LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
RAPORT

RAPORT nr. 12.505 din 29 septembrie 2022 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Blocul Unităţii Naţionale în anul 2022

Emitent
Autoritatea Electorală Permanentă
Publicat
Monitorul Oficial nr. 1195 din 13 decembrie 2022
Data publicării
13.12.2022
Vigoare
13 decembrie 2022


- extras -
În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) și ale art. 44 alin. (1), (4) și (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu Planul de control pe anul 2022, aprobat de președintele Autorității Electorale Permanente, precum și cu notificarea misiunii de control, în perioada 6.09.2022-9.09.2022 sa desfășurat misiunea de control referitoare la verificarea respectării dispozițiilor legale privind veniturile și cheltuielile înregistrate de Partidul Blocul Unității Naționale în anul 2021, perioada verificată fiind 1.01.2021-31.12.2021.I. Constatări
Nu au fost puse la dispoziția echipei de control la data începerii controlului și nici până la data încheierii acestuia documentele justificative și nici documentele financiar-contabile aferente anului 2021 solicitate prin notificarea privind declanșarea misiunii de control, astfel încât nu a fost posibilă identificarea cuantumului total al veniturilor și cheltuielilor înregistrate de Partidul Blocul Unității Naționale.II. Sancțiuni aplicate
Partidul Blocul Unității Naționale a fost sancționat cu amendă în cuantum de 50.000 (cincizeci mii) lei ca urmare a nerespectării prevederilor art. 43 alin. (4) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și cu avertisment ca urmare a nerespectării prevederilor art. 49 alin. (1) și (3) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
București, 29 septembrie 2022.
Nr. 12.505.
----