LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
HOTĂRÂRE

HOTĂRÂRE nr. 1.351 din 2 noiembrie 2022 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Clădire Laboratoare de Cercetare în Inteligenţă Artificială" la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

Emitent
Guvernul
Publicat
Monitorul Oficial nr. 1071 din 04 noiembrie 2022
Data publicării
04.11.2022
Vigoare
04 noiembrie 2022

Având în vedere prevederile art. 223 alin. (1) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.Articolul 1Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Clădire Laboratoare de Cercetare în Inteligență Artificială“ la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Articolul 2Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 se face din veniturile proprii ale Universității Tehnice din Cluj-Napoca în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

PRIM-MINISTRU
NICOLAE-IONEL CIUCĂ
Contrasemnează:
p. Ministrul educației,
Gigel Paraschiv,
secretar de stat
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,
Cseke Attila-Zoltán
Ministrul finanțelor,
Adrian Câciu
București, 2 noiembrie 2022.
Nr. 1.351.
ANEXĂ

CARACTERISTICI PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI
ai obiectivului de investiții „Clădire Laboratoare de Cercetare în Inteligență Artificială“
la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
Titular: Ministerul Educației
Beneficiar: Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
Amplasament: Cluj-Napoca, Str. Observatorului nr. 2
Indicatorii tehnico-economici:

Valoarea totală a investiției (inclusiv TVA)
(în prețuri valabile la 16.12.2021; 1 euro = 4,9491 lei),
din care:
mii lei 126.563
construcții + montaj (C+M)
mii lei 94.112
Eșalonarea investiției INV/C+M

- Anul I
mii lei 60.000


mii lei 44.000
- Anul II
mii lei 66.563


mii lei 50.112
Capacități mii lei:


- suprafața construită
mp 2.028
- suprafața desfășurată
mp 13.850
- regim de înălțime

2S + P + 5E + R




Durata de execuție a investiției
luni 24

Factori de risc
Obiectivul de investiții se va proteja cu respectarea reglementărilor tehnice: Cod de proiectare seismică - Partea I - Prevederi de proiectare pentru clădiri, indicativ P 100-1/2013, cu modificările și completările ulterioare; Normativ de siguranță la foc a construcțiilor, indicativ P 118-1999, cu modificările și completările ulterioare.
Finanțarea investiției
Finanțarea obiectivului de investiții se face din veniturile proprii ale Universității Tehnice din Cluj-Napoca în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
----