LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
HOTĂRÂRE

HOTĂRÂRE nr. 1.443 din 29 noiembrie 2022 privind aprobarea stemei comunei Micula, judeţul Satu Mare

Emitent
Guvernul
Publicat
Monitorul Oficial nr. 1199 din 14 decembrie 2022
Data publicării
14.12.2022
Vigoare
14 decembrie 2022

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 10 din Legea nr. 102/1992 privind stema țării și sigiliul statului, cu modificările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.ARTICOL UNIC(1) Se aprobă stema comunei Micula, județul Satu Mare, prevăzută în anexa nr. 1.(2) Descrierea și semnificațiile elementelor însumate ale stemei comunei Micula, județul Satu Mare, sunt prevăzute în anexa nr. 2.(3) Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU
NICOLAE-IONEL CIUCĂ
Contrasemnează:
p. Viceprim-ministru,
Mihaela-Ioana Kaitor,
secretar de stat
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,
Cseke Attila-Zoltán
București, 29 noiembrie 2022.
Nr. 1.443.
Anexa nr. 1*)*) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil.

STEMA
comunei Micula, județul Satu Mare
Anexa nr. 2

DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE
elementelor însumate ale stemei comunei Micula, județul Satu Mare
Descrierea stemei
Stema comunei Micula, județul Satu Mare, se compune dintrun scut triunghiular cu marginile rotunjite, despicat, tăiat în partea inferioară de un brâu undat de argint.
În partea dreaptă, în câmp roșu, se află un cerb sărind spre stânga cu o ramură de stejar în bot, având burta străpunsă de spada unui braț în armură, toate de argint. În partea stângă, în câmp verde, se află un stejar de aur. În vârful scutului, în câmp albastru, se află două spice de grâu încrucișate, de aur.
Scutul este timbrat cu o coroană murală de argint cu un turn crenelat.Semnificațiile elementelor însumate ale stemei
Cerbul sărind spre stânga cu o ramură de stejar în bot, având burta străpunsă de spada unui braț în armură, reprezintă vechiul sigiliu al localității.
Stejarul face aluzie la bogăția în păduri de foioase a comunei.
Brâul undat face referire la râul Tur care străbate teritoriul comunei.
Spicele de grâu evocă ocupația de bază a locuitorilor - agricultura.
Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.
-----