LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
HOTĂRÂRE

HOTĂRÂRE nr. 75 din 26 ianuarie 2023 privind închirierea unei părţi din imobilul 578, aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale

Emitent
Guvernul
Publicat
Monitorul Oficial nr. 82 din 31 ianuarie 2023
Data publicării
31.01.2023
Vigoare
31 ianuarie 2023

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 861 alin. (3) și art. 868 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și al art. 333 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.Articolul 1(1) Se aprobă închirierea unei părți din imobilul 578, aflat în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Apărării Naționale, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, în scopul instalării unor echipamente de monitorizare a spectrului radio.(2) Închirierea părții de imobil prevăzute la alin. (1) se face prin licitație publică, în condițiile legii.(3) Contractul de închiriere se încheie pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea prelungirii o singură dată, cu aceeași perioadă, prin act adițional, cu acordul părților.(4) Prețul minim al închirierii este de 95 euro/lună fără TVA pentru partea din imobilul 578, iar plata va fi efectuată în lei, la cursul de schimb valutar leu-euro stabilit de Banca Națională a României în ziua emiterii facturii.
Articolul 2Se împuternicește Ministerul Apărării Naționale, în calitate de administrator al imobilului 578, să deruleze procedura de licitație publică pentru închirierea părții de imobil prevăzute la art. 1 alin. (1).
Articolul 3Sumele obținute din închirierea părții de imobil prevăzute la art. 1 alin. (1) se varsă integral la bugetul de stat.

PRIM-MINISTRU
NICOLAE-IONEL CIUCĂ
Contrasemnează:
p. Ministrul apărării naționale,
Eduard Bachide,
secretar de stat
Ministrul finanțelor,
Adrian Câciu
București, 26 ianuarie 2023.
Nr. 75.
ANEXĂ

DATELE DE IDENTIFICARE
ale părții din imobilul 578 aflat în domeniul public al statului și
în administrarea Ministerului Apărării Naționale, care se închiriază
Nr. M.F.
Codul
de
clasificare

Denumirea
bunului imobil
Adresa
Elementele-cadru de descriere tehnică, nr. carte funciară/nr. cadastral, valoarea de inventar
a imobilului înscrisă în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
Elementele-cadru de descriere tehnică ale părții din imobilul care se închiriază, nr. carte funciară/nr. cadastral, și valoarea de inventar Persoana juridică în administrarea căreia se află imobilul
0 1 2 3 4 5 6

104069 -
parțial
8.19.01
Imobil 578 -
parțial
Județul Covasna, municipiul Sfântu Gheorghe, Str. Cetății nr. 1
Construcții și teren*)
Carte funciară nr. 33490
Nr. cadastral 33490
Valoarea de inventar - 879.525 lei

- suprafața terenului - 400 mp;
- valoare de inventar - 437,32 lei
Carte funciară nr. 33490
Nr. cadastral 33490
Ministerul Apărării Naționale CUI - 11424532

*) Conform prevederilor Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 1.718/2011 pentru aprobarea Precizărilor privind întocmirea și actualizarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare, instituțiile a căror activitate este organizată în baza unor legi speciale și care au bunuri cu date de identificare clasificate completează anexele la hotărârile Guvernului numai cu acele date care nu sunt clasificate.
-----