LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
RAPORT

RAPORT nr. 15.230 din 16 noiembrie 2022 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la formaţiunea politică Mişcarea Conservatoare în România în anul 2022

Emitent
Autoritatea Electorală Permanentă
Publicat
Monitorul Oficial nr. 1259 din 28 decembrie 2022
Data publicării
28.12.2022
Vigoare
28 decembrie 2022


- extras -
În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) și ale art. 44 alin. (1), (4) și (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu Planul de control pe anul 2022, aprobat de președintele Autorității Electorale Permanente, precum și cu notificarea misiunii de control, în perioada 1.07.2022-18.10.2022 s-a desfășurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile și cheltuielile înregistrate de formațiunea politică Mișcarea Conservatoare în România în anul 2021, perioada verificată fiind 1.01.2021 - 31.12.2021.I. Constatări
Formațiunea politică Mișcarea Conservatoare în România nu a transmis niciun document solicitat prin notificarea privind efectuarea misiunii de control, prin urmare echipa de control nu a putut verifica veniturile și cheltuielile înregistrate de formațiunea politică în anul 2021.II. Sancțiuni aplicate
Formațiunea politică Mișcarea Conservatoare în România a fost sancționată cu avertisment ca urmare a nerespectării prevederilor art. 49 alin. (1) și (3) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și cu amendă în cuantum de 50.000 (cincizeci mii) lei, ca urmare a nerespectării prevederilor art. 43 alin. (4) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
București, 16 noiembrie 2022.
Nr. 15.230.
-----