LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
HOTĂRÂRE

HOTĂRÂRE nr. 1.339 din 28 octombrie 2022 privind aprobarea stemei comunei Vădeni, judeţul Brăila

Emitent
Guvernul
Publicat
Monitorul Oficial nr. 1075 din 08 noiembrie 2022
Data publicării
08.11.2022
Vigoare
08 noiembrie 2022

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 10 din Legea nr. 102/1992 privind stema țării și sigiliul statului, cu modificările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.ARTICOL UNIC(1) Se aprobă stema comunei Vădeni, județul Brăila, prevăzută în anexa nr. 1.(2) Descrierea și semnificațiile elementelor însumate ale stemei comunei Vădeni, județul Brăila, sunt prevăzute în anexa nr. 2.(3) Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU
NICOLAE-IONEL CIUCĂ
Contrasemnează:
p. Viceprim-ministru,
Mihaela-Ioana Kaitor,
secretar de stat
p. Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,
Marin Țole,
secretar de stat
București, 28 octombrie 2022.
Nr. 1.339.
Anexa nr. 1*)*) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil.

STEMA
comunei Vădeni, județul Brăila
Anexa nr. 2

DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE
elementelor însumate ale stemei comunei Vădeni, județul Brăila
Descrierea stemei
Stema comunei Vădeni, județul Brăila, se compune dintr-un scut francez medieval, triunghiular, cu marginile rotunjite, albastru, tăiat de un brâu undat de argint, având deasupra o carte deschisă de argint peste care broșează, orizontal, o pană roșie, iar în vârful scutului o stâncă de aur.
Scutul este timbrat cu o coroană murală de argint cu un turn crenelat.Semnificațiile elementelor însumate ale stemei
Cartea cu pană face referire la scriitorul Panait Istrati ce a copilărit în satul Baldovinești unde se găsește și casa memorială. Brâul undat reprezintă hidrografia localității - râul Siret și una dintre ocupațiile locuitorilor - pescuitul. Stânca face trimitere la denumirea satului Pietroiu, aparținător comunei Vădeni.
Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.
-----