LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
HOTĂRÂRE

HOTĂRÂRE nr. 1.382 din 9 noiembrie 2022 privind modificarea descrierii tehnice pentru un bun imobil aflat în domeniul public al statului şi administrarea Agenţiei Naţionale pentru Zootehnie "Prof. dr. G.K. Constantinescu", precum şi trecerea unor bunuri imobile aflate în administrarea Agenţiei Naţionale pentru Zootehnie "Prof. dr. G.K. Constantinescu", din subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcţiune, casării şi valorificării, după caz

Emitent
Guvernul
Publicat
Monitorul Oficial nr. 1124 din 22 noiembrie 2022
Data publicării
22.11.2022
Vigoare
22 noiembrie 2022

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 288 alin. (1) și art. 361 alin (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcțiune, casare și valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrativ-teritoriale, aprobată prin Legea nr. 246/2001,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.Articolul 1Se aprobă modificarea descrierii tehnice pentru un bun imobil din domeniul public al statului aflat în administrarea Agenției Naționale pentru Zootehnie „Prof. dr. G.K. Constantinescu“, din subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, conform anexei nr. 1.
Articolul 2(1) Se aprobă trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, pentru scoaterea din funcțiune, casarea și valorificarea, după caz, a unor imobile aflate în administrarea Agenției Naționale pentru Zootehnie „Prof. dr. G.K. Constantinescu“, din subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2.(2) Sumele rezultate din valorificarea bunurilor prevăzute la alin. (1) se fac, după recuperarea cheltuielilor efectuate cu scoaterea din funcțiune și casarea acestora, venit la bugetul de stat.
Articolul 3Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale își va actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică și, împreună cu Ministerul Finanțelor, va opera modificarea corespunzătoare a anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare, în termen de 90 de zile de la publicarea prezentei hotărâri.
Articolul 4Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU
NICOLAE-IONEL CIUCĂ
Contrasemnează:
Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale,
Petre Daea
Ministrul finanțelor,
Adrian Câciu
București, 9 noiembrie 2022.
Nr. 1.382.
Anexa nr. 1

DATELE DE IDENTIFICARE
ale bunului imobil aflat în administrarea Agenției Naționale pentru Zootehnie „Prof. dr. G.K. Constantinescu“,
din subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru care se modifică descrierea tehnică
Nr. crt. Nr. MF și codul de clasificație Denumirea unității Denumirea imobilului Descrierea tehnică Adresa Valoarea de inventar - lei -
1. MF 38494 8.28.10
Agenția Națională pentru Zootehnie „Prof. dr. G.K. Constantinescu“
CUI 4283511

Zid sprijin
ORSA Zalău
Suprafață construită = 11 mp; suprafață desfășurată = 11 mp; piatră și beton
Țara: România; județul: Sălaj;
MRJ Zalău;
str. Corneliu Coposu nr. -
2
Anexa nr. 2

DATELE DE IDENTIFICARE
ale bunurilor imobile aflate în administrarea Agenției Naționale pentru Zootehnie „Prof. dr. G.K. Constantinescu“,
din subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, care trec din domeniul public al statului
în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcțiune, casării și valorificării, după caz
Nr. crt. Nr. MF și codul de clasificație Denumirea unității Denumirea imobilului Descrierea tehnică Adresa Valoarea de inventar - lei -
1. MF 38486 8.27.07
Agenția Națională pentru Zootehnie „Prof. dr. G.K. Constantinescu
CUI 4283511
Saivan berbeci Suprafață construită = 157 mp; suprafață desfășurată = 157 mp; cărămidă
Țara: România; județul: Sălaj;
MRJ Zalău;
str. Corneliu Coposu nr. -
3
2. MF 38487 8.27.07
Agenția Națională pentru Zootehnie „Prof. dr. G.K. Constantinescu“
CUI 4283511
Padoc berbeci Suprafață construită = 246 mp; suprafață desfășurată = 246 mp; beton, gard, țeavă
Țara: România; județul: Sălaj;
MRJ Zalău;
str. Corneliu Coposu nr. -
3
3. MF 38488 8.27.07
Agenția Națională pentru Zootehnie „Prof. dr. G.K. Constantinescu“
CUI 4283511
Padoc vieri ORSA Zalău Suprafață construită = 45 mp; suprafață desfășurată = 45 mp; cărămidă, șarpantă lemn
Țara: România; județul: Sălaj;
MRJ Zalău;
str. Corneliu Coposu nr. -
26.519
4. MF 38491 8.28.10
Agenția Națională pentru Zootehnie „Prof. dr. G.K. Constantinescu“
CUI 4283511
Șopron lemn ORSA Zalău Suprafață construită = 10 mp; suprafață desfășurată = 10 mp; lemn
Țara: România; județul: Sălaj;
MRJ Zalău;
str. Corneliu Coposu nr. -
2
5. MF 38494 8.28.10
Agenția Națională pentru Zootehnie „Prof. dr. G.K. Constantinescu“
CUI 4283511

Zid sprijin
ORSA Zalău
Suprafață construită = 11 mp; suprafață desfășurată = 11 mp; piatră și beton
Țara: România; județul: Sălaj;
MRJ Zalău;
str. Corneliu Coposu nr. -
2
6. MF 38498 8.28.10
Agenția Națională pentru Zootehnie „Prof. dr. G.K. Constantinescu“
CUI 4283511
Gard țeavă ORSA Zalău - incinta Suprafață construită = 60 ml; suprafață desfășurată = 60 ml; țevi
Țara: România; județul: Sălaj;
MRJ Zalău;
str. Corneliu Coposu nr. -
2.966
7. MF 38499 8.28.10
Agenția Națională pentru Zootehnie „Prof. dr. G.K. Constantinescu“
CUI 4283511
Gard țeavă și sârmă Suprafață construită = 88 ml; suprafață desfășurată = 88 ml; țevi panouri; plasă
Țara: România; județul: Sălaj;
MRJ Zalău;
str. Corneliu Coposu nr. -
1
8. MF 38501 8.28.10
Agenția Națională pentru Zootehnie „Prof. dr. G.K. Constantinescu“
CUI 4283511

Cântar pod basculă
ORSA Zalău

Suprafață construită = 9 mp + 12 mp; suprafață
desfășurată = 9 mp + 12 mp; cărămidă și beton

Țara: România; județul: Sălaj;
MRJ Zalău;
str. Corneliu Coposu nr. -
2
9. MF 38502 8.28.12
Agenția Națională pentru Zootehnie „Prof. dr. G.K. Constantinescu“
CUI 4283511
Grup sanitar ORSA Zalău Suprafață construită = 6 mp; suprafață desfășurată = 6 mp; cărămidă și beton
Țara: România; județul: Sălaj;
MRJ Zalău;
str. Corneliu Coposu nr. -
2

-----