DECIZIA nr. 526 din 10 noiembrie 2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 342 din Codul de procedură penală

Marian Enache	- președinte
Mihaela Ciochină	- judecător
Cristian Deliorga	- judecător
Dimitrie-Bogdan Licu	- judecător
Laura-Iuliana Scântei	- judecător
Livia Doina Stanciu	- judecător
Elena-Simina Tănăsescu	- judecător
Varga Attila	- judecător
Daniela Ramona Marițiu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Burduja.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 342 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Robert Sorinel Oancia în Dosarul nr. 4.896/3/2019/a1 al Tribunalului București - Secția I penală. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.321D/2019.2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că dosarul se află la al doilea termen de judecată, la primul termen, din data de 6 octombrie 2022, acesta fiind amânat la cererea avocatului autorului excepției de neconstituționalitate. 3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Apreciază că reprezintă opțiunea legiuitorului de a institui separația funcțiilor judiciare, iar funcția de verificare a legalității trimiterii în judecată și a legalității administrării mijloacelor de probă este distinctă de cea de judecată. Numai în cadrul etapei judecății instanța se va pronunța asupra acțiunii penale.

CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4. Prin Încheierea din 27 iunie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 4.896/3/2019/a1 al Tribunalului București - Secția I penală, Curtea Constituțională a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 342 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Robert Sorinel Oancia cu ocazia soluționării unei cauze penale aflate în faza camerei preliminare. 5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 21, deoarece judecătorul de cameră preliminară se pronunță doar asupra legalității administrării probatoriului, nu și asupra temeiniciei și suficienței administrării probatoriului. Arată că înainte de anul 1965, în sistemul juridic românesc a existat o instituție similară denumită „ședința pregătitoare“, care întrunea exigențele prevederilor constituționale anterior menționate. Totodată, susține că în alte sisteme juridice, în timpul procedurii de cameră preliminară, judecătorul poate și trebuie să se pronunțe și asupra temeiniciei și suficienței administrării probatoriului, nu numai asupra legalității administrării probelor.6. Apreciază că principiul egalității de arme și dreptul la un proces echitabil presupun realizarea unui just echilibru între apărare și acuzare, procedura camerei preliminare trebuind să includă o examinare in extenso a autorizării sau confirmării procedurilor probatorii de către judecătorul de drepturi și libertăți, ceea ce presupune o analiză atât asupra legalității acestora, cât și asupra temeiniciei și suficienței administrării probatoriului. Invocă Decizia Curții Constituționale nr. 629 din 4 noiembrie 2014. 7. Tribunalul București - Secția I penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că obiectul camerei preliminare, din punctul de vedere al probelor și mijloacelor de probă, îl constituie doar verificarea respectării principiului legalității acestora, aspect ce presupune respectarea normelor de procedură în administrare, și nu analiza conținutului din punctul de vedere al temeiniciei, utilității, pertinenței și concludenței, aspecte ce țin strict de fondul cauzei și se analizează de către judecător în hotărârea ce se va pronunța. Coroborând dispozițiile art. 341 alin. (1) din Codul de procedură penală cu cele ale art. 396 și ale art. 16 alin. (1) lit. b) din același act normativ, rezultă, fără dubii, că analiza conținutului constitutiv al infracțiunii este atributul exclusiv al instanței de fond, care poate pronunța o condamnare, dacă faptele există, constituie infracțiune și sunt săvârșite de inculpați, sau o achitare, și nu al judecătorului de cameră preliminară.8. De altfel, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, în contextul separării puterilor în stat, a reținut că această nouă instituție procesuală - camera preliminară - nu aparține nici urmăririi penale, nici judecății, fiind echivalentă unei noi faze a procesului penal, și că activitatea judecătorului de cameră preliminară nu privește fondul cauzei, actul procesual exercitat de acesta neantamând și nedispunând, în sens pozitiv sau negativ, cu privire la elementele esențiale ale raportului de conflict: faptă, persoană și vinovăție.9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 342 din Codul de procedură penală, cu următorul conținut: „Obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței și a legalității sesizării instanței, precum și verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.“13. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) referitor la obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 11 referitor la dreptul internațional și dreptul intern, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului și art. 21 alin. (3) privind accesul liber la justiție. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 342 din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituționalitate, instanța de contencios constituțional pronunțând numeroase decizii prin care a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată. Față de criticile formulate în prezenta cauză, Curtea apreciază ca fiind relevantă Decizia nr. 239 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 10 iulie 2018.15. În considerentele deciziei precitate, Curtea a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (1) din Constituție, „Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege“, iar, cât privește modalitatea concretă de realizare a justiției, Curtea a constatat că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, aceasta este circumscrisă legii care stabilește atât competența instanțelor judecătorești, cât și procedura de judecată. Așa fiind, plenitudinea de jurisdicție a autorităților chemate să înfăptuiască justiția este structurată, și nu limitată în funcție de anumite proceduri, termene și condiții a căror respectare este indisolubil legată de actul de justiție. Cu alte cuvinte, ceea ce prevalează, din perspectiva raportării la menirea instanțelor judecătorești, este faptul ca