LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
RAPORT

RAPORT nr. 14.178 din 1 noiembrie 2022 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Alianţa pentru Patrie

Emitent
Autoritatea Electorală Permanentă
Publicat
Monitorul Oficial nr. 11 din 05 ianuarie 2023
Data publicării
05.01.2023
Vigoare
05 ianuarie 2023


- extras -
În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) și ale art. 44 alin. (1), (4) și (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu Planul de control pe anul 2022, aprobat de președintele Autorității Electorale Permanente, precum și cu notificarea misiunii de control, în perioada 1.07.2022-18.10.2022 s-a desfășurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile și cheltuielile înregistrate de Partidul Alianța pentru Patrie în anul 2021, perioada verificată fiind 9.06.2021-31.12.2021.I. Constatări
Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziția echipei de control s-a constatat că în perioada 9.06.2021-31.12.2021 Partidul Alianța pentru Patrie a utilizat alte surse de venit decât cele prevăzute de Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în vederea achitării utilităților aferente spațiului dat în folosință cu destinația sediu al partidului. Partidul Alianța pentru Patrie nu a înregistrat în contabilitate cheltuielile aferente utilităților generate ca urmare a funcționării spațiului dat în folosință gratuită, cu destinația de sediu al partidului, în perioada 9.06.2021-31.12.2021.II. Sancțiuni aplicate
Partidul Alianța pentru Patrie a fost sancționat cu avertisment ca urmare a nerespectării prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 10/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale, cu modificările ulterioare, și ale art. 3 alin. (8) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
București, 1 noiembrie 2022.
Nr. 14.178.
----