| EMITENT |
COMITETUL INTERMINISTERIAL DE FINANŢĂRI, GARANŢII ŞI ASIGURĂRI |
Notă: Aprobată prin HOTĂRÂREA nr. 437 din 28 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1145 din 28 noiembrie 2022.
Notă:
Anexă
Norma “
N3.14 Finanțări EximBank în cadrul schemei de ajutor de stat Ucraina” (NI-FIN-10-I/0)
Prezenta Normă a fost elaborată în conformitate cu:
Legea nr. 96/2000 privind organizarea şi funcţionarea Băncii de Export-Import a României EximBank - S.A., republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Hotărârea Guvernului nr. 534/2007 privind înfiinţarea, atribuţiile, competenţele şi modul de funcţionare ale Comitetului Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări şi reglementarea operaţiunilor de finanţare, garantare şi asigurare efectuate de Banca de Export-Import a României EximBank - S.A. în numele şi în contul statului, cu modificările şi completările ulterioare;
Comunicarea Comisiei Europene referitoare la Cadrul temporar de criză pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, cu modificările ulterioare, subcapitolul 2.3. - ,,Sprijin de lichiditate sub formă de împrumuturi subvenţionate", denumit în continuare Comunicare;
Ordonanţă de urgenţă nr. 77/2014 privind procedurile naţionale ( n domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, cu modificările şi completările ulterioare;
Decizia Comisiei Europene nr. C(2022) 8420 din 17.11.2022 privind schema cadru de ajutor de stat în contextul crizei economice generate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.
CAPITOLUL I – DISPOZIȚII GENERALE
Art. 1. În baza prevederilor
Schemei cadru de ajutor de stat în contextul crizei economice generate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, prezenta
Normă instituie o schemă de finanţare cu componentă de ajutor de stat (
Schema), având ca obiectiv deblocarea accesului la finanţare al companiilor care se confruntă cu un deficit de lichidităţi, ca urmare a blocajelor financiare generate de conflictul din Ucraina, în vederea asigurării continuităţii în desfăşurarea activităţii acestora.
Art. 2. În cadrul
Schemei, EximBank acordă ajutor de stat sub formă de credite cu dobândă subvenţionată, în lei, în numele şi în contul statului, pentru realizarea investiţiilor şi/sau pentru susţinerea activităţii curente.
Art. 3. Acordarea creditelor în cadrul
Schemei se face direct de către EximBank în numele şi în contul statului
.
Art. 4. Acordarea ajutoarelor de stat sub formă de credite cu dobândă subvenţionată se face cu respectarea criteriilor de eligibilitate aplicabile beneficiarilor şi a condiţiilor de acordare a creditelor prevăzute în
Schemă.
CAPITOLUL II - DEFINIȚII
Art. 5. În sensul prezentei
Norme, următorii termeni se definesc astfel:
Ajutor de stat sub formă de credite cu dobândă subvenționată - ajutor de stat acordat în baza prevederilor Comunicării Comisiei Europene referitoare la Cadrul temporar de criză pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei;
Întreprinderi mici şi mijlocii (IMM) - acele întreprinderi care au mai puţin de 250 de angajaţi şi care au fie o cifră de afaceri anuală netă care nu depăşeşte echivalentul în lei a 50 milioane euro, fie active totale care nu depăşesc echivalentul în lei a 43 milioane euro;
Calculul cifrei de afaceri şi al numărului de salariaţi se face ţinând cont de statutul întreprinderii, respectiv întreprindere autonomă, legată sau parteneră, astfel cum sunt acestea definite în
Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, care a preluat prevederile Anexei la
Recomandarea CE din 6 mai 2003 privind definiţia microîntreprinderilor, a întreprinderilor mici şi mijlocii, publicată în Jurnalul Oficial al UE nr. L 124/20.05.2003;
Întreprinderi mari - întreprinderi care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege privind încadrarea în categoria întreprinderilor mici şi mijlocii, în conformitate cu prevederile Legii nr. 346/2004 privind stimularea înființării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare;
Beneficiar - persoană juridică înfiinţată/organizată în baza Legii nr. 31/1990 Legea societăților republicată, cu modificările şi completările ulterioare sau în baza Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome şi societăți comerciale, cu modificările şi completările ulterioare, şi care îndeplineşte criteriile de eligibilitate prevăzute de Schemă;
EximBank NCS
- Banca de Export-Import a României EXIMBANK - S.A., în numele şi în contul statului;
Credit - finanţare cash, non-revolving, acordată de EximBank NCS, în numele şi contul statului sub forma unui credit de investiţii sau de capital de lucru; în noţiunea de credit nu se includ plafoanele de facilităţi (plafon de scrisori de garanţie bancară, plafon multiprodus, alte tipuri de plafoane);
Contract de credit - contractul încheiat între EximBank NCS şi Beneficiar, care stabileşte termenii şi condiţiile de acordare şi derulare a creditului acordat în baza Schemei de ajutor de stat;
Dosar de finanțare
– cererea de finanțare şi documentaţia necesară realizării analizei de către
EximBank NCS;
Rambursare de tip bullet
- rambursare a creditului prin intermediul unei singure plăţi la finalul perioadei de creditare.
CAPITOLUL III – BUGETUL ȘI DURATA SCHEMEI
Art. 6. Sursa de finanţare a măsurilor instituite în baza
Schemei este reprezentată de fondurile puse la dispoziţie de către Ministerul Finanţelor şi administrate de către
EximBank NCS, în condiţiile legii.
Art. 7.(1) Bugetul
Schemei este de 1.000 milioane lei (aprox. 200 milioane euro), destinat unui număr estimat de 100 de
Beneficiari.
Bugetul
Schemei este defalcat astfel:
credite de investiţii - 500 milioane lei (aprox. 100 milioane euro);
credite pentru capital de lucru - 500 milioane lei (aprox. 100 milioane euro).
În funcţie de evoluţia solicitărilor de
credite,
EximBank NCS va supune aprobării Comitetului Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări (CIFGA) realizarea de redistribuiri de sume între bugetele alocate pe tipuri de
credite (investiţii/capital de lucru), în limita bugetului total al
Schemei, de 1.000 milioane lei.
Art. 8. Acordarea creditelor în cadrul
Schemei se realizează în limita bugetului alocat, conform Cap. VII din
Normă.
Art. 9. Semnarea
Contractelor de credit se face până cel târziu la data de 31.12.2023.
CAPITOLUL IV - BENEFICIARI ȘI CRITERII DE ELIGIBILITATE
Art. 10.(1) În baza
Schemei, pot accesa
credite Beneficiarii care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României, din toate sectoarele de activitate, cu următoarele excepţii:
industria jocurilor de noroc şi a pariurilor;
producţie sau comercializare de armament, muniţii, explozibili, tutun, alcool, substanţe aflate sub control naţional, plante, substanţe şi preparate stupefiante şi psihotrope;
activităţi de investigare şi protecţie;
tranzacţii imobiliare (construirea/achiziţionarea de bunuri imobile în scopul vânzării/închirierii);
intermediere financiară şi asigurări;
distribuţia şi comercializarea energiei electrice şi combustibililor,
conform
Listei activităților neeligibile pentru acordarea finanțărilor EximBank NCS în cadrul schemei de ajutor de stat Ucraina, prevăzută în Anexa 1 la prezenta
Normă.
Nu sunt eligibili în cadrul
Schemei, Beneficiarii care au ca activitate principală (cod CAEN principal) una dintre activităţile neeligibile menţionate în Anexa 1 la prezenta
Normă, indiferent de activitatea finanţată (cod CAEN finanţat).
Art. 11.(1) În cadrul
Schemei,
creditele nu se acordă întreprinderilor care fac obiectul sancţiunilor adoptate de Uniunea Europeană şi nici:
persoanelor, entităţilor sau organismelor desemnate în mod specific în actele juridice care impun sancţiunile respective;
întreprinderilor deţinute sau controlate de persoane, entităţi sau organisme vizate de sancţiunile adoptate de Uniunea Europeană;
întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea în industrii vizate de sancţiunile adoptate de Uniunea Europeană, în măsura în care ajutoarele ar submina obiectivele aferente sancţiunilor relevante, nelimitându-se însă la acestea.
(2) Creditele se acordă cu respectarea prevederilor Recomandării Comisiei nr. C(2020) 4885 F din 14 iulie 2020 privind condiționarea acordării de sprijin financiar public pentru întreprinderi din Uniunea Europeană de lipsa unei legături cu jurisdicțiile necooperante.
Art. 12. Pentru acordarea
creditelor în cadrul
Schemei, Beneficiarul trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele criterii de eligibilitate:
sunt persoane juridice înfiinţate/organizate în baza
Legii nr. 31/1990 Legea societăților republicată, cu modificările şi completările ulterioare sau în baza
Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, cu modificările şi completările ulterioare;
se încadrează în categoria IMM şi au o cifră de afaceri de peste 20 milioane lei, conform ultimei situaţii financiare anuale, depuse la Administraţia Financiară, sau se încadrează în categoria
întreprinderilor mari;
sunt înfiinţate de cel puţin trei ani, având cel puţin trei situaţii financiare anuale încheiate şi depuse la Administraţia Financiară;
nu au fost emise împotriva lor decizii de recuperare a unui ajutor de stat sau, în cazul în care asemenea decizii au fost emise, acestea au fost executate, conform prevederilor legale în vigoare;
nu se află în procedură de executare silită, insolvenţă, închidere operaţională, dizolvare, lichidare sau administrare specială şi nu fac obiectul nici unei cereri adresate instanţelor judecătoreşti competente de deschidere a procedurii de concordat preventiv sau de insolvenţă, la iniţiativa acestora, ori la solicitarea vreunui terţ creditor;
nu înregistrează obligaţii fiscale/bugetare restante, conform certificatului de atestare fiscală; în situaţia existenţei unor sume restante, se poate accepta:
ca
Beneficiarul să prezinte până cel târziu la data semnării
Contractului de credit documente din care să reiasă că şi-a achitat sau a reglementat respectivele restanţe, prin reglementare înţelegându-se modalitatea rezultată din lege prin care s-a convenit asupra modului de plată a sumelor restante; sau
achitarea sumelor restante din
creditul pentru capital de lucru acordat în baza
Schemei, cu ocazia primei trageri din credit;
nu se află în litigiu cu Banca de Export-Import a României EXIMBANK - S.A.;
nu se află în litigiu1 cu Ministerul Finanţelor, inclusiv cu ANAF;
nu figurează cu incidente majore cu cecuri şi bilete la ordin în baza de date a Centralei Incidentelor de Plăţi (CIP) în ultimele 12 luni calendaristice anterioare înregistrării
Dosarului de finanțare; criteriul se consideră îndeplinit dacă incidentele au apărut după data de 01.03.2022 şi sunt determinate de dificultăţile generate de conflictul din Ucraina sau dacă sunt accidentale, conform declaraţiei pe proprie răspundere a
Beneficiarului;

1 Criteriul de eligibilitate privind litigiile cu MF/ANAF are în vedere litigiile înregistrate pe rolul instanţelor de judecată şi se referă la entităţile împotriva cărora MF/ANAF a iniţiat în primă instanţă un litigiu de orice natură, indiferent de faza procesuală a litigiului la data depunerii Dosarului de finanțare.
prezintă serviciul datoriei de tip A sau B, conform consultării Centralei Riscurilor de Credit (CRC) începând cu data de 01.01.2021; în cazul în care serviciul datoriei este diferit de A sau B, criteriul se consideră îndeplinit dacă sumele restante au apărut după data de 01.03.2022 şi sunt determinate de dificultăţile generate de criza din Ucraina, conform declaraţiei pe proprie răspundere a
Beneficiarului;
suplimentar criteriilor prevăzute mai sus, pentru
creditele pentru capital de lucru
, gradul de îndatorare este de maximum 90%, conform ultimei situaţii financiare anuale sau semestriale depuse de
Beneficiar la Administraţia Financiară. Pentru verificarea îndeplinirii acestui criteriu se vor lua în considerare următoarele:
gradul de îndatorare se calculează ca raport între
datorii totale şi
total pasiv. În gradul de îndatorare se va include şi
creditul ce urmează a se acorda;
în cazul în care între ultima situaţie financiară anuală/semestrială depusă şi ultima balanţă de verificare au trecut mai mult de 3 luni, interpretarea acestui indicator se va face în corelare cu ultima balanţă de verificare lunară încheiată, transpusă în formular de bilanţ (varianta extinsă); în cazul în care, conform ultimei balanţe de verificare lunare, gradul de îndatorare este mai mare de 90%, pentru îndeplinirea acestui criteriu se pot lua în considerare:
nedistribuirea profitului şi/sau neplata dividendelor distribuite/în curs de distribuire;
subordonarea datoriilor faţă de asociaţi/acţionari şi/sau intragrup/terţi,
în condiţiile stabilirii de către
EximBank NCS în cadrul
Contractului de credit a interdicţiei de plată parţială/integrală a datoriilor pe întreaga durată a
creditului.
Art. 13.