aspectele conflictuale deduse judecății să fie dezlegate de o instanță judecătorească. Singurele limitări ale plenitudinii de jurisdicție a instanțelor judecătorești sunt reprezentate de competența acordată Curții Constituționale conform art. 146 din Legea fundamentală (a se vedea Decizia nr. 302 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 29 mai 2012) și de domeniile excluse controlului judecătoresc conform art. 126 alin. (6) din Legea fundamentală.16. În continuare, Curtea a reținut că, sub acest aspect, în cadrul procesului penal, judecătorul de cameră preliminară, judecătorul de drepturi și libertăți și instanțele de fond stabilite de lege au deplină legitimitate, potrivit competenței atribuite de lege, să se pronunțe asupra dezlegării tuturor pricinilor date în competența lor. Respectând deci exigența mai sus enunțată, împrejurarea că, în anumite proceduri, cum ar fi procedura de cameră preliminară, apel, căi extraordinare de atac, legiuitorul a instituit anumite limite [cum ar fi obiectul procedurii în camera preliminară prevăzut de art. 342 din Codul de procedură penală, efectul devolutiv sau extensiv al apelului în cadrul limitelor prevăzute de art. 417 alin. (1), art. 418 și art. 419 din Codul de procedură penală și cu respectarea principiului non reformatio in pejus, exercitarea contestației în anulare numai în situațiile prevăzute de art. 426 din Codul de procedură penală, a recursului în casație în situațiile prevăzute de art. 434 alin. (2) din Codul de procedură penală etc.] nu înseamnă că este afectată plenitudinea de jurisdicție a instanțelor judecătorești, deoarece, așa cum s-a arătat, aceasta se circumscrie numai legii, în acord cu dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție, cu condiția ca, prin reglementarea la nivel legal a principiilor constituționale referitoare la procedura de judecată, legiuitorul să asigure atât dreptul părților de a avea un parcurs procedural previzibil și dreptul acestora de a-și adapta în mod rezonabil conduita procesuală în conformitate cu ipoteza normativă a legii, aspecte care se constituie în garanții indispensabile ale dreptului la un proces echitabil, cât și crearea premiselor constituționale în vederea realizării de către instanțele judecătorești a unei justiții unice, egale și imparțiale. Prin urmare, Curtea a constatat că, din această perspectivă, plenitudinea de jurisdicție a instanțelor judecătorești nu este absolută, ea putând fi structurată prin instituirea unor termene, condiții legale ori competențe limitate (a se vedea în acest sens Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011).17. Curtea a constatat că, potrivit dispozițiilor art. 342 din Codul de procedură penală, obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței și a legalității sesizării instanței, precum și verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Prin urmare, acesta se circumscrie unor aspecte referitoare la competență și la legalitatea fie a sesizării, fie a administrării probelor care fundamentează acuzația în materie penală. S-a reținut că, potrivit prevederilor art. 345 alin. (2) din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară va comunica de îndată parchetului, în vederea remedierii, încheierea pronunțată în cazul în care fie constată neregularități ale actului de sesizare, fie sancționează, potrivit art. 280-282 din Codul de procedură penală, actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii ori exclude una sau mai multe probe administrate în timpul urmăririi penale. De asemenea, cu privire la legalitatea probațiunii, s-a reținut că în camera preliminară pot fi supuse controlului judecătorului aspectele referitoare la nulitatea absolută sau relativă ori la excluderea unor probe care, potrivit art. 102 din Codul de procedură penală, vizează numai probele nelegale, probele obținute prin tortură și cele derivate din acestea.18. În aceste condiții, Curtea a observat că judecătorul de cameră preliminară nu se poate pronunța asupra aspectelor legate de temeinicia acuzației, acesta fiind atributul exclusiv al instanței competente să judece fondul cauzei. Nu în ultimul rând, Curtea a constatat că obiectivul acestei proceduri este de a stabili dacă urmărirea penală și rechizitoriul sunt apte să declanșeze faza de judecată ori trebuie refăcute, iar, în ipoteza începerii judecății, de a stabili care sunt actele asupra cărora aceasta va purta și pe care părțile și ceilalți participanți își vor putea întemeia susținerile ori pe care vor trebui să le combată. Așadar, legiuitorul a limitat la o fază distinctă de parcurs a procesului penal posibilitatea invocării excepțiilor referitoare la competența instanței, legalitatea sesizării, legalitatea administrării probelor sau legalitatea actelor efectuate de organul de urmărire penală, fază în care nu se stabilește vinovăția sau nevinovăția inculpatului. Consecința acestei limitări temporale este faptul că, după începerea judecății, nu mai este posibilă restituirea cauzei la procuror, scopul reglementării fiind acela al asigurării soluționării cu celeritate a cauzelor penale.19. Totodată, Curtea a reținut că instituția procesuală a camerei preliminare nu aparține nici urmăririi penale, nici judecății, fiind echivalentă unei noi faze a procesului penal, iar, din reglementarea atribuțiilor pe care funcția exercitată de judecătorul de cameră preliminară le presupune, activitatea acestuia nu privește fondul cauzei, actul procesual exercitat de către acesta neantamând și nedispunând, în sens pozitiv sau negativ, cu privire la elementele esențiale ale raportului de conflict: faptă, persoană și vinovăție (a se vedea în acest sens Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014).20. Neintervenind elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, soluția deciziei menționate, precum și considerentele pe care aceasta se sprijină își păstrează valabilitatea și în cauza de față.21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Robert Sorinel Oancia în Dosarul nr. 4.896/3/2019/a1 al Tribunalului București - Secția I penală și constată că dispozițiile art. 342 din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului București - Secția I penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 10 noiembrie 2022.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Marițiu
------