Español Nivel A2/B1 escolar

DELE
B1
B2
C1
C2
A2/B1 scolar

B1
B1
B2
C1
C2
B1

Promovat
Promovat
Promovat
Promovat
Promovat
Promovat

Ministerio de Educación - Instituto Cervantes
http: diplomas.cervantes.es*
2. El examen ECL ECL
B1
B2
C1

Promovat
Promovat
Promovat

European Consortium for the Certificate of Attainment in Modern Languages -
www.ecl.hu
Centrul Național de Examinare ECL: Eurocenter Amoba - S.R.L. -
www.eurocenter.ro
3. Test lingvistic FEDE FEDE
B1
B2
C1

Minimum - 100 puncte
Maximum - 200 puncte
Minimum - 200 puncte
Maximum - 400 puncte
Minimum - 200 puncte
Maximum - 400 puncte

FEDE -
www.fede.education

* În situații excepționale, determinate de emiterea cu întârziere a Diplomei competențelor lingvistice pentru limba spaniolă (DELE) de către Ministerul Educației, Culturii și Sportului din Spania, se va recunoaște și echivala „Certificatul de aptitudini“ emis de Institutul Cervantes. 6. Limba portugheză
Nr. crt. Denumirea examenului Abreviere Notare/Nivel Punctaj/Nivel/Condiții minime pentru recunoaștere și echivalare Instituția/Organizația care eliberează certificatul/diploma/administrează examenul
1. Diploma Elementar de Portugues Lingua Estrangeira DEPLE B1 Promovat Ministério da Educação - Centro de Avaliaçao de Portugues Lingua Estrangeira (CAPLE) - Faculdade de Letras da Universidade de Lisboa - www.fl.ul.pt/unidades/centros/caple
2. Diploma Intermédio de Portugues Lingua Estrangeira DIPLE B2 Promovat
3. Diploma Avançado de Portugues Lingua Estrangeira DAPLE C1 Promovat
4. Diploma Universitário de Portugues Lingua Estrangeira DUPLE C2 Promovat
5. Test lingvistic FEDE FEDE
B1
B2
C1
Minimum - 100 puncte Maximum - 200 puncte Minimum - 200 puncte Maximum - 400 puncte Minimum - 200 puncte Maximum - 400 puncte
FEDE -
www.fede.education
6. Certificatul e-Camões Junior - B1 Promovat Institutul Camões din Portugalia
7. Limba japoneză
Nr. crt. Denumirea examenului Abreviere Notare/Nivel Punctaj/Nivel/Condiții minime pentru recunoaștere și echivalare Instituția/Organizația care eliberează certificatul/diploma/administrează examenul
1. Japanese Language Proficiency Test JLPT N3 - B1 N2 - B2 N1 - C1
Promovat
Promovat
Promovat
Asociația Profesorilor de Limbă Japoneză din România
8. Limba rusă
Nr. crt. Denumirea examenului Abreviere Notare/Nivel Punctaj/Nivel/ Condiții minime pentru recunoaștere și echivalare Instituția/Organizația care eliberează certificatul/diploma/administrează examenul
1. Examene ECL ECL Independent user - B1 Independent user - B2 Proficient user - C1
Promovat
Promovat
Promovat

European Consortium for the Certificate of Attainment in Modern Languages -
www.ecl.hu
2. Russian for Everyday Communication - Threshold level - B1 Vantage level - B2 Effective operational proficiency level - C1 Mastery level
Promovat
Promovat
Promovat
Promovat
Pushkin State Russian Language Institute -www.pushkin.institute/en/certificates/
3. Test of Russian as a Foreign Language TORFL TORFL-I/B1 TORFL-II/B2 TORFL-III/C1 TORFL-IV/C2
Promovat
Promovat
Promovat
Promovat

Institutul de Stat de Limba Rusă „A.S. Pușkin“/Pushkin State Russian Language Institute
Universitatea de Stat din Sankt Petersburg/Saint Petersburg State University
Universitatea Națională de Cercetare de Stat din Tomsk/National Research Tomsk State University Universitatea Rusă de Prietenie între Popoare/Peoples’ Friendship University of Russia
Universitatea Federală Caucazul de Nord/North - Caucasus Federal University
Universitatea de Stat din Tyumen/Tyumen State University
Universitatea Națională de Cercetare de Stat din Belgorod/Belgorod National Research University
Universitatea Tehnică de Stat Don/Don State Technical University
Universitatea Federală Extremul Orient/Far Eastern Federal University
Universitatea Pedagogică de Stat din Rusia „A.I. Herzen“/Herzen State Pedagogical University of Russia
Universitatea de Stat din Pskov/Pskov State University
Universitatea Federală din Kazan (Regiunea Volga)/Kazan (Volga Region) Federal University Universitatea de Stat din Moscova „M.V. Lomonosov“/Lomonosov Moscow State University

-----