(1)Toate criteriile de eligibilitate menţionate la art. 12 trebuie îndeplinite la data înregistrării de către
EximBank NCS în Registrul de Finanţare Subvenţionată (RFS) a
Dosarului de Finanțare, cuprinzând
Cererea de finanțare şi documentaţia completă necesară analizei solicitării.
(2) În cazul în care criteriile de eligibilitate menţionate la
art. 12, lit. e)- h) şi k), nu sunt îndeplinite la data înregistrării de către
EximBank NCS în RFS a
Dosarului de Finanțare, Beneficiarul va asigura îndeplinirea lor până la data semnării
Contratului de credit, conform condiţiilor specifice de acordare/aprobare a
Creditului.
CAPITOLUL V – CONDIȚII DE ACORDARE A CREDITELOR ÎN CADRUL SCHEMEI
Art. 14. În cadrul
Schemei,
EximBank NCS acordă
credite pentru investiţii sau pentru capital de lucru.
Art. 15.(1)
Creditele nu pot avea ca obiect:
refinanţarea altor credite sau retrofinanţarea unor cheltuieli deja efectuate de
Beneficiari;
plata de dividende sau rambursări de împrumuturi acordate de asociaţi/acţionari.
Art. 16.(1). Valoarea maximă a unui credit nu poate depăşi:
15% din media cifrei de afaceri anuale pe ultimele trei exerciţii financiare încheiate; sau
50% din costurile cu energia ale
Beneficiarului, înregistrate în cele 12 luni anterioare celei în care se transmite
Dosarul de finanțare; sau
necesarul de lichidităţi estimat de
Beneficiar pe o perioadă de 12 luni (pentru
IMM), respectiv 6 luni (pentru
întreprinderi mari) de la data acordării
creditului, în limita cifrei de afaceri înregistrate de
Beneficiar în anul 2021, dar nu mai mult de 40 milioane lei.
Estimarea prevăzută la alin. (1) lit. c) are caracter de excepţie şi va fi utilizată doar pentru
Beneficiarii care activează în sectoare care sunt deosebit de afectate, în mod direct sau indirect de criza actuală şi care demonstrează:
perturbări ale lanţurilor de aprovizionare sau creanţe restante din Rusia, Belarus sau Ucraina, şi/sau
expunere la riscuri sporite de atacuri cibernetice şi/sau
creşteri de preţuri la anumiţi factori de producţie sau anumite materii prime, determinate de criza actuală.
Creditul se acordă doar dacă Beneficiarul va justifica că este afectat de criza actuală în sensul prevederilor prezentului alineat.
Estimarea prevăzută la alin. (1) lit. c) poate include costuri legate atât de investiţii, cât şi de capitalul de lucru, pe baza declaraţiei pe propria răspundere a
Beneficiarului, referitoare la nevoile de lichiditate.
Art. 17. Sunt eligibile pentru finanţare:
în cazul
creditelor de investiţii - cheltuieli de investiţii, constând în:
achiziţia de echipamente şi lucrări de construcţii-montaj aferente acestora (noi capacităţi de producţie, precum şi dezvoltarea, modernizarea şi/sau retehnologizarea celor existente etc.);
achiziţia de terenuri şi construcţii destinate folosinţei împrumutatului (achiziţia şi construirea de clădiri, unităţi de producţie/servicii, dezvoltarea şi modernizarea construcţiilor existente, achiziţia de terenuri în scopul realizării proiectului de investiţii etc.);
imobilizări necorporale (licenţe, brevete, programe informatice, documentaţii etc.);
cheltuieli de consultanţă şi cheltuieli aferente întocmirii documentaţiilor;
alte cheltuieli legate de implementarea proiectului de investiţii, inclusiv TVA.
în cazul
creditelor pentru capital de lucru - cheltuieli aferente activităţii curente, constând în:
cheltuieli aferente unor contracte comerciale/comenzi (ex: achiziţionarea de materii prime, materiale, mărfuri, cheltuieli cu salarii şi asimilate, cheltuieli cu utilităţi/chirii etc.);
cheltuieli generale aferente activităţii curente (inclusiv plata datoriilor restante la bugetul de stat).
Art. 18. Durata maximă a
creditului (care include perioada de graţie la plata ratelor de credit, acolo unde este cazul) este de:
6 ani, în cazul
creditelor de investiţii;
4 ani, în cazul
creditelor pentru capital de lucru.
Art. 19.(1) Perioada de graţie la plata ratelor de
credit poate fi de maximum 24 luni, dar nu va depăşi jumătate din perioada de creditare stabilită.
(2) Pe durata perioadei de rambursare,
creditele se rambursează în rate/anuităţi egale, lunare sau trimestriale, conform graficului de rambursare prevăzut în
Contractul de credit. Nu sunt permise grafice care includ
rambursări de tip bullet.
Art. 20.(1) Utilizările din
credit se vor efectua numai cu respectarea destinaţiei aprobate a acestuia.
(2) În cazul
Beneficiarilor care desfăşoară şi activităţi neeligibile, cu pondere de peste 10% în cifra de afaceri, utilizările din
credit se pot efectua numai în baza documentelor justificative prezentate la plată de către
Beneficiar.
(3) Pe durata perioadei de graţie aferentă
creditului,
Beneficiarul nu va distribui şi plăti dividende şi/sau nu va rambursa împrumuturi primite de la acţionari/asociaţi şi/sau nu va acorda împrumuturi către terţi (din cadrul sau din afara grupului). Ulterior expirării perioadei de graţie, dar nu mai devreme de finalul primului an de creditare,
Beneficiarul poate efectua astfel de operaţiuni doar cu acordul prealabil al
EximBank NCS.
Art. 21.(1) Creditul va fi acoperit în proporţie de minimum 100% cu garanţii colaterale (reale şi personale), la o valoare de admitere în garanţie stabilită conform normelor proprii ale EximBank NCS.
(2) Mix-ul de garanţii colaterale constituite la
credit trebuie să includă cel puţin următoarele tipuri de garanţii:
ipotecă mobiliară pe toate conturile curente ale
Beneficiarului deschise la EximBank (ipoteca poate fi constituită şi cu rang subsecvent);
în cazul
creditelor de investiţii - ipotecă mobiliară şi/sau imobiliară cu rang I asupra bunurilor achiziţionate din
credit (ipoteca poate fi constituită cu sau fără valoare);
în cazul
creditelor pentru activitatea curentă (pentru capital de lucru):
ipotecă asupra bunurilor achiziţionate din
credit (ipoteca poate fi constituită cu sau fără valoare); sau
ipotecă asupra unor stocuri şi/sau creanţe la o valoare cel puţin egală cu cea a
creditului; sau
se va stabili obligaţia
Beneficiarului de a nu acorda/constitui niciun drept de garanţie şi de a nu permite naşterea vreunei sarcini asupra bunurilor achiziţionate din
credit.
Art. 22.(1) În mix-ul de garanţii constituite la
credit se acceptă cu valoare numai ipoteci de prim rang.
Ipotecile de rang subsecvent se pot accepta cu valoare numai dacă toate rangurile deja înscrise sunt constituite pentru credite acordate/garantate de
EximBank NCS.
Ipotecile de rang subsecvent tranzitoriu se pot accepta în cazul
creditelor care au ca destinaţie achiziţia de active care poartă sarcini asupra lor la momentul utilizării c
reditului, cu condiţia ca în baza primei utilizări să se asigure stingerea integrală a obligaţiilor aferente sarcinilor respective şi, corelativ, să fie radiate ulterior utilizării
creditului toate sarcinile prioritare constituite în favoarea terţilor.
Art. 23 Beneficiarul are obligaţia asigurării pentru toate riscurile, a tuturor bunurilor mobile şi imobile ipotecate sau gajate în favoarea EximBank NCS pentru creditul acordat, precum şi cesionarea drepturilor ce decurg din contractele de asigurare încheiate, în favoarea EximBank NCS.
Art. 24.(1) În cazul
creditelor de investiţii, contribuţia proprie a
Beneficiarului şi
creditul acordat vor acoperi integral valoarea proiectului de investiţii.
Sunt asimilate contribuţiei proprii:
resursele financiare proprii ale
Beneficiarului;
activele fixe deja achiziţionate de
Beneficiar în cadrul proiectului de investiţii, avansuri sau alte plăţi efectuate de companie în cadrul proiectului.
Contribuţia proprie a
Beneficiarului nu poate fi mai mică de 10% din valoarea totală a proiectului de investiţii şi va fi utilizată integral înainte de prima tragere din
credit.
Art. 25.(1) Pentru
creditele acordate în cadrul
Schemei,
Beneficiarii datorează
EximBank NCS o dobândă alcătuită din:
rata de bază fixă pe toată perioada de creditare, reprezentată de rata IBOR corespunzătoare scadenţei de 1 an comunicată de Comisia Europeană pentru România, valabilă la data de 01.10.2022, respectiv 6,58%;
marja riscului de credit, stabilită în funcţie de tipul
Beneficiarului şi durata
creditului, după cum urmează:
| Tip Beneficiar |
Anul 1
(puncte de bază)
|
Anul 2 şi 3
(puncte de bază)
|
Anul 4,5,6
(puncte de bază)
|
| IMM |
25 |
50 |
100 |
| Întreprindere mare |
50 |
100 |
200 |
Pentru neîndeplinirea la termen şi/sau îndeplinirea defectuoasă a unor obligaţii prevăzute de
Contractul de credit,
Beneficiarul datorează
EximBank NCS sancţiuni pecuniare în condiţiile prevăzute în
Contract.
Nivelul dobânzii, al comisioanelor şi al sancţiunilor pecuniare nu este negociabil.
CAPITOLUL VI - REGULI DE CUMUL PRIVIND CREDITELE ACORDATE ÎN CADRUL SCHEMEI
Art. 26. Un
Beneficiar poate accesa, în paralel, mai multe
credite acordate de către
EximBank NCS sau de alţi furnizori de ajutor de stat în baza prevederilor subcapitolului 2.3. din
Comunicarea Comisiei Europene referitoare la
Cadrul temporar de criză pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, cu condiţia ca valoarea totală a creditelor acordate să nu depăşească pragurile menţionate la art. 16 alin. (1).
Art. 27. Creditele acordate în baza Schemei nu pot fi garantate cu garanţii de stat emise de
EximBank NCS sau de alte instituţii.
Art. 28. În cazul în care valoarea creditului este determinată în baza estimării necesarului de lichidităţi conform art. 16 alin. (1) lit. c) din Normă, finanţarea nu poate avea ca destinaţie acoperirea unor cheltuieli deja finanţate printr-un credit acordat/garantat în baza
Cadrului temporar
de criză pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de COVID-19, a cărui valoare a fost determinată în acelaşi mod (prin estimarea necesarului de lichidităţi).
Art. 29. Ajutorul de stat acordat în baza
Schemei poate fi cumulat cu:
ajutorul de stat acordat în baza prevederilor subcapitolelor 3.2 şi 3.3 din
Comunicarea Comisiei Europene referitoare la Cadrul temporar de criză pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul pandemiei de COVID19, pentru credite distincte, cu condiţia respectării regulilor de cumul prevăzute de fiecare
Comunicare în parte;
alte măsuri de ajutor de stat aprobate de Comisia Europeană, conform altor subcapitole ale
Comunicării, cu condiţia respectării prevederilor din aceste subcapitole;
ajutorul acordat în baza Regulamentelor de minimis sau a Regulamentelor privind exceptările în bloc, cu condiţia ca prevederile şi regulile de cumul din aceste regulamente să fie respectate;
alte forme de finanţare comunitare, cu condiţia respectării intensităţilor maxime admise prevăzute în reglementările aplicabile relevante;
cu ajutorul acordat în baza art. 107 alin. (2) lit. (b) din
Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, cu condiţia evitării supracompensării pierderilor suferite de
Beneficiar.
CAPITOLUL VII - DOCUMENTAȚIA, ANALIZA ȘI APROBAREA CREDITELOR
Secțiunea 1
Documentația și înregistrarea
Dosarelor de finanțare
Art. 30. Accesarea unui
credit în cadrul
Schemei se face prin transmiterea de către
Beneficiar pe adresa de e-mail suport.companii@eximbank.ro, menţionată pe site-ul www.eximbank.ro, a unui mesaj privind intenţia de accesare a creditului. Ca urmare a acestei solicitări,
EximBank NCS pune la dispoziţia potenţialilor
Beneficiari documentaţia aferentă unei solicitări de finanţare (
Dosarul de finanțare), prin intermediul unei platforme online dedicate.
Art. 31. Dosarul de finanțare complet poate fi transmis EximBank NCS de către Beneficiar în oricare dintre variantele de mai jos:
scanat, prin intermediul platformei online dedicate. Data şi ora depunerii vor fi cele la care a fost finalizată încărcarea completă a
Dosarului de finanțare pe platforma
EximBank NCS;
în original, prin poştă, la adresa Strada Barbu Delavrancea, nr. 6A, Sector 1, Bucureşti, CP 011355, în atenţia Direcţiei Analiză NCS. Data depunerii va fi cea la care corespondenţa a fost înregistrată la registratura EximBank, iar ora primirii se consideră a fi 8:00 a zilei respective.
