LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
AMENDAMENT

AMENDAMENT nr. 2 din 22 septembrie 2022 la Memorandumul de înţelegere între Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), Biroul Regional pentru Europa şi Ministerul Sănătăţii din România în calitate de beneficiar principal (BP) al grantului Planul naţional de redresare şi rezilienţă pentru România

Emitent
