LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
HOTĂRÂRE

HOTĂRÂRE nr. 57 din 18 ianuarie 2023 privind actualizarea descrierii tehnice şi a valorii de inventar a unor drumuri forestiere, precum şi trecerea, cu titlu gratuit, a acestora şi a terenurilor aferente din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al comunei Bicazu Ardelean, judeţul Neamţ

Emitent
Guvernul
Publicat
Monitorul Oficial nr. 72 din 27 ianuarie 2023
Data publicării
27.01.2023
Vigoare
27 ianuarie 2023

Având în vedere prevederile art. 2^1 și 2^2 din Ordonanța Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituțiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 1 alin. (1) și art. 2 din Legea nr. 192/2010 privind trecerea unor drumuri forestiere, a căilor ferate forestiere și a lucrărilor de corectare a torenților din domeniul public al statului și din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al unor unități administrativ-teritoriale și în administrarea consiliilor locale ale acestora, cu modificările și completările ulterioare, al art. 869 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și al art. 288 și 292 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.Articolul 1Se aprobă actualizarea descrierii tehnice și a valorii de inventar a unor drumuri forestiere aflate în domeniul public al statului și în administrarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1.
Articolul 2Se aprobă trecerea, cu titlu gratuit, a drumurilor forestiere, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2, din domeniul public al statului și din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al comunei Bicazu Ardelean, județul Neamț, în scopul întreținerii, reabilitării și modernizării acestora.
Articolul 3(1) Se aprobă trecerea, cu titlu gratuit, a terenurilor aferente drumurilor forestiere prevăzute la art. 2 din domeniul public al statului și din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al comunei Bicazu Ardelean, județul Neamț, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 3, în scopul întreținerii, reabilitării și modernizării acestora.(2) Pentru terenurile aferente drumurilor forestiere prevăzute la alin. (1) și pentru drumurile prevăzute la art. 2, Consiliul Local al Comunei Bicazu Ardelean asigură respectarea regimului silvic potrivit prevederilor art. 5 alin. (1) și (2) din Legea nr. 192/2010 privind trecerea unor drumuri forestiere, a căilor ferate forestiere și a lucrărilor de corectare a torenților din domeniul public al statului și din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al unor unități administrativ-teritoriale și în administrarea consiliilor locale ale acestora, cu modificările și completările ulterioare.(3) Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, prin structurile teritoriale competente, are responsabilitatea de a monitoriza respectarea prevederilor alin. (2).
Articolul 4Predarea-preluarea drumurilor forestiere prevăzute la art. 2 și a terenurilor aferente acestora prevăzute la art. 3 alin. (1) se va face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, cu respectarea art. 5 din Normele metodologice referitoare la criteriile și modalitățile practice de aplicare a prevederilor Legii nr. 192/2010 privind trecerea unor drumuri forestiere, a căilor ferate forestiere și a lucrărilor de corectare a torenților din domeniul public al statului și din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al unor unități administrativ-teritoriale și în administrarea consiliilor locale ale acestora, aprobate prin Ordinul ministrului apelor și pădurilor nr. 1.019/2019.
Articolul 5Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, împreună cu Ministerul Finanțelor, va opera modificarea corespunzătoare a anexei nr. 12 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 6Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU
NICOLAE-IONEL CIUCĂ
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Kelemen Hunor
Ministrul mediului, apelor și pădurilor,
Tánczos Barna
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,
Cseke Attila-Zoltán
p. Ministrul finanțelor,
Alin Chitu,
secretar de stat
București, 18 ianuarie 2023.
Nr. 57.
Anexa nr. 1

DATELE DE IDENTIFICARE
ale drumurilor forestiere aflate în domeniul public al statului și în administrarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva,
pentru care se actualizează descrierea tehnică și valoarea de inventar
Nr. crt. Nr. MF
Codul
de
clasificație

Denumirea
drumului forestier
Datele de identificare ale drumurilor forestiere aflate în domeniul public al statului și în administrarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva anterioare actualizării Datele de identificare ale drumurilor forestiere aflate în domeniul public al statului și în administrarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva pentru care se actualizează descrierea tehnică
Valoarea
(lei)
Valoarea actualizată (lei) Situația juridică actuală a bunului
0 1 2 3 4 5 6 7 8
1 7138 8.04.04 Drum forestier Valea Stânii
Lungime - 3,3 km
Suprafață - 1,98 ha
CF -

Lungime = 3,3 km;
Suprafață = 1,9800 ha;
CF nr. 51061
91.232 164.965
În administrarea
Regiei Naționale
a Pădurilor - Romsilva
CUI 1590120
2 7126 8.04.04 DAF Radului
Lungime - 1,4 km
Suprafață - 0,84 ha
CF -

Lungime = 1,4 km;
Suprafață = 0,8038 ha;
CF nr. 51062 (parțial)
254.183 309.820
În administrarea
Regiei Naționale
a Pădurilor - Romsilva
CUI 1590120
3 7128 8.04.04 DAF Radu Prelungire
Lungime - 0,4 km
Suprafață - 0,24 ha
CF -