Dosarul de finanțare complet implică existenţa tuturor documentelor indicate prin Lista de documente, în funcţie de tipul creditului, având forma şi conţinutul solicitat, conform Listei de documente.
Art. 32.
EximBank NCS va înregistra solicitările de finanţare în RFS, în ordinea depunerii
Dosarelor de finanțare complete de către Beneficiari.
Art. 33. (1) Dosarele de finanțare pot fi transmise de către Beneficiari către EximBank NCS
începând cu data deschiderii sesiunilor de depunere a documentaţiilor, după cum urmează:
în cazul creditelor de investiţii
, Dosarele de finanțare - doar în cadrul sesiunilor de depunere a documentaţiilor;
în cazul creditelor pentru capital de lucru - oricând
, pe tot parcursul perioadei de implementare a schemei, până la data limită de primire a documentaţiilor.
Detaliile privind data deschiderii sesiunilor de depunere documentaţii, perioadele aferente sesiunilor de depunere, precum şi data limită de primire a documentaţiilor, vor fi stabilite ulterior publicării
Normei în Monitorul Oficial al României, Partea I şi comunicate pe site-ul www.eximbank.ro.
În cazul creditelor de investiţii, primirea
Dosarelor de finanțare se suspendă la data expirării sesiunii de depunere sau la data epuizării bugetului alocat
Schemei (dacă aceasta intervine anterior expirării sesiunii de depunere). În cazul creditelor pentru capital de lucru, primirea
dosarelor de finanțare se suspendă la data epuizării bugetului alocat
Schemei.
Secțiunea a 2-a
Analiza
Dosarelor de finanțare
Art. 34. Ulterior înregistrării
Dosarelor de finanțare primite,
EximBank NCS:
verifică dacă dosarul este complet, respectiv dacă forma şi conţinutul documentaţiei din
Dosarul de finanțare respectă prevederile
Listei de documente şi ale instrucţiunilor specifice referitoare la alcătuirea dosarului, postate pe site-ul băncii la adresa www.eximbank.ro;
verifică dacă dosarul este eligibil, respectiv dacă solicitarea îndeplineşte criteriile de eligibilitate şi condiţiile de acordare a
creditelor în cadrul
Schemei, în raport cu prevederile
prezentei
Norme; îndeplinirea criteriilor de eligibilitate şi a condiţiilor de acordare a creditelor prevăzute în
Schemă permite iniţierea procesului de analiză a dosarului.
Art. 35.(1) În cazul în care, în urma verificărilor prevăzute la art. 34 dosarul nu este complet şi/sau eligibil, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data înregistrării solicitării,
EximBank NCS comunică
Beneficiarului:
necesitatea completării
Dosarului de finanțare, în condiţiile reluării procedurii de depunere şi înregistrare a documentaţiei prevăzută la cap. VI secţiunea 1; sau
faptul că solicitarea nu este eligibilă, împreună cu motivaţia aferentă.
(2)
Dosarele de finanțare care nu sunt complete şi/sau eligibile se elimină din RFS.
Art. 36. În cazul
Dosarelor de finanțare pentru
credite de investiţii, înainte de demararea procesului de analiză,
EximBank NCS acordă fiecărui dosar un punctaj, stabilit conform matricei prezentate în Anexa 2 la prezenta
Normă.
Art. 37.(1) EximBank NCS analizează Dosarele de finanțare complete şi eligibile, în raport cu prevederile reglementărilor interne specifice aplicabile, în vederea formulării propunerii de aprobare/respingere a solicitării.
(2) În funcţie de caracteristicile fiecărei solicitări de finanţare şi în urma analizei riscurilor asociate tranzacţiei,
EximBank NCS poate stabili condiţii specifice.
Art. 38.(1) Pe parcursul procesului de analiză,
EximBank NCS poate solicita informaţii suplimentare în situaţia în care elementele cuprinse în
Dosarul de finanțare nu sunt suficiente pentru evaluarea solicitării.
(2) Perioada de completare a documentaţiei menţionate la alin. (1) de mai sus suspendă perioada de analiză.
Secțiunea a 3-a
Aprobarea
Dosarelor de finanțare
Art. 39. (1) Operaţiunile de finanţare realizate în baza prezentei
Norme se vor aproba după cum urmează:
până la echivalentul a 50 milioane euro, aprobarea operaţiunii se va face de către CIFGA;
peste plafonul prevăzut la lit. a), CIFGA va supune operaţiunea spre aprobare Guvernului.
În cazul în care operaţiunea de finanţare realizată în baza prezentei
Normei conduce la o expunere cumulată2, pe acelaşi client sau grup de clienţi, peste echivalentul a 50 milioane euro, CIFGA va supune operaţiunea spre aprobare Guvernului.
Credite de investiții
Art. 40.(1) EximBank NCS selectează
Dosarele de finanțare în limita bugetului prevăzut la art. 7, alin. (2), pct. a), în ordinea descrescătoare a punctajului aferent fiecărui dosar, stabilit conform art. 36.
(2) În cazul dosarelor cu acelaşi punctaj, selecţia se face în ordinea înregistrării la
EximBank NCS a dosarelor complete.
Art. 41.
EximBank NCS propune CIFGA/Guvernului României aprobarea/respingerea solicitărilor de finanţare.
(2) EximBank NCS comunică Beneficiarului aprobarea /respingerea solicitării de finanţare în termen de maximum 2 zile lucrătoare de la data primirii hotărârii.
Art. 42.(1)
EximBank NCS va urmări permanent încadrarea solicitărilor de finanţare în bugetul
Schemei.
Solicitările de finanţare care, la finalul sesiunii de depunere, nu se încadrează în bugetul prevăzut la art. 7, alin. (2), pct. a), vor fi supuse aprobării în ordinea descrescătoare a punctajului obţinut, doar în situaţia în care evoluţia ulterioară a soldului disponibil al bugetului
Schemei o va permite.
EximBank NCS
va comunica public, prin afişarea corespunzătoare pe site-ul www.eximbank.ro, atât epuizarea bugetului Schemei, cât şi datele aferente noilor sesiuni de depunere a solicitărilor, în cazul eventualei suplimentări a acestuia.
Credite pentru capital de lucru
Art. 43. EximBank NCS înregistrează fiecare Dosar de finanțare în RFS, asigurând astfel rezervarea resurselor aferente bugetului prevăzut la art.7, alin. (2), pct. b).
Art. 44. (1)
EximBank NCS propune CIFGA/Guvernului României aprobarea/respingerea solicitării de finanţare.

2 În sensul prezentei Norme, prin expunere cumulată se înţelege suma dintre expunerea rezultată din acordarea creditului în baza Normei şi expunerea existentă rezultată din alte operaţiuni în derulare, desfăşurate de EximBank NCS.
(2) EximBank NCS comunică Beneficiarului aprobarea/respingerea solicitării de finanţare în termen de maximum 2 zile lucrătoare de la data primirii hotărârii.
Art. 45.(1)
EximBank NCS va urmări permanent încadrarea solicitărilor de finanţare în bugetul
Schemei.
(2) În cazul epuizării bugetului prevăzut la art. 7, alin. (2), pct. b), solicitările de finanţare vor fi înregistrate şi procesate doar în situaţia în care evoluţia ulterioară a soldului disponibil al bugetului
Schemei o va permite.
(3) EximBank NCS
va comunica public, prin afişarea corespunzătoare pe site-ul www.eximbank.ro, atât epuizarea bugetului Schemei, cât şi data de reluare a depunerii documentaţiilor, în cazul eventualei suplimentări a acestuia.
Art. 46.
EximBank NCS va menţine rezervarea resurselor aferente din bugetul
Schemei prevăzut la art. 7, alin. (2), pct. b), pentru toate solicitările de
credite de capital de lucru înregistrate în ordine cronologică în RFS, până la soluţionarea acestora în oricare dintre modalităţile descrise în prezenta secţiune sau până la data limită de depunere a documentaţiei.
CAPITOLUL VIII – DERULAREA CREDITELOR ACORDATE ÎN CADRUL SCHEMEI
Art. 47.(1) În vederea acordării
creditului,
EximBank NCS încheie cu
Beneficiarul un
Contract de credit şi contracte accesorii aferente garanţiilor colaterale ce se vor constitui.
Contractul de credit reflectă condiţiile de aprobare a finanţării, precum şi drepturile şi obligaţiile părţilor.
(2) Pentru utilizarea Creditului, la data depunerii
Dosarului de finanțare, Beneficiarii vor deschide un cont curent la EximBank.
Art. 48. Pe parcursul perioadei de creditare, graficul de rambursare aferent
creditelor acordate în baza
Schemei nu poate fi modificat, cu excepţia situaţiei în care modificarea intervine ca urmare a diminuării valorii
creditului, caz în care:
toate ratele de credit se diminuează cu o sumă egală, fără modificarea perioadei de creditare sau
ratele de credit de la finalul perioadei de creditare se rambursează, cu reducerea corespunzătoare a perioadei de creditare şi menţinerea la acelaşi nivel a ratelor de credit rămase de rambursat.
Art. 49.(1) EximBank NCS monitorizează creditele acordate pe întreaga perioadă de derulare a acestora, în conformitate cu prevederile prezentei Norme şi reglementările interne specifice.
(2) În cazul în care
Beneficiarul nu a respectat condiţiile de acordare a
creditului, prevăzute în
contractul de credit,
EximBank NCS are dreptul să recupereze ajutorul de stat acordat, la care se adaugă dobânda aferentă, stabilită conform prevederilor
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenței nr. 21/1996, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 50. Beneficiarul are obligaţia de a accepta şi facilita controlul asupra utilizării ajutorului de stat acordat în cadrul Schemei.
Art. 51. EximBank NCS va lua măsurile necesare pentru recuperarea sumelor datorate atât împotriva Beneficiarului/terţilor garanţi, cât şi împotriva oricăror succesori ai Beneficiarului/terţilor garanţi (rezultaţi ca urmare a oricărei operaţiuni convenţionale, judecătoreşti şi/sau prin efectul legii).
Art. 52. Recuperarea prin executare silită se efectuează prin corpul executorilor fiscali al
EximBank, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare privind Codul de procedură fiscală şi cadrului intern de reglementare privind recuperarea creanţelor administrate de
EximBank NCS.
CAPITOLUL IX – MONITORIZAREA SCHEMEI. RAPORTĂRI
Art. 53. EximBank NCS va păstra evidenţe detaliate referitoare la toate creditele acordate în cadrul Schemei, timp de 10 ani de la data acordării creditului. Aceste evidenţe conţin toate informaţiile necesare pentru a stabili dacă au fost respectate condiţiile de acordare a creditelor în cadrul Schemei şi vor fi furnizate, la cerere, Comisiei Europene.
Art. 54.
Beneficiarii creditelor acordate în baza
Schemei trebuie să păstreze timp de 10 ani toate documentele aferente acestora, inclusiv documentele justificative aferente utilizării creditelor, şi sunt obligaţi să le pună la dispoziţia
EximBank NCS sau a Consiliului Concurenţei ori de câte ori le sunt solicitate.
Art. 55.
EximBank NCS, în calitate de furnizor de ajutor de stat, va transmite Consiliului Concurenţei toate datele şi informaţiile necesare pentru monitorizarea ajutoarelor de stat la nivel
naţional, în formatul şi în termenul prevăzute de
Regulamentul privind procedurile de monitorizare a ajutoarelor de stat, pus în aplicare prin
Ordinul președintelui Consiliului Concurenței nr.175/2007, precum şi datele şi informaţiile necesare pentru întocmirea inventarului ajutoarelor de stat şi a rapoartelor şi informărilor necesare îndeplinirii obligaţiilor României în calitate de stat membru al Uniunii Europene.
Art. 56. EximBank NCS va înregistra în Registrul general al ajutoarelor de stat acordate în România (RegAS) prezenta Schemă, contractele de credit şi eventualele recuperări, în conformitate cu prevederile Ordinului președintelui Consiliului Concurenței nr. 437/2016 pentru punerea în aplicare a Regulamentului privind Registrul ajutoarelor de stat.
CAPITOLUL X – DISPOZIȚII FINALE
Art. 57. În scopul aplicării prezentei
Norme,
EximBank NCS elaborează proceduri care se supun aprobării CIFGA.
Art. 58. Ori de câte ori actele normative la care se face referire în
Normă vor fi modificate, completate sau abrogate, trimiterile respective se vor înţelege ca fiind făcute la forma modificată sau completată a actului normativ respectiv sau la actul normativ care a înlocuit actul abrogat.
