RAPORT
RAPORT nr. 14.103 din 31 octombrie 2022 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Alianţa pentru Transparenţă şi Unitate
- extras -
În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) și ale art. 44 alin. (1), (4) și (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu Planul de control pe anul 2022, aprobat de președintele Autorității Electorale Permanente, precum și cu notificarea misiunii de control, în perioada 1.07.2022-5.10.2022 s-a desfășurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile și cheltuielile înregistrate de Partidul Alianța pentru Transparență și Unitate în anul 2021, perioada verificată fiind 2.02.2021-31.12.2021.I. Constatări
Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor puse la dispoziția echipei de control s-a constatat că în anul 2021 veniturile partidului au totalizat 5.383,24 lei și au fost obținute din cotizații ale membrilor de partid în sumă de 3.883,24 lei și donații în sumă de 1.500 lei. Cheltuielile au fost în sumă de 4.142,26 lei.
Partidul Alianța pentru Transparență și Unitate a utilizat alte surse de venit decât cele prevăzute de Legea nr. 334/2006, pentru plata utilităților aferente funcționării spațiului dat în folosință cu destinația de sediu al partidului și nu a depus toate documentele solicitate prin notificarea Autorității Electorale Permanente.
De asemenea, partidul nu a publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la data de 30 aprilie 2022, pentru anul 2021, cuantumul total al veniturilor obținute din cotizații, a primit o donație pentru care nu a pus la dispoziția echipei de control declarația donatorului sau documente din care să reiasă verificarea și înregistrarea identității donatorilor.
Totodată, nu a transmis Autorității Electorale Permanente, până la data de 30 aprilie 2022, raportul detaliat al veniturilor și cheltuielilor realizate în anul 2021 și nici situațiile financiare anuale, aferente anului 2021, în cel mult 15 zile de la înregistrarea la organul fiscal competent.II. Sancțiuni aplicate
Partidul Alianța pentru Transparență și Unitate a fost sancționat cu avertisment ca urmare a nerespectării prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 10/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, cu modificările ulterioare, și ale art. 5 alin. (4), art. 6 alin. (8), art. 11 alin. (1), art. 43 alin. (4) și ale art. 49 alin. (1) și (3) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
București, 31 octombrie 2022.
Nr. 14.103.
-----