DECIZIE
DECIZIE nr. 517 din 31 octombrie 2022 privind acordarea autorizării Societăţii MB TELECOM-LTD - S.R.L. în vederea utilizării echipamentelor de infrastructură 5G
Având în vedere Hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Țării nr. 158 din 11 octombrie 2022 privind avizarea solicitării pentru obținerea autorizării de utilizare a echipamentelor de infrastructură 5G, depusă de către Societatea MB TELECOM-LTD - S.R.L., precum și Adresa Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării nr. 1.123 din 17 octombrie 2022, înregistrată la Secretariatul General al Guvernului cu nr. 20/29.898/MN din 19 octombrie 2022,
în temeiul art. 3 alin. (2) din Legea nr. 163/2021 privind adoptarea unor măsuri referitoare la infrastructuri informatice și de comunicații de interes național și condițiile implementării rețelelor 5G, precum și al art. 29 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
prim-ministrul emite prezenta decizie.ARTICOL UNICSe acordă autorizarea Societății MB TELECOM-LTD - S.R.L. în vederea utilizării echipamentelor de infrastructură 5G, în condițiile în care tehnologiile, echipamentele sau produsele software comercializate sub numele sau marca acestora provin de la operatori economici avizați în temeiul Legii nr. 163/2021 privind adoptarea unor măsuri referitoare la infrastructuri informatice și de comunicații de interes național și condițiile implementării rețelelor 5G.
PRIM-MINISTRU
NICOLAE-IONEL CIUCĂ
Contrasemnează:
Secretarul general al Guvernului,
Marian Neacșu
București, 31 octombrie 2022.
Nr. 517.
-----