Anexa 1 la Normă
Lista activităților neeligibile
pentru acordarea creditelor în cadrul Schemei de ajutor de stat Ucraina
| Sector de activitate |
Clasificare
CAEN
|
| Activități de jocuri de noroc și pariuri |
| Activităţi de jocuri de noroc şi pariuri |
920 |
|
Producție sau comercializare de armament, muniţii, explozibili, tutun, alcool cu referire,
în principal, la următoarele coduri CAEN*:
|
| Distilarea, rafinarea şi mixarea băuturilor alcoolice |
1101 |
| Fabricarea produselor din tutun |
1200 |
| Fabricarea armamentului şi muniţiei |
2540 |
| Fabricarea explozivilor |
2051 |
| Comerţ cu ridicata al produselor din tutun |
4635 |
| Comerţ cu amănuntul al produselor din tutun, în magazine specializate |
4726 |
| Activități de investigare și protecție |
| Activităţi de protecţie şi gardă |
801 |
| Activităţi de servicii privind sistemele de securizare |
802 |
| Activităţi de investigaţii |
803 |
| Tranzacţii imobiliare |
| Cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare proprii |
681 |
| Închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau în leasing |
682 |
| Activităţi imobiliare pe baza de comision sau contract |
683 |
| Dezvoltare (promovare) imobiliară |
411 |
| Intermediere financiară și asigurări |
| Intermediere monetară |
641 |
| Activităţi ale holdingurilor |
642 |
| Fonduri mutuale şi alte entităţi financiare similare |
643 |
|
Alte activităţi de intermedieri financiare, exclusiv activităţi de asigurări şi
fonduri de pensii
|
649 |
| Activităţi de asigurări |
651 |
| Activităţi de reasigurare |
652 |
|
Activităţi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de
asigurări sociale)
|
653 |
|
Activităţi auxiliare intermedierilor financiare, cu excepţia activităţilor de
asigurări şi fonduri de pensii
|
661 |
| Activităţi auxiliare de asigurări şi fonduri de pensii |
662 |
| Activităţi de administrare a fondurilor |
663 |
| Distribuție de energie și combustibili |
| Distribuţia energiei electrice |
3513 |
| Comercializarea energiei electrice |
3514 |
| Distribuţia combustibililor gazoşi, prin conducte |
3522 |
| Comercializarea combustibililor gazoşi, prin conducte |
3523 |
|
Producție sau comercializare de substanțe aflate sub control național, plante, substanțe și preparate stupefiante și psihotrope, aşa cum sunt acestea definite/reglementate de prevederile
următoarelor acte normative:
|
| Legea nr. 49/2018 privind precursorii de explozivi, precum şi pentru modificarea şi |
*Notă: Activitățile neeligibile menționate la art. 9 alin. (1) din Normă nu vor face obiectul creditului, inclusiv dacă sunt identificate în cadrul altor activități decât cele având coduri CAEN din lista de mai sus.
completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare
Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanțelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope, cu modificările și completările ulterioare
|
Descriere criteriu |
Punctaj |
| 1. |
Prezinta declaraţie pe proprie răspundere privind angajamentul de menţinere a numărului de
angajaţi şi/sau crearea de noi locuri de muncă.
|
|
se angajează să creeze noi locuri de muncă în primul an de rambursare,
conform contractului de credit
|
2 |
|
se angajează să mențină locurile de muncă existente la data acordării
creditului, cel puțin pe durata contractului de credit
|
1 |
|
nu își asumă angajamente privind menținerea/crearea de locuri de muncă |
0 |
|
2.
|
Investiţia este realizată pe codul CAEN aferent soldului negativ al balanţei comerciale,
respectiv importurile sunt mai mari decât exporturile, potrivit datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică (INS)
|
|
Sold negativ |
2 |
|
Sold pozitiv |
0 |
|
3.
|
Grad de îndatorare a Beneficiarului (datorii totale/total pasiv, calculat în baza ultimei situații financiare anuale sau semestriale depuse la Administrația Financiară)
|
|
Grad de îndatorare mai mic sau egal cu 75% |
2 |
|
Grad de îndatorare cuprins între 75% și 90% (inclusiv) |
1 |
|
Grad de îndatorare mai mare de 90% |
0 |
| 4. |
Proiectul finanţat se încadrează la: |
|
Producție |
2 |
|
Servicii |
1 |
|
Comerț |
0 |
Anexa 2 la Normă Criterii de selecție a
Beneficiarilor pentru credite de investiții
COMITETUL INTERMINISTERIAL DE FINANȚĂRI, GARANȚII ȘI ASIGURĂRI
HOTĂRÂRE
pentru aprobarea Normei „N3.15 Garanții EximBank
în cadrul schemei de ajutor de stat Ucraina” (NI-GAR-15-I/0)*)
În baza Hotărârii Guvernului nr. 534/2007 privind înființarea, atribuțiile, competențele și modul de funcționare ale Comitetului Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări și reglementarea operațiunilor de finanțare, garantare și asigurare efectuate de Banca de Export-Import a României EXIMBANK — S.A. în numele și în contul statului, cu modificările și completările ulterioare, luând în analiză propunerea de aprobare a Normei „N3.15 Garanții EximBank în cadrul schemei de ajutor de stat Ucraina” (NI-GAR-15-I/0) și ținând seama de:
Legea nr. 96/2000 privind organizarea și funcționarea Băncii de Export-Import a României EximBank — S.A., republicată, cu modificările și completările ulterioare;
Nota de aprobare nr. 16.408 din 18.11.2022, întocmită de Banca de Export-Import a României EximBank — S.A.,
Comitetul Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări, întrunit în ședința din 28 noiembrie 2022, h o t ă r ă ș t e:
Art. 1. — Se aprobă Norma „N3.15 Garanții EximBank în cadrul schemei de ajutor de stat Ucraina” (NI-GAR-15-I/0), în forma prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. — Prezenta hotărâre va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Președintele Comitetului Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări,
Daniela Pescaru
București, 28 noiembrie 2022.
Nr. 438.

*) Hotărârea Comitetului Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări nr. 438/2022 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1145 din 28 noiembrie 2022 și este reprodusă și în acest număr bis.
Anexă
Norma “
N3.15 Garanții EximBank în cadrul schemei de ajutor de stat Ucraina” (NI-GAR-10-VI/0)
Prezenta Normă a fost elaborată în conformitate cu:
Legea nr. 96/2000 privind organizarea şi funcţionarea Băncii de Export-Import a României EXIMBANK - S.A., republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Hotărârea Guvernului nr. 534/2007 privind înfiinţarea, atribuţiile, competenţele şi modul de funcţionare ale Comitetului Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări şi reglementarea operaţiunilor de finanţare, garantare şi asigurare efectuate de Banca de Export-Import a României EXIMBANK - S.A. în numele şi în contul statului, cu modificările şi completările ulterioare;
Comunicarea Comisiei Europene referitoare la Cadrul temporar de criză pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, cu modificările ulterioare, subcapitolul 2.2. - ,,Sprijin de lichiditate sub formă de garanţii", denumită în continuare Comunicare;
Ordonanţă de urgenţă nr. 77/2014 privind procedurile naţionale ( n domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, cu modificările şi completările ulterioare;
Decizia Comisiei Europene nr. C(2022) 8420 din 17.11.2022 privind schema cadru de ajutor de stat în contextul crizei economice generate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.
CAPITOLUL I – DISPOZIŢII GENERALE
Art.1. În baza prevederilor
Schemei cadru de ajutor de stat în contextul crizei economice generate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, prezenta Normă (denumită în continuare
Norma) instituie o schemă de garantare cu componentă de ajutor de stat (
Schema), având ca obiectiv deblocarea accesului la finanţare al companiilor care se confruntă cu un deficit de lichidităţi, ca urmare a blocajelor financiare generate de conflictul din Ucraina, în vederea asigurării continuităţii în desfăşurarea activităţii acestora.
Art.2. În cadrul
Schemei, EximBank acordă ajutor de stat sub formă de garanţii, în numele şi în contul statului, care acoperă în proporţie de maximum 90% creditele acordate de către instituţii de credit pentru realizarea investiţiilor şi/sau pentru susţinerea activităţii curente.
Art.3. Acordarea garanţiilor în cadrul
Schemei se face direct de către EximBank în numele şi în contul statului
.
Art.4. Acordarea ajutoarelor de stat sub formă de garanţii la credite se face cu respectarea criteriilor de eligibilitate aplicabile beneficiarilor şi a condiţiilor de acordare a garanţiilor prevăzute în
Schemă.
CAPITOLUL II – DEFINIŢII
Art.5. În sensul
Normei, următorii termeni se definesc astfel:
Ajutor de stat sub formă de garanții la credite - ajutor de stat acordat în baza prevederilor Comunicării Comisiei Europene referitoare la Cadrul temporar de criză pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei;
Întreprinderi mici şi mijlocii (IMM) - acele întreprinderi care au mai puţin de 250 de angajaţi şi care au fie o cifră de afaceri anuală netă care nu depăşeşte echivalentul în lei a 50 milioane euro, fie active totale care nu depăşesc echivalentul în lei a 43 milioane euro.
Calculul cifrei de afaceri şi al numărului de salariaţi se face ţinând cont de statutul întreprinderii, respectiv întreprindere autonomă, legată sau parteneră, astfel cum sunt acestea definite în Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, care a preluat prevederile Anexei la Recomandarea CE din 6 mai 2003 privind definiţia microîntreprinderilor, a întreprinderilor mici şi mijlocii, publicată în Jurnalul Oficial al UE nr. L 124/20.05.2003;
Întreprinderi mari - întreprinderi care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege privind încadrarea în categoria întreprinderilor mici şi mijlocii, în conformitate cu prevederile Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare;
Bancă finanţatoare – instituţie de credit sau grup de instituţii de credit, aşa cum sunt definite la Art.3, lit.a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, şi care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României, în conformitate cu prevederile
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare;
acordă credite cu respectarea prevederilor reglementărilor interne aplicabile, a celor privind cunoaşterea clientelei, precum şi a celor privind prevenirea si combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului.
În cazul operaţiunilor de sindicalizare bancară, prin
Bancă finanțatoare se va înţelege - fie toate
Băncile finanțatoare participante, fie oricare dintre acestea în calitate de agent de garantare, în numele şi pe seama celorlalte
Bănci finanțatoare.
Credit - finanţare cash, non-revolving, acordată sub forma unui credit de investiţii sau de capital de lucru, aşa cum este acesta definit în reglementările proprii ale Băncilor finanțatoare; în noţiunea de credit nu se includ plafoanele de facilităţi (plafon de scrisori de garanţie bancară, plafon multiprodus, alte tipuri de plafoane); prin credit se va înţelege şi facilitatea cash acordată unui Beneficiar de un consorţiu/asociere de mai multe Bănci finanțatoare;
Contract - contractul încheiat între Banca finanțatoare şi Beneficiar, în baza căruia Banca finanțatoare acordă Beneficiarului creditul, şi actele adiţionale la acesta;
Documentele/contractele aferente garanțiilor colaterale constituite la credit – contracte/angajamente unilaterale în baza cărora Beneficiarul/terţii garanţi constituie garanţiile colaterale la credit în favoarea Băncii finanțatoare şi actele adiţionale la acestea;
EximBank NCS sau Garant - Banca de Export - Import a României EXIMBANK - S.A., în numele şi în contul statului;
Garanţia NCS
– angajament irevocabil, necondiţionat, cu caracter documentar, asumat în numele şi în contul statului, în condiţiile Schemei cadru de ajutor de stat în contextul crizei economice generate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei materializat într-o Scrisoare de garanție NCS, prin care EximBank NCS se obligă să plătească Băncii finanțatoare o parte din pierderea suportată ca urmare a producerii riscului de credit, dar nu mai mult de 90% din valoarea creditului garantat, în condiţiile prevăzute în Scrisoarea de garanție NCS;
Angajament irevocabil – angajamentul conform căruia Garantul nu poate revoca unilateral Garanția NCS, cu excepţia situaţiilor în care prima de garantare aferentă nu a fost plătită, în conformitate cu prevederile Convenției de garantare, sau drepturile şi obligaţiile rezultate din Garanția NCS au fost transferate fără acordul prealabil al Garantului;
Angajament necondiționat - angajamentul asumat de Garant de a plăti în cazul producerii
riscului de credit, în condiţiile prevăzute în Scrisoarea de garanție NCS;
Angajament cu caracter documentar – angajamentul asumat de Garant de a face plata în baza cererii scrise a Băncii finanțatoare, însoţită de documentaţia prevăzută în mod expres şi limitativ în cadrul Scrisorii de garanție NCS, fără efectuarea de către Garant a unor verificări suplimentare faţă de cele prevăzute în Convenția de garantare;
Beneficiar - persoană juridică înfiinţată/organizată în baza Legii nr. 31/1990 Legea societăților republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau în baza Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, cu modificările şi completările ulterioare, pentru care o Bancă finanțatoare a aprobat acordarea unui credit cu Garanția NCS şi care îndeplineşte criteriile de eligibilitate prevăzute de Schemă;
Convenție de garantare
– contractul încheiat între EximBank NCS, Banca finanțatoare şi
Beneficiar, care stabileşte termenii şi condiţiile de acordare şi derulare a garanţiei;
Procent garantat - partea din credit (principal) care este acoperită de Garanția NCS, exprimată în valoare procentuală;
Perioada de garantare - perioadă de timp dintre data intrării în vigoare şi data expirării
Garanției NCS şi care nu poate depăşi durata creditului;
Valoarea garanției - valoarea menţionată în Scrisoarea de garanţie NCS, al cărei nivel este determinat prin aplicarea procentului garantat la valoarea creditului;
Prima de garantare - costul garanţiei, suportat de către Beneficiar;
Dosar de garantare – Cererea de garantare şi documentaţia necesară realizării analizei de către EximBank NCS;
Risc de credit - riscul de pierdere cauzată de neîndeplinirea de către Beneficiar a obligaţiilor contractuale faţă de Banca finanțatoare, fiind reprezentat de trecerea integrală a creditului la restanţă;
Valoarea de executare a Garanţiei NCS
- valoarea rezultată din aplicarea procentului garantat la soldul creditului restant, determinată în moneda Garanției NCS; valoarea de executare a Garanției NCS se va diminua cu orice sumă datorată Garantului de către Banca finanțatoare;
Valoarea netă a sumelor recuperate - sume recuperate fie de Banca finantatoare, fie de Garant, prin executarea silită a garanţiilor creditului şi/sau prin orice alte mijloace/proceduri din care se deduc cheltuielile ocazionate de recuperarea creanţei;
Rambursare de tip bullet - rambursare a creditului garantat, prin intermediul unei singure plăţi, la finalul perioadei de creditare.
