LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
HOTĂRÂRE

HOTĂRÂRE nr. 1.414 din 22 noiembrie 2022 privind aprobarea amplasamentului şi declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional "Amenajare râu Jijia pentru combaterea inundaţiilor în judeţele Botoşani şi Iaşi"

Emitent
Guvernul
Publicat
Monitorul Oficial nr. 1149 din 29 noiembrie 2022
Data publicării
29.11.2022
Vigoare
29 noiembrie 2022

Având în vedere dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 621/2016 privind reaprobarea obiectivului de investiții „Amenajare râu Jijia pentru combaterea inundațiilor în județele Botoșani și Iași“, precum și a caracteristicilor principale și a indicatorilor tehnico-economici aferenți acestuia,
în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, precum și al art. 5 alin. (1) și art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.Articolul 1Se aprobă amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes național „Amenajare râu Jijia pentru combaterea inundațiilor în județele Botoșani și Iași“, conform variantei finale a studiului de fezabilitate, corespunzător planurilor de amplasament/hărților topografice prevăzute în anexa nr. 1^*), avizate și recepționate de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Județul Botoșani - Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Botoșani.
*) Anexa nr. 1 se comunică persoanelor fizice și juridice interesate, la solicitarea acestora, de către Administrația Națională „Apele Române“ - Administrația Bazinală de Apă Prut-Bârlad, care este depozitarul acesteia, imposibilitatea publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a planurilor de amplasament/hărții topografice fiind determinată de impedimente de natură tehnico-redacțională.
Articolul 2(1) Se aprobă declanșarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată, care constituie coridorul de expropriere, situat pe amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes național „Amenajare râu Jijia pentru combaterea inundațiilor în județele Botoșani și Iași“, prevăzut la art. 1, expropriator fiind statul român, reprezentat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, prin Administrația Națională „Apele Române“, în condițiile legii.(2) Se aprobă lista cuprinzând toate imobilele proprietate privată supuse exproprierii potrivit alin. (1), situate pe raza localității Vorniceni din județul Botoșani, proprietarii sau deținătorii acestora, precum și sumele individuale aferente despăgubirilor, prevăzută în anexa nr. 2.
Articolul 3(1) Sumele individuale estimate de către expropriator, aferente despăgubirilor pentru toate imobilele proprietate privată aflate pe coridorul de expropriere situat pe amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes național „Amenajare râu Jijia pentru combaterea inundațiilor în județele Botoșani și Iași“ prevăzută la art. 2, sunt în cuantum total de 21.720 lei și se alocă de la bugetul de stat, prin bugetul
Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, la capitolul 70.01 - Locuințe, servicii și dezvoltare publică, titlul 71 - Active nefinanciare, 71.01 - Active fixe.(2) Sumele individuale prevăzute la alin. (1) se virează de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în termen de cel mult 30 de zile de la data solicitării acestora, într-un cont bancar deschis pe numele Administrației Naționale „Apele Române“ - Administrația Bazinală de Apă Prut-Bârlad, la dispoziția proprietarilor/deținătorilor de imobile, pentru imobilele proprietate privată care constituie coridorul de expropriere, situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes național prevăzut la art. 1, în vederea efectuării despăgubirilor în cadrul procedurilor de expropriere, în condițiile legii.
Articolul 4Planurile de amplasament/Hărțile topografice ale lucrării de utilitate publică de interes național prevăzut la art. 1 și lista cuprinzând imobilele proprietate privată supuse exproprierii, proprietarii sau deținătorii acestora, precum și sumele individuale aferente despăgubirilor se aduc la cunoștința publică prin afișarea la sediul consiliilor locale implicate și, respectiv, prin afișare pe pagina proprie de internet a expropriatorului.
Articolul 5Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, prin Administrația Națională „Apele Române“, răspunde de realitatea datelor înscrise în lista cuprinzând imobilele proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de interes național și utilitate publică „Amenajare râu Jijia pentru combaterea inundațiilor în județele Botoșani și Iași“, prevăzut la art. 1, de corectitudinea datelor înscrise în documentele care au stat la baza stabilirii acestora, precum și de modul de utilizare, în conformitate cu dispozițiile legale, a sumelor alocate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.
Articolul 6Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU
NICOLAE-IONEL CIUCĂ
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Kelemen Hunor
p. Ministrul mediului, apelor și pădurilor,
Robert-Eugen Szép,
secretar de stat
Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale,
Petre Daea
Ministrul finanțelor,
Adrian Câciu
București, 22 noiembrie 2022.
Nr. 1.414.
Anexa nr. 2LISTA
imobilelor proprietate privată supuse exproprierii, situate pe raza localității Vorniceni din județul Botoșani, a proprietarilor sau deținătorilor acestora, precum și a sumelor individuale aferente despăgubirilor
Categorie de folosință
HB: Ape stătătoare
Nr. crt. Județul Unitatea administrativ-teritorială Numele și prenumele proprietarului/deținătorului terenului Numărul topografic/ Tarlaua/ Parcela Act de proprietate, nr. cadastral Suprafața de expropriat (mp) Intravilan/ Extravilan Categoria de folosință Valoarea despăgubirii terenului, conform Legii nr. 255/2010 (lei)
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9
1. Botoșani Vorniceni Fasolă Constantin T11, P105/10 51.534 1.086,00 E Arabil 1.134,00
2. Botoșani Vorniceni Comuna Vorniceni (proprietate privată a comunei Vorniceni) T11, P105 51.536 1.070,00 E Arabil 1.118,00
3. Botoșani Vorniceni Comuna Vorniceni (proprietate privată a comunei Vorniceni) T11, P102 51.539 9.300,00 E Pășune 9.577,00
4. Botoșani Vorniceni Visilean Vasile T11, P102/1; T103/4 51.541 2.600,00 E Pășune; HB 2.427,00
5. Botoșani Vorniceni Lupu Eugenia, Ticulean Lenuța, Ticulean Tudor T11, P21 50.261 8.263,00 E Pășune; HB 7.464.00
TOTAL: 22.319,00

21.720,00

----