Lungime = 0,4 km;
Suprafață = 0,2297 ha;
CF nr. 51062 (parțial)
174.316 212.472
În administrarea
Regiei Naționale
a Pădurilor - Romsilva
CUI 1590120
4 7130 8.04.04 DAF Radu Prelungire
Lungime - 0,3 km
Suprafață - 0,18 ha
CF -

Lungime = 0,3 km;
Suprafață = 0,1722 ha;
CF nr. 51062 (parțial)
18.679 22.767
În administrarea
Regiei Naționale
a Pădurilor - Romsilva
CUI 1590120
TOTAL 538.410 710.024
 
Anexa nr. 2

DATELE DE IDENTIFICARE
ale drumurilor forestiere care se transmit din domeniul public al statului și din administrarea
Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al comunei Bicazu Ardelean, județul Neamț

Nr.
crt.
Denumirea drumului forestier
Codul
de
clasificație

Indicativul drumului
în amenajament

Lungimea
- km -
Persoana juridică de la care trece bunul imobil Persoana juridică la care trece bunul imobil
Nr. de
inventar
MF

Valoarea
de inventar MF
- lei -

Cartea
funciară
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9
1 Drum forestier Valea Stânii 8.04.04
UP VIII Bistra,
ua 294D,
Ocolul Silvic Bicaz
3,3
Statul român,
din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva
CUI 1590120

Comuna
Bicazu Ardelean,
județul Neamț
CUI 2614414
7.138 164.965 CF 51061 Bicazul Ardelean
2 DAF Radului 8.04.04
UP VII Bistra,
ua 295D,
Ocolul Silvic Bicaz
1,4
Statul român,
din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva
CUI 1590120

Comuna
Bicazu Ardelean,
județul Neamț
CUI 2614414
7.126 309.820 CF 51062 (parțial) Bicazul Ardelean
3 DAF Radu Prelungire 8.04.04
UP VII Bistra,
ua 295D,
Ocolul Silvic Bicaz
0,4
Statul român,
din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva
CUI 1590120

Comuna
Bicazu Ardelean,
județul Neamț
CUI 2614414
7.128 212.472 CF 51062 (parțial) Bicazul Ardelean
4 DAF Radu Prelungire 8.04.04
UP VII Bistra,
ua 295D,
Ocolul Silvic Bicaz
0,3
Statul român,
din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva
CUI 1590120

Comuna
Bicazu Ardelean,
județul Neamț
CUI 2614414
7.130 22.767 CF 51062 (parțial) Bicazul Ardelean
Anexa nr. 3

DATELE DE IDENTIFICARE
ale terenurilor aferente drumurilor forestiere care se transmit din domeniul public al statului și din
administrarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva în domeniul public al comunei Bicazu Ardelean, județul Neamț

Nr.
crt.
Amplasamentul terenului
Codul
de
clasificație

Persoana juridică
de la care trece, cu titlu gratuit, bunul imobil

Persoana juridică
la care trece,
cu titlu gratuit,
bunul imobil

Localizarea terenului
în cadastrul forestier
și în cadastrul general

Suprafața
- ha -

Nr. de
inventar
MF

Situația juridică
(actuală)
0 1 2 3 4 5 6 7 8
1 Comuna Bicazu Ardelean, județul Neamț 8.04.02
Statul român,
din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva
CUI 1590120
Comuna Bicazu Ardelean, județul Neamț CUI 2614414 UP VIII Bistra, ua 294D, Ocolul Silvic Bicaz, teren înscris în CF nr. 51061 Bicazul Ardelean 1,9800
1364
parțial
În administrarea RNP - Romsilva, potrivit Legii nr. 46/2008 - Codul silvic
2 Comuna Bicazu Ardelean, județul Neamț 8.04.02
Statul român,
din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva
CUI 1590120
Comuna Bicazu Ardelean, județul Neamț CUI 2614414 UP VIII Bistra, ua 295D, Ocolul Silvic Bicaz, teren înscris în CF nr. 51062 (parțial) Bicazul Ardelean 0,8038
1364
parțial
În administrarea RNP - Romsilva, potrivit Legii nr. 46/2008 - Codul silvic
3 Comuna Bicazu Ardelean, județul Neamț 8.04.02
Statul român,
din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva
CUI 1590120
Comuna Bicazu Ardelean, județul Neamț CUI 2614414 UP VIII Bistra, ua 295D, Ocolul Silvic Bicaz, teren înscris în CF nr. 51062 (parțial) Bicazul Ardelean 0,2297
1364
parțial
În administrarea RNP - Romsilva, potrivit Legii nr. 46/2008 - Codul silvic
4 Comuna Bicazu Ardelean, județul Neamț 8.04.02
Statul român,
din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva
CUI 1590120
Comuna Bicazu Ardelean, județul Neamț CUI 2614414 UP VIII Bistra, ua 295D, Ocolul Silvic Bicaz, teren înscris în CF nr. 51062 (parțial) Bicazul Ardelean 0,1722
1364
parțial
În administrarea RNP - Romsilva, potrivit Legii nr. 46/2008 - Codul silvic

-----