CAPITOLUL III – BUGETUL ȘI DURATA SCHEMEI
Art.6. Sursa de finanţare a măsurilor instituite în baza
Schemei este reprezentată de fondurile puse la dispoziţie de către Ministerul Finanţelor şi administrate de către
EximBank NCS, în condiţiile legii.
Art.7.(1) Bugetul
Schemei este de 1.500 milioane lei (aprox. 300 milioane euro) care va permite constituirea unui portofoliu de garanţii la
credite estimat la 4.500 milioane lei (aprox. 900 milioane euro), fiind destinat unui număr estimat de 120 de
Beneficiari.
Bugetul
Schemei este defalcat astfel:
garanţii la
credite de investiţii - 750 milioane lei (aprox. 150 milioane euro)
garantii la
credite pentru capital de lucru - 750 milioane lei (aprox. 150 milioane euro).
În funcţie de evoluţia solicitărilor de garanţii,
EximBank NCS va supune aprobării Comitetului Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări (CIFGA) realizarea de redistribuiri de sume între bugetele alocate pe tipuri de garanţii (investiţii/capital de lucru), în limita bugetului total al
Schemei, de 1.500 milioane lei, respectiv a expunerii maxime de 4.500 milioane lei.
Art.8. Acordarea garanţiilor în cadrul
Schemei se realizează în limita bugetului alocat, conform
Cap.V din
Normă.
Art.9. Semnarea
Convențiilor de garantare se face până cel târziu la data de 31.12.2023.
CAPITOLUL IV – BENEFICIARI ȘI CRITERII DE ELIGIBILITATE
Art.10.(1) În baza
Schemei, pot accesa garanţii de stat
Beneficiarii care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României, din toate sectoarele de activitate, cu următoarele excepţii:
industria jocurilor de noroc şi pariurilor;
producţie sau comercializare de armament, muniţii, explozibili, tutun, alcool, substanţe aflate sub control naţional, plante, substanţe şi preparate stupefiante şi psihotrope;
activităţi de investigare şi protecţie;
tranzacţii imobiliare (construirea/achiziţionarea de bunuri imobile în scopul vânzării/ închirierii);
intermediere financiară şi asigurări;
distribuţia şi comercializarea energiei electrice şi combustibililor,
conform
Listei activităților neeligibile pentru acordarea garanțiilor EximBank NCS în cadrul schemei de ajutor de stat Ucraina, prevăzută în Anexa 1 la
Normă.
Nu sunt eligibili în cadrul
Schemei Beneficiarii care au ca activitate principală (cod CAEN principal) una dintre activităţile neeligibile menţionate în Anexa 1 la
Normă, indiferent de activitatea finanţată (cod CAEN finanţat).
Art.11.
(1) În cadrul
Schemei, garanţiile nu se acordă întreprinderilor care fac obiectul sancţiunilor adoptate de Uniunea Europeană şi nici:
persoanelor, entităţilor sau organismelor desemnate în mod specific în actele juridice care impun sancţiunile respective;
întreprinderilor deţinute sau controlate de persoane, entităţi sau organisme vizate de sancţiunile adoptate de Uniunea Europeană;
întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea în industrii vizate de sancţiunile adoptate de Uniunea Europeană, în măsura în care ajutoarele ar submina obiectivele aferente sancţiunilor relevante, nelimitându-se însă la acestea.
(2) Garanţiile se acordă cu respectarea prevederilor
Recomandării Comisiei nr. C(2020) 4885 F din 14 iulie 2020 privind condiționarea acordării de sprijin financiar public pentru întreprinderi din Uniunea Europeană de lipsa unei legături cu jurisdicțiile necooperante.
Art.12. Pentru acordarea garanţiilor în cadrul
Schemei, Beneficiarii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele criterii de eligibilitate:
sunt persoane juridice înfiinţate/organizate în baza Legii nr. 31/1990
Legea societăților republicată, cu modificările şi completările ulterioare sau în baza Legii nr. 15/1990
privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale, cu modificările şi completările ulterioare;
se încadrează în categoria IMM şi au o cifră de afaceri de peste 20 milioane lei, conform ultimei situaţii financiare anuale, depuse la Administraţia Financiară, sau se încadrează în categoria întreprinderilor mari;
sunt înfiinţate de cel puţin trei ani, având cel puţin trei situaţii financiare anuale încheiate şi depuse la Administraţia Financiară;
nu au fost emise împotriva lor decizii de recuperare a unui ajutor de stat sau, în cazul în care asemenea decizii au fost emise, acestea au fost executate, conform prevederilor legale în vigoare;
nu se află în procedură de executare silită, insolvenţă, închidere operaţională, dizolvare, lichidare sau administrare specială şi nu fac obiectul nici unei cereri adresate instanţelor
judecătoreşti competente de deschidere a procedurii de concordat preventiv sau de insolvenţă, la iniţiativa acestora, ori la solicitarea vreunui terţ creditor;
nu înregistrează obligaţii fiscale/bugetare restante, conform certificatului de atestare fiscală; în situaţia existenţei unor sume restante, se poate accepta:
ca
Beneficiarul să prezinte până cel târziu la data semnării
Convenției de garantare documente din care să reiasă că şi-a achitat sau a reglementat respectivele restanţe, prin reglementare înţelegându-se modalitatea rezultată din lege prin care s-a convenit asupra modului de plată a sumelor restante; sau
achitarea sumelor restante din
creditul pentru capital de lucru acordat în baza prezentei
Scheme, cu ocazia primei trageri din credit;
nu se află în litigiu cu Banca de Export-Import a României EXIMBANK - S.A.;
nu se află în litigiu1 cu Ministerul Finanţelor sau cu ANAF;
nu figurează cu incidente majore cu cecuri şi bilete la ordin în baza de date a Centralei Incidentelor de Plăţi (CIP) în ultimele 12 luni calendaristice anterioare înregistrării
dosarului; criteriul se consideră îndeplinit dacă incidentele au apărut după data de 01.03.2022 şi s-au datorat dificultăţilor generate de conflictul din Ucraina sau dacă sunt accidentale, conform declaraţiei pe proprie răspundere a
Beneficiarului;
prezintă serviciul datoriei de tip A sau B, începând cu data de 01.01.2021, conform consultării Centralei Riscurilor de Credit (CRC); în cazul în care serviciul datoriei este diferit de A sau B, criteriul se consideră îndeplinit dacă sumele restante au apărut după data de 01.03.2022 şi s-au datorat dificultăţilor generate de criza din Ucraina, conform declaraţiei pe proprie răspundere a
Beneficiarului;
suplimentar criteriilor prevăzute mai sus, pentru garanţiile la
credite pentru capital de lucru, gradul de îndatorare al
Beneficiarului este de maximum 90%, conform ultimei situaţii financiare anuale sau semestriale depuse la Administraţia Financiară. Pentru verificarea îndeplinirii acestui criteriu se vor lua în considerare următoarele:
gradul de îndatorare se calculează ca raport între
datorii totale şi
total pasiv. În gradul de îndatorare se va include şi
creditul garantat;
în cazul în care între ultima situaţie financiară anuală/semestrială depusă şi ultima balanţă de verificare au trecut mai mult de 3 luni, interpretarea acestui indicator se va face în corelare cu ultima balanţă de verificare lunară încheiată, transpusă în formular de bilanţ (varianta extinsă); în cazul în care, conform ultimei balanţe de verificare lunare, gradul de

1 Criteriul de eligibilitate privind litigiile cu MF/ANAF are în vedere litigiile înregistrate pe rolul instanţelor de judecată şi se referă la entităţile împotriva cărora MF/ANAF a iniţiat în primă instanţă un litigiu de orice natură, indiferent de faza procesuală a litigiului la data depunerii dosarului de garantare.
îndatorare este mai mare de 90%, pentru îndeplinirea acestui criteriu se pot lua în considerare:
nedistribuirea profitului şi/sau neplata dividendelor distribuite/în curs de distribuire,
subordonarea datoriilor faţă de asociaţi/acţionari şi/sau intragrup/terţi,
în condiţiile stabilirii de către
Banca finanțatoare, în cadrul
Contractului sau în cadrul unor acorduri distincte încheiate cu
Beneficiarul, a interdicţiei de plată parţială/integrală a datoriilor pe întreaga durată a
creditului.
Art.13.(1) Toate criteriile de eligibilitate menţionate la art. 12 trebuie îndeplinite la data înregistrării de către
EximBank NCS, în Registrul de garanţii ajutor de stat (RGS), a
dosarului de garantare cuprinzând
Cererea de garantare şi documentaţia completă necesară analizei solicitării.
(2) În cazul în care criteriile de eligibilitate menţionate la art. 12, lit.(e)-(h) şi (k) nu sunt îndeplinite la data înregistrării de către
EximBank NCS, în RGS, a
dosarului de garantare, Beneficiarul va asigura îndeplinirea lor până la data semnării
Convenției de garantare, conform condiţiilor specifice de acordare/aprobare a
Garanției NCS.
CAPITOLUL V – CONDIȚII DE ACORDARE A GARANȚIILOR ÎN CADRUL SCHEMEI
Secțiunea 1
Caracteristici ale
Garanției NCS
Art.14. Garanţiile se acordă
Beneficiarilor pentru
credite noi acordate de
Băncile finanțatoare.
Art.15.(1) Garanţia acoperă maximum 90% din valoarea
creditului (principal).
(2) Valoarea garanţiei se reduce pro-rata pe măsura rambursării de către
Beneficiar a
creditului, în baza informaţiilor referitoare la soldul
creditului garantat, transmise lunar de către
Banca finanțatoare.
Art.16.(1) Durata garanţiei este egală cu durata
creditului garantat şi nu poate depăşi 6 ani.
(2) Garanţia se acordă în moneda
creditului. Ulterior acordării garanţiei, nu sunt permise conversii în altă monedă.
Secțiunea a 2-a
Caracteristici ale
creditului garantat
Art.17. În cadrul
Schemei,
EximBank NCS acordă garanţii la
credite pentru investiţii sau pentru capital de lucru.
Art.18.
Creditele vor avea caracter angajant şi nu vor avea ca destinaţie:
refinanţarea altor
credite sau retrofinanţarea unor cheltuieli deja efectuate de
Beneficiari.
plata de dividende sau rambursări de împrumuturi acordate de asociaţi/acţionari.
Art.19.(1). Valoarea maximă a unui
credit nu poate depăşi:
15% din media cifrei de afaceri anuale pe ultimele trei exerciţii financiare încheiate; sau
50% din costurile cu energia ale
Beneficiarului, înregistrate în cele 12 luni anterioare celei în care se transmite
dosarul de garantare; sau
necesarul de lichidităţi estimat de
Beneficiar pe perioadă de 12 luni (pentru IMM), respectiv 6 luni (pentru întreprinderi mari) de la data acordării
creditului, în limita cifrei de afaceri înregistrate de
Beneficiar în anul 2021, dar nu mai mult de 40 milioane lei.
Estimarea prevăzută la alin.(1) lit.c) are caracter de excepţie şi va fi utilizată doar pentru
Beneficiarii care activează în sectoare care sunt deosebit de afectate în mod direct sau indirect de criza actuală şi care demonstrează:
perturbări ale lanţurilor de aprovizionare sau creanţe restante din Rusia, Belarus sau Ucraina, şi/sau
expunere la riscuri sporite de atacuri cibernetice şi/sau
creşteri de preţuri la anumiţi factori de producţie sau anumite materii prime, determinate de criza actuală.
Garanţia se acordă doar dacă
Beneficiarul va justifica, iar
Banca finanțatoare va confirma, pe baza documentaţiei furnizate de
Beneficiar, că acesta este afectat de criza actuală în sensul prevederilor prezentului alineat.
Estimarea prevăzută la alin.(1) lit.c) poate include costuri legate atât de investiţii, cât şi de capitalul de lucru, pe baza declaraţiei pe propria răspundere a
Beneficiarului, referitoare la nevoile de lichiditate.
În cazul
creditelor în valută, pentru verificarea încadrării
creditului în valorile maxime menţionate la prezentul articol, conversia în lei se realizează utilizând cursul mediu anual valută/RON comunicat de BNR pentru anul 2021.
Art.20. Sunt eligibile pentru finanţare:
în cazul
creditelor de investiţii - cheltuieli de investiţii, constând în:
achiziţia de echipamente şi lucrări de construcţii-montaj aferente acestora (noi capacităţi de producţie, precum şi dezvoltarea, modernizarea şi/sau retehnologizarea celor existente etc.);
achiziţia de terenuri şi construcţii destinate folosinţei împrumutatului (achiziţia şi construirea de clădiri, unităţi de producţie/servicii, dezvoltarea şi modernizarea construcţiilor existente, achiziţia de terenuri în scopul realizării proiectului de investiţii etc.);
imobilizări necorporale (licenţe, brevete, programe informatice, documentaţii etc.);
cheltuieli de consultanţă şi cheltuieli aferente întocmirii documentaţiilor;
alte cheltuieli legate de implementarea proiectului de investiţii, inclusiv TVA.
în cazul
creditelor pentru capital de lucru - cheltuieli aferente activităţii curente, constând în:
cheltuieli aferente unor contracte comerciale, comenzi (ex: achiziţionarea de materii prime, materiale, mărfuri, cheltuieli cu salarii şi asimilate, cheltuieli cu utilităţi/chirii etc.);
cheltuieli generale aferente activităţii curente (inclusiv plata datoriilor restante la bugetul de stat).
Art.21. Durata maximă a
creditului (care include perioada de graţie la plata ratelor de credit, acolo unde este cazul) este de:
6 ani, în cazul
creditelor de investiţii;
4 ani, în cazul
creditelor pentru capital de lucru.
Art.22.(1) Perioada de graţie la plata ratelor de credit poate fi de maximum 24 luni, dar nu va depăşi jumătate din perioada de creditare stabilită de către
Banca finanțatoare.
(2) Pe durata perioadei de rambursare,
creditele se rambursează în rate/anuităţi egale, lunare sau trimestriale, conform graficului de rambursare prevăzut în
Contract. Nu sunt permise grafice care includ
rambursări de tip bullet.
Art.23.(1) Utilizările din
credit se vor efectua numai cu respectarea destinaţiei aprobate a acestuia.
În cazul
Beneficiarilor care desfăşoară şi activităţi neeligibile, cu pondere de peste 10% în cifra de afaceri, utilizările din
credit se pot efectua numai în baza documentelor justificative prezentate
Băncii finanțatoare.
Pe durata perioadei de graţie aferentă
creditului garantat,
Beneficiarul nu va distribui şi plăti dividende şi/sau nu va rambursa împrumuturi primite de la acţionari/asociaţi şi/sau nu va acorda împrumuturi către terţi (din cadrul sau din afara grupului). Ulterior expirării perioadei de graţie, dar nu mai devreme de finalul primului an de garantare,
Beneficiarul poate efectua astfel de operaţiuni doar cu acordul prealabil al
Garantului.
Art.24.(1) Garanţia NCS se acordă în completarea garanţiilor colaterale constituite de Beneficiari/
terţi pentru
creditul acordat de
Banca finanțatoare.
(2) În acest sens,
Banca finanțatoare stabileşte structura şi tipurile de garanţii colaterale acceptate, modul de evaluare, asigurare şi constituire a acestora, valoarea acceptată în garanţie şi gradul minim de acoperire cu garanţii colaterale al
creditului, în conformitate cu reglementările proprii ale
Băncii, cu luarea în considerare a caracteristicilor şi condiţiilor de acordare ale
Garanției NCS.
Art.25.(1) La data acordării
Garanției NCS, garanţiile colaterale constituite de
Beneficiar/terţi, împreună cu
Garanția NCS, trebuie să acopere în proporţie de cel puţin 100% valoarea
creditului.
(2) În cazul particular al
creditelor pentru proiecte de investiţii în cadrul cărora
Banca finanțatoare acceptă cu valoare în mix-ul de garanţii ipoteca pe bunurile obiect al investiţiei, condiţia de la alin.(1) se consideră îndeplinită cu respectarea cumulativă a următoarelor condiţii:
la data aprobării
creditului, Banca finanțatoare acceptă cu valoare în mix-ul de garanţii ipoteca pe bunurile obiect al investiţiei în curs de realizare/ce urmează a se realiza, chiar dacă acestea nu au o materialitate completă/efectivă la data primelor trageri din
credit (ipoteci pe bunuri viitoare/în curs de edificare);
modalitatea prin care
Banca finanțatoare împreună cu
Beneficiarul vor gestiona riscurile legate de finalizarea proiectelor de investiţii va fi prezentată în mod distinct în documentaţia transmisă
Garantului.
Art.26. Mix-ul de garanţii colaterale constituite la
credit trebuie să includă cel puţin următoarele tipuri de garanţii:
ipotecă mobiliară pe toate conturile curente ale
Beneficiarului deschise la
Banca finanțatoare
(ipoteca poate fi constituită şi cu rang subsecvent);
în cazul
creditelor de investiţii - ipotecă mobiliară şi/sau imobiliară cu rang I asupra bunurilor achiziţionate din
credit (ipoteca poate fi constituită cu sau fără valoare);
în cazul
creditelor pentru activitatea curentă (pentru capital de lucru):
ipotecă asupra bunurilor achiziţionate din
credit (ipoteca poate fi constituită cu rang prioritar sau subsecvent, cu sau fără valoare); sau
ipotecă asupra unor stocuri şi/sau creanţe la o valoare cel puţin egală cu cea a
creditului; sau
se va stabili obligaţia
Beneficiarului de a nu acorda/constitui niciun drept de garanţie şi de a nu permite naşterea vreunei sarcini asupra bunurilor achiziţionate din
credit.
Art.27.(1) În mix-ul de garanţii colaterale constituite la
credit se acceptă cu valoare numai ipoteci de prim rang.
Ipotecile de rang subsecvent se pot accepta dacă:
ipotecile de rang superior sunt constituite pentru produse acordate/garantate de
EximBank NCS; sau
nu au fost luate în calcul la determinarea gradului de acoperire cu garanţii a
creditului pentru care se acordă
Garanția NCS în cadrul
Schemei,
în condiţiile respectării prevederilor art. 26 de mai sus.
Ipotecile de rang subsecvent tranzitoriu se pot accepta în cazul
Garanțiilor NCS acordate pentru
credite care au ca destinaţie achiziţia de active care poartă sarcini asupra lor la momentul utilizării
creditului, cu condiţia ca în baza primei utilizări să se asigure stingerea integrală a obligaţiilor aferente sarcinilor respective şi, corelativ, să fie radiate ulterior utilizării
creditului toate sarcinile prioritare constituite în favoarea terţilor.
Art.28.(1) Contractele de credit, precum şi documentele/contractele aferente garanţiilor colaterale constituite la
credit vor include clauza privind calitatea
EximBank NCS de co-creditor de rang egal cu
Banca finanțatoare, proporţional cu procentul garantat, calitate care va fi dobândită de
EximBank NCS de la data la care aceasta va efectua plata
Garanției NCS, ca efect al subrogaţiei în drepturile
Băncii finanțatoare, fără îndeplinirea niciunei alte formalităţi.
(2) Asigurarea bunurilor acceptate în garanţie se va face conform aprobării/reglementărilor proprii ale
Băncii finanțatoare. În situaţia încheierii unui contract de ipotecă/cesiune de creanţe cu titlu de garanţie asupra drepturilor din poliţele de asigurare
, se vor aplica prevederile alin.(1).
Art.29.(1) În cazul
creditelor de investiţii, contribuţia proprie a
Beneficiarului şi
creditul acordat vor acoperi integral valoarea proiectului de investiţii.
Sunt asimilate contribuţiei proprii:
resursele financiare proprii ale
Beneficiarului;
activele fixe deja achiziţionate de
Beneficiar în cadrul proiectului de investiţii, avansuri sau alte plăţi efectuate de
Beneficiar în cadrul proiectului.
Contribuţia proprie a
Beneficiarului nu poate fi mai mică de 10% din valoarea totală a proiectului de investiţii şi va fi utilizată integral înainte de prima tragere din
credit.
Art.30. În situaţiile în care
Beneficiarul are ca şi CAEN secundar activităţi neeligibile menţionate în Anexa 1 la
Normă sau dacă în cadrul unor CAEN-uri eligibile desfăşoară şi activităţi neeligibile,
Beneficiarul va stabili, pe baza declaraţiei pe proprie răspundere, ponderea activităţii neeligibile în cifra de afaceri (CA):
dacă ponderea în CA a activităţii neeligibile este mai mică de 10%,
Beneficiarul va certifica prin declaraţie pe propria răspundere că
creditul nu va avea ca destinaţie activitatea neeligibilă;
dacă ponderea în CA a activităţii neeligibile este mai mare de 10%, condiţiile de aprobare a
Garanției NCS vor stabili obligaţia
Băncii finanțatoare de a insera în
Contract clauze privind verificarea de către
Banca finanțatoare a utilizărilor din
credit, acestea fiind destinate exclusiv finanţării activităţilor eligibile.
CAPITOLUL VI - REGULI DE CUMUL PRIVIND GARANȚIILE ACORDATE ÎN CADRUL SCHEMEI
Art.31. Un
Beneficiar poate accesa, în paralel, mai multe garanţii acordate de EximBank NCS în baza
Schemei sau de alţi furnizori de ajutor de stat în baza prevederilor subcapitolelor 2.2 din
Comunicarea Comisiei Europene referitoare la
Cadrul temporar de criză pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, pentru
credite distincte
, cu condiţia ca valoarea totală a
creditelor garantate să nu depăşească pragurile menţionate la art. 19, alin. (1).
Art.32. În cazul în care valoarea creditului garantat este determinată în baza estimării necesarului de lichidităţi conform art. 19 alin. (1) lit. c) din
Normă, finanţarea nu poate avea ca destinaţie acoperirea unor cheltuieli deja finanţate printr-un credit acordat/garantat în baza
Cadrului temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de COVID19, a cărui valoare a fost determinată în acelaşi mod (prin estimarea necesarului de lichidităţi).
Art.33. Garanţiile în baza
Schemei nu pot fi acordate pentru
credite acordate în numele şi în contul statului, de către
EximBank NCS sau de alte instituţii.
Art.34. Ajutorul de stat acordat în baza
Schemei poate fi cumulat cu:
ajutorul de stat acordat în baza prevederilor subcapitolelor 3.2 şi 3.3 din
Comunicarea Comisiei Europene referitoare la Cadrul temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul pandemiei de COVID19, pentru
credite distincte, cu condiţia respectării regulilor de cumul prevăzute de fiecare
Comunicare în parte;
alte măsuri de ajutor de stat aprobate de Comisia Europeană, conform altor subcapitole ale
Comunicării, cu condiţia respectării prevederilor din aceste subcapitole;
ajutorul acordat în baza
Regulamentelor de minimis sau a
Regulamentelor privind exceptările în bloc, cu condiţia ca prevederile şi regulile de cumul din aceste regulamente să fie respectate;
alte forme de finanţări europene, cu condiţia respectării intensităţilor maxime admise, prevăzute în reglementările aplicabile relevante;
cu ajutorul acordat în baza art. 107 alin.(2) lit.(b) din Tratatul de funcţionare al Uniunii Europene, cu condiţia evitării supracompensării pierderilor suferite de
Beneficiar.
CAPITOLUL VII – PRIMA DE GARANTARE
Art.35. Pentru fiecare dintre garanţiile acordate în cadrul
Schemei,
Beneficiarii datorează
EximBank NCS o primă de garantare, al cărei nivel este stabilit în funcţie de tipul
Beneficiarului şi de valoarea efectivă a garanţiei:
|
Suma garantată – SG exprimată în % din valoarea creditului
(principal)
|
Anul 1 (puncte de bază) |
Anii 2 şi 3 (puncte de bază) |
Anii 4, 5, 6 (puncte de bază) |
| IMM |
| 75% 90% |
25 |
50 |
100 |
| 50% 75% |
20 |
40 |
80 |
| SG 50%, |
15 |
30 |
60 |
| Întreprinderi mari |
| 75% 90% |
50 |
100 |
200 |
| 50% 75% |
40 |
70 |
170 |
| SG 50%, |
30 |
60 |
120 |
Art.36. Modalitatea de calcul şi cea de plată a primei de garantare sunt prevăzute în cadrul
Convenției de garantare. Prima se calculează şi se plăteşte după cum urmează:
pentru primul an de garantare, valoarea primei de garantare datorată de
Beneficiar se calculează prin aplicarea procentului de primă corespunzător primului an la valoarea garanţiei şi se plăteşte la data acordării acesteia;
pentru anii următori de garantare, prima de garantare se calculează prin aplicarea procentului de primă corespunzător anului respectiv la soldul garanţiei de la sfârşitul anului precedent de garantare şi se plăteşte în primele 15 zile ale anului următor de garantare.
Art.37. Pentru orice garanţie acordată în baza
Schemei, neplata primei de garantare la termenele şi în condiţiile stabilite în
Conventia de garantare atrage expirarea automată şi în totalitate a garanţiei.
Art.38. Fără a aduce atingere caracterului irevocabil şi necondiţionat al
Garanției NCS, pentru neîndeplinirea la termen şi/sau îndeplinirea defectuoasă a unor obligaţii prevăzute de
Convenția de garantare,
Beneficiarul și Banca finanțatoare datorează
EximBank NCS sancţiuni pecuniare în condiţiile prevăzute în
Convenția de garantare.
Art.39. Nivelul primei de garantare, al comisioanelor şi al sancţiunilor pecuniare nu este negociabil.
CAPITOLUL VIII – DOCUMENTAȚIA, ANALIZA ȘI APROBAREA GARANȚIILOR
Secțiunea 1
Documentația și înregistrarea
dosarelor de garantare
Art.40. Accesarea unei garanţii în cadrul
Schemei se face prin transmiterea de către
Beneficiar/Banca finanțatoare pe adresa de e-mail suport.companii@eximbank.ro
menţionată pe site-ul www.eximbank.ro, a unui mesaj privind intenţia de accesare a garanţiei. Ca urmare a acestei solicitări,
EximBank NCS pune la dispoziţia potenţialilor
Beneficiari şi
Băncilor finanțatoare documentaţia aferentă unei solicitări de garantare (
dosarul de garantare), prin intermediul unei platforme online dedicate.
Art.41.(1) Dosarul de garantare complet va fi transmis EximBank NCS de către Banca finanțatoare, scanat, prin intermediul platformei online. Data şi ora depunerii vor fi cele la care a fost finalizată încărcarea completă a dosarului de garantare pe platforma EximBank NCS.
Dosarul de garantare complet implică existenţa tuturor documentelor indicate prin Lista de documente, în funcţie de obiectul garanţiei, având forma şi conţinutul solicitate în Listă.
Art.42.
EximBank NCS va înregistra solicitările de garantare în RGS, în ordinea depunerii de către
Băncile finanțatoare a dosarelor de garantare complete.
Art.43.(1) Dosarele de garantare pot fi transmise de Băncile finanțatoare către EximBank NCS,
începând cu data deschiderii primei sesiuni de depunere documentaţii, după cum urmează:
în cazul garanţiilor la creditele de investiţii
- doar în cadrul sesiunilor de depunere a documentaţiilor;
în cazul garanţiilor la creditele pentru capital de lucru - oricând
, pe tot parcursul perioadei de implementare a
Schemei, până la data limită de primire a documentaţiilor.
Detaliile privind datele de deschidere a sesiunilor de depunere documentaţii, perioadele aferente acestor sesiuni, precum şi data limită de primire a documentaţiilor vor fi stabilite ulterior publicării
Normei în Monitorul Oficial, Partea I, şi comunicate pe site-ul www.eximbank.ro.
În cazul garanţiilor pentru credite de investiţii, primirea
dosarelor de garantare se suspendă la data expirării sesiunii de depunere sau la data epuizării bugetului alocat
Schemei (dacă aceasta intervine anterior expirării sesiunii de depunere). În cazul garanţiilor la credite pentru capital de lucru, primirea
dosarelor de garantare se suspendă la data epuizării bugetului alocat
Schemei.
Secțiunea a 2-a
Analiza
dosarelor de garantare
Art.44. Ulterior înregistrării
dosarelor de garantare primite,
EximBank NCS:
verifică dacă dosarul este complet, respectiv dacă forma şi conţinutul documentaţiei din
dosar respectă prevederile
Listei de documente şi ale instrucţiunilor specifice referitoare la alcătuirea
dosarului;
verifică dacă
dosarul este eligibil, respectiv dacă solicitarea îndeplineşte criteriile de eligibilitate şi condiţiile de acordare a garanţiilor în cadrul
Schemei, în raport cu prevederile
Normei; îndeplinirea criteriilor de eligibilitate şi a condiţiilor de acordare a garanţiilor prevăzute în
Schemă permite iniţierea procesului de analiză a dosarului.
Art.45.(1) În cazul în care, în urma verificărilor prevăzute la art. 44, dosarul nu este complet şi/sau eligibil, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data înregistrării solicitării,
EximBank NCS comunică
Beneficiarului şi
Băncii finanțatoare:
necesitatea completării
dosarului de garantare, în condiţiile reluării procedurii de depunere şi înregistrare a documentaţiei prevăzute la capitolul VIII secţiunea 1; sau
faptul că solicitarea nu este eligibilă, împreună cu motivaţia aferentă.
(2)
Dosarele de garantare care nu sunt complete şi/sau eligibile se elimină din RGS.
Art.46. În cazul
dosarelor de garantare pentru
credite de investiţii, înainte de demararea procesului de analiză,
EximBank NCS acordă fiecărui
dosar de garantare un punctaj, stabilit conform matricei prezentate în Anexa 2 la
Normă.
Art.47.(1) EximBank NCS analizează dosarele de garantare complete şi eligibile, în raport cu prevederile reglementărilor interne specifice aplicabile, în vederea formulării propunerii de aprobare/respingere a solicitării.
(2) În funcţie de caracteristicile fiecărei solicitări de garantare şi în urma analizei riscurilor asociate tranzacţiei,
EximBank NCS poate stabili condiţii specifice de acordare a garanţiei.
Art.48.(1) Pe parcursul procesului de analiză,
EximBank NCS poate solicita
Beneficiarului şi/sau
Băncii finanțatoare informaţii suplimentare, în situaţia în care elementele cuprinse în
dosarul de garantare nu sunt suficiente pentru evaluarea solicitării.
(2) Perioada de completare a documentaţiei menţionate la alin.(1) de mai sus suspendă perioada de analiză.
Secțiunea a 3-a
Aprobarea
dosarelor de garantare
Art.49.(1) Operaţiunile de garantare realizate în baza prezentei
Norme se vor aproba după cum urmează:
până la echivalentul a 50 milioane euro, aprobarea operaţiunii se va face de către CIFGA;
peste plafonul prevăzut la lit.a), CIFGA va supune operaţiunea spre aprobare Guvernului.
În cazul în care operaţiunea de garantare realizată în baza
Normei conduce la o expunere cumulată2, pe acelaşi client sau grup de clienţi, de peste echivalentul a 50 milioane euro, CIFGA va supune operaţiunea spre aprobare Guvernului.
Garanții la
credite de investiții
Art.50.(1) EximBank NCS selectează dosarele de garantare în limita bugetului prevăzut la art.7 alin.(2) pct.a), în ordinea descrescătoare a punctajului aferent fiecărui dosar, stabilit conform art. 46.
(2) În cazul
dosarelor cu acelaşi punctaj, selecţia se face în ordinea înregistrării la
EximBank NCS a
dosarelor complete.

2 În sensul prezentei Norme, prin expunere cumulată se înţelege suma dintre expunerea rezultată din acordarea garanţiei în baza
Normei şi expunerea existentă rezultată din alte operaţiuni în derulare, desfăşurate de EximBank NCS
Art.51.(1)
EximBank NCS propune CIFGA/Guvernului României aprobarea/respingerea solicitări- lor de garantare.
(2) EximBank NCS comunică Beneficiarului şi Băncii finanțatoare aprobarea/respingerea solicitării de garantare în termen de maximum 2 zile lucrătoare de la data primirii hotărârii.
Art.52.(1)
EximBank NCS va urmări permanent încadrarea solicitărilor de garantare în bugetul
Schemei.
Solicitările de garantare care, la finalul sesiunii de depunere, nu se încadrează în bugetul prevăzut la art.7 alin.(2) pct.a), vor fi supuse aprobării în ordinea descrescătoare a punctajului obţinut, doar în situaţia în care evoluţia ulterioară a soldului disponibil al bugetului
Schemei o va permite.
EximBank NCS
va comunica public, prin afişarea corespunzătoare pe site-ul www.eximbank.ro, atât epuizarea bugetului Schemei, cât şi datele aferente noilor sesiuni de depunere a solicitărilor, în cazul eventualei suplimentări a acestuia.
Garanții la
credite pentru capital de lucru
Art.53. EximBank NCS înregistrează fiecare dosar de garantare în RGS, asigurând astfel rezervarea resurselor aferente bugetului prevăzut la art.7 alin.(2) pct.b).
Art.54.(1)
EximBank NCS propune CIFGA/Guvernului României aprobarea/respingerea solicitării de garantare.
(2) EximBank NCS comunică Beneficiarului şi Băncii finanțatoare aprobarea/respingerea solicitării de garantare în termen de maximum 2 zile lucrătoare de la data primirii hotărârii.
Art.55.(1)
EximBank NCS va urmări permanent încadrarea solicitărilor de garantare în bugetul
Schemei.
În cazul epuizării bugetului prevăzut la art.7 alin.(2) pct.b), solicitările de garantare vor fi înregistrate şi procesate doar în situaţia în care evoluţia ulterioară a soldului disponibil al bugetului
Schemei o va permite.
EximBank NCS
va comunica public, prin afişarea corespunzătoare pe site-ul www.eximbank.ro, atât epuizarea bugetului Schemei, cât şi data reluării depunerii documentaţiilor, în cazul eventualei suplimentări a acestuia.
Art.56. EximBank NCS va menţine rezervarea resurselor aferente, din bugetul Schemei prevăzut la art.7 alin.(2) pct.b), pentru toate solicitările de garanţii la credite de capital de lucru înregistrate în ordine cronologică în RGS, până la soluţionarea acestora în oricare din modalităţile descrise în prezenta secţiune sau până la data limită de depunere a documentaţiei.
CAPITOLUL IX – DERULAREA GARANȚIILOR ACORDATE ÎN CADRUL SCHEMEI
Art.57. Condiţiile aprobate de acordare şi derulare a
Garanțiilor NCS în cadrul
Schemei sunt reflectate în
Convenția de garantare, în baza căreia
EximBank NCS va emite o
Scrisoare de garanție NCS în favoarea
Băncii finanțatoare.
Art.58. Pe parcursul
perioadei de garantare, conform obligaţiilor asumate prin
Convențiile de garantare, Banca finanțatoare:
nu va elibera, parţial sau total, nicio componentă a mix-ului de garanţii colaterale fără acordul prealabil al
EximBank NCS;
va solicita acordul prealabil al
EximBank NCS pentru orice modificare a
Contractului, a documentelor/contractelor aferente garanţiilor colaterale constituite la credit şi a mix-ului de garanţii colaterale, prin transmiterea unei
Cereri şi a documentaţiei necesare analizei solicitării.
Art.59.(1) Fără a aduce atingere caracterului
irevocabil și necondiționat al
Garanției NCS,
Banca finanțatoare are obligaţia:
să monitorizeze
creditul, utilizarea acestuia3, precum şi să monitorizeze/verifice/evalueze
garanţiile colaterale constituite la
credit, să încheie poliţe de asigurare pentru bunurile acceptate în garanţie4, în conformitate cu aprobarea
creditului/reglementările proprii şi cu condiţiile specifice de aprobare ale
Garanției NCS5;
să transmită
EximBank NCS, în forma şi la termenele prevăzute în
Convențiile de garantare, informări cu privire la operaţiunile de monitorizare prevăzute la lit.a), inclusiv cu privire la rezultatul acţiunilor întreprinse urmare efectuării acestor operaţiuni.
(2) În cazul apariţiei unor evenimente adverse referitoare la garanţiile colaterale constituite la
credit, evidenţiate în informările primite
, EximBank NCS poate identifica, împreună cu
Banca finanțatoare măsuri/demersuri specifice în vederea protejării intereselor părţilor, suplimentar faţă de cele deja întreprinse de
Bancă.

3 În cazul creditelor aprobate cu condiţii de justificare/verificare a utilizărilor.
4 În cazul creditelor pentru care Banca finanțatoare, conform aprobării creditului/reglementărilor proprii, solicită asigurarea bunurilor.
5 În cazul creditului pentru care Garantul, în urma analizei sale, stabileşte condiţii pentru a asigura respectarea tuturor termenilor şi condiţiilor Garanției NCS.
Art.60. EximBank NCS va urmări modul de derulare a Garanțiilor NCS exclusiv în baza informaţiilor transmise periodic de Banca finanțatoare, referitoare la credit şi garanţiile colaterale constituite, conform obligaţiilor asumate prin Convențiile de garantare.
Art.61.(1) Pe parcursul
perioadei de garantare, graficul de rambursare aferent
creditelor garantate în baza
Schemei nu poate fi modificat, cu excepţia situaţiei în care modificarea intervine ca urmare a diminuării valorii
creditului, caz în care:
toate ratele de credit se diminuează cu o sumă egală, fără modificarea perioadei de creditare, sau
ratele de credit de la finalul perioadei de creditare se rambursează, cu reducerea corespunzătoare a perioadei de creditare şi menţinerea la acelaşi nivel a ratelor de credit rămase de rambursat.
(2) Pentru garanţiile acordate în baza
Schemei,
Beneficiarul şi/sau
Banca finanțatoare nu pot solicita modificări de condiţii iniţiale care conduc la majorarea
valorii garanției/procentului garantat şi/sau la prelungirea
perioadei de garantare.
Art.62. (1) Garanția NCS poate fi transferată altei Bănci finanțatoare, împreună cu drepturile şi obligaţiile rezultate din aceasta, doar cu acordul prealabil al EximBank NCS.
(2) În funcţie de caracteristicile operaţiunilor menţionate la alin.(1) şi în urma analizei riscurilor asociate acestora,
EximBank NCS poate propune respingerea operaţiunii sau poate stabili condiţii pentru implementarea acesteia.
Art.63.(1) Administrarea şi monitorizarea garanţiilor emise se realizează de către
EximBank NCS
pe baza informaţiilor referitoare la
creditul garantat, transmise de către
Banca finanţatoare.
(2) Administrarea efectivă a
riscului de credit aferent
creditului garantat este responsabilitatea exclusivă a
Băncii finanțatoare.
CAPITOLUL X – EXECUTAREA GARANȚIILOR ÎN CADRUL SCHEMEI
Art.64.(1) Banca finanțatoare are dreptul de a solicita executarea Garanției NCS dacă riscul de credit s-a produs în cadrul perioadei de garantare.
(2) În acest sens,
Banca finanțatoare va transmite
EximBank NCS o notificare privind trecerea integrală a
creditului la restanţă, menţionând valoarea
creditului restant (principalul) şi data trecerii la restanţă, în condiţiile prevăzute în
Scrisoarea de garanție NCS.
Art.65.(1) Cererea de executare poate fi transmisă EximBank NCS oricând după producerea riscului de credit, dar nu mai târziu de maximum 30 de zile calendaristice de la data expirării perioadei de garantare.
Orice modificare/completare a
Cererii de executare transmisă
EximBank NCS se va putea realiza de către
Banca finanțatoare în cadrul termenului prevăzut la alin.(1).
Art.66. O
Cerere de executare se consideră conformă dacă îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
Banca finanțatoare a transmis EximBank NCS Cererea de executare completă, în termenul şi în condiţiile prevăzute în Scrisoarea de garanție NCS;
semnăturile care apar pe
Cererea de executare transmisă
EximBank NCS aparţin persoanelor autorizate să reprezinte
Banca finanțatoare.
Art.67.(1) EximBank NCS va efectua plata valorii de executare a Garanției NCS în favoarea Băncii finanțatoare dacă se îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii, menţionate şi în Scrisoarea de garanție NCS:
Banca finanțatoare a transmis EximBank NCS notificarea producerii riscului de credit în condiţiile prevăzute la art. 65;
Cererea de executare este conformă, conform prevederilor art. 66;
Banca finanțatoare nu a eliberat, parţial sau total, nicio componentă a mix-ului de garanţii colaterale fără acordul prealabil al EximBank NCS;
Banca finanțatoare a solicitat acordul prealabil al EximBank NCS pentru orice modificare a Contractului, a documentelor/contractelor aferente garanţiilor colaterale constituite la credit şi a mix-ului de garanţii colaterale;
Banca finanțatoare a formulat în termenul legal declaraţia de creanţă, în cazul insolvenţei
Beneficiarului.
(2) În cazul îndeplinirii condiţiilor prevăzute la alin.(1),
EximBank NCS va efectua plata în maximum 30 de zile calendaristice de la data primirii
Cererii de executare completă.
(3) În baza notificării scrise a
Băncii finanțatoare, EximBank NCS poate suspenda plata valorii de executare a
Garanției NCS până la o dată menţionată de
Bancă în solicitare.
Art.68.
(1) Ulterior producerii
riscului de credit,
Banca finanțatoare este obligată să informeze
EximBank NCS referitor la orice sumă recuperată din executarea garanţiilor
creditului (altele decât
Garanția NCS) şi/sau prin orice alte mijloace/proceduri, indiferent dacă recuperarea s-a produs înainte sau ulterior plăţii în executare a
Garanției NCS.
(2) În cazul recuperării de către
Beneficiar a unor sume din executarea garanţiilor colaterale constituite la
credit, anterior plăţii valorii de executare a
Garanției NCS, acestea pot fi reţinute integral de către
Beneficiar, iar
valoarea de executare a
Garanției NCS se va diminua automat cu suma corespunzătoare ce ar fi revenit
Garantului, conform proporţiei de participare la risc.
Art.69. Banca finanțatoare va utiliza suma reprezentând valoarea de executare a Garanției NCS
pentru a acoperi soldul
creditului (principalul).
Art.70.(1) Banca finanțatoare şi EximBank NCS suportă proporţional, corespunzător procentului de risc asumat de fiecare parte, pierderile survenite ca urmare a producerii riscului de credit.
(2) Valoarea netă a oricărei sume recuperate fie de
Banca finanțatoare, fie de
EximBank NCS din executarea garanţiilor
creditului, va fi împărţită între acestea, proporţional cu participarea fiecăreia la risc.
Art.71.(1) După plata
valorii de executare a garanţiei,
EximBank NCS va lua toate măsurile necesare pentru recuperarea sumelor plătite din fondul statului, atât împotriva
Beneficiarului/terţilor garanţi, cât şi împotriva oricăror succesori ai
Beneficiarului/terţilor garanţi (rezultaţi ca urmare a oricărei operaţiuni convenţionale, judecătoreşti şi/sau prin efectul legii).
(2) Recuperarea prin executare silită se efectuează prin Corpul executorilor fiscali al EximBank S.A., conform dispoziţiilor legale privind Codul de procedură fiscală şi cadrului intern de reglementare privind recuperarea creanţelor administrate de
EximBank NCS.
CAPITOLUL XI – MONITORIZAREA SCHEMEI. RAPORTĂRI
Art.72. EximBank NCS va păstra evidenţe detaliate referitoare la toate garanțiile acordate în cadrul Schemei, timp de 10 ani de la data acordării acestora. Aceste evidenţe vor conţine toate informaţiile necesare pentru a stabili dacă au fost respectate condiţiile de acordare a garanțiilor în cadrul Schemei şi vor fi furnizate, la cerere, Comisiei Europene.
Art.73. Beneficiarii garanțiilor acordate în baza prezentei Scheme trebuie să păstreze toate documentele aferente acestora, inclusiv documentele justificative aferente utilizării creditului garantat, timp de 10 ani, şi sunt obligaţi să le pună la dispoziţia EximBank NCS sau a Consiliului Concurenţei ori de câte ori le sunt solicitate.
Art.74.
EximBank NCS, în calitate de furnizor de ajutor de stat, va transmite Consiliului Concurenţei toate datele şi informaţiile necesare pentru monitorizarea ajutoarelor de stat la nivel naţional, în formatul şi în termenul prevăzute de Regulamentul privind procedurile de monitorizare a ajutoarelor de stat, pus în aplicare prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 175/2007, precum şi datele şi informaţiile necesare pentru întocmirea inventarului ajutoarelor de stat şi a rapoartelor şi informărilor necesare îndeplinirii obligaţiilor României în calitate de stat membru al Uniunii Europene.
Art.75.(1) EximBank NCS monitorizează garanțiile acordate în cadrul Schemei pe întreaga perioadă de derulare a acestora, în conformitate cu prevederile Normei şi ale reglementărilor interne specifice.
(2) În cazul în care
Beneficiarul nu a respectat condiţiile de acordare a
Garanției NCS prevăzute în
Convenția de garantare,
EximBank NCS are dreptul să recupereze ajutorul de stat acordat, la care se adaugă dobânda aferentă, stabilită conform prevederilor
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenței nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) Beneficiarul şi Băncile finanțatoare au obligaţia de a accepta şi facilita controlul asupra utilizării ajutorului de stat acordat în cadrul prezentei Scheme.
Art.76. EximBank NCS va înregistra în Registrul general al ajutoarelor de stat acordate în România (RegAS) prezenta Schemă, Convențiile de garantare şi eventualele recuperări, în conformitate cu prevederile Ordinului preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 437/2016 pentru punerea în aplicare a Regulamentului privind Registrul ajutoarelor de stat.
CAPITOLUL XII - DISPOZIŢII FINALE
Art.77. În scopul aplicării prezentei
Norme,
EximBank NCS emite proceduri, care se supun aprobării CIFGA.
Art.78. Ori de câte ori actele normative la care se face referire în
Normă vor fi modificate, completate sau abrogate, trimiterile respective se vor înţelege ca fiind făcute la forma modificată sau completată a actului normativ respectiv ori la actul normativ care a înlocuit actul abrogat.
Anexa 1 la Normă
Lista activităților neeligibile
pentru acordarea Garanțiilor NCS în cadrul Schemei de ajutor de stat Ucraina
| Sector de activitate |
Clasificare
CAEN
|
| Activități de jocuri de noroc și pariuri |
| Activităţi de jocuri de noroc şi pariuri |
920 |
|
Producție sau comercializare de armament, muniţii, explozibili, tutun, alcool cu referire, în
principal, la următoarele coduri CAEN*:
|
| Distilarea, rafinarea şi mixarea băuturilor alcoolice |
1101 |
| Fabricarea produselor din tutun |
1200 |
| Fabricarea armamentului şi muniţiei |
2540 |
| Fabricarea explozivilor |
2051 |
| Comerţ cu ridicata al produselor din tutun |
4635 |
| Comerţ cu amănuntul al produselor din tutun, în magazine specializate |
4726 |
| Activități de investigare și protecție |
| Activităţi de protecţie şi gardă |
801 |
| Activităţi de servicii privind sistemele de securizare |
802 |
| Activităţi de investigaţii |
803 |
| Tranzacţii imobiliare |
| Cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare proprii |
681 |
| Închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau în leasing |
682 |
| Activităţi imobiliare pe baza de comision sau contract |
683 |
| Dezvoltare (promovare) imobiliară |
411 |
| Intermediere financiară și asigurări |
| Intermediere monetară |
641 |
| Activităţi ale holdingurilor |
642 |
| Fonduri mutuale şi alte entităţi financiare similare |
643 |
|
Alte activităţi de intermedieri financiare, exclusiv activităţi de asigurări şi fonduri
de pensii
|
649 |
| Activităţi de asigurări |
651 |
| Activităţi de reasigurare |
652 |
|
Activităţi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de
asigurări sociale)
|
653 |
|
Activităţi auxiliare intermedierilor financiare, cu excepţia activităţilor de asigurări
şi fonduri de pensii
|
661 |
| Activităţi auxiliare de asigurări şi fonduri de pensii |
662 |
| Activităţi de administrare a fondurilor |
663 |
| Distribuție de energie și combustibili |
| Distribuţia energiei electrice |
3513 |
| Comercializarea energiei electrice |
3514 |
| Distribuţia combustibililor gazoşi, prin conducte |
3522 |
| Comercializarea combustibililor gazoşi, prin conducte |
3523 |
|
Producție sau comercializare de substanțe aflate sub control național, plante, substanțe și preparate stupefiante și psihotrope, aşa cum sunt acestea definite/reglementate de prevederile
următoarelor acte normative:
|
|
Legea nr.49/2018 privind precursorii de explozivi, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
Legea nr.339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanțelor şi preparatelor stupefiante şi
psihotrope, cu modificările și completările ulterioare
|
|
*Notă: Activitățile neeligibile menționate la Art.9 alin. (1) din Norma nu vor face obiectul
finanțării garantate, inclusiv dacă sunt identificate în cadrul altor activități decât cele având coduri CAEN din lista de mai sus
|
Anexa 2 la Normă Criterii de selecție a
Beneficiarilor pentru garanții la
credite de investiții
|
Descriere criteriu |
Punctaj |
| 1. |
Prezintă declaraţie pe proprie răspundere privind angajamentul de menţinere a numărului de
angajaţi şi/sau crearea de noi locuri de muncă.
|
|
se angajează să creeze noi locuri de muncă în primul an de rambursare,
conform Conventiei de garantare
|
2 |
|
se angajează să mențină locurile de muncă existente la data acordării
garanției, cel puțin pe durata Conventiei de garantare
|
1 |
|
nu își asumă angajamente privind menținerea/crearea de locuri de muncă |
0 |
|
2.
|
Investiţia este realizată pe codul CAEN aferent soldului negativ al balanţei comerciale, respectiv importurile sunt mai mari decât exporturile, potrivit datelor furnizate de Institutul
Naţional de Statistică (INS)
|
|
Sold negativ |
2 |
|
Sold pozitiv |
0 |
|
3.
|
Grad de îndatorare al Beneficiarului (datorii totale/total pasiv, calculat în baza ultimei situații financiare anuale sau semestriale depuse la Administrația Financiară)
|
|
Grad de îndatorare mai mic sau egal cu 75% |
2 |
|
Grad de îndatorare cuprins între 75% și 90% (inclusiv) |
1 |
|
Grad de îndatorare mai mare de 90% |
0 |
| 4. |
Proiectul finanţat se încadrează la: |
|
Producție |
2 |
|
Servicii |
1 |
|
Comerț |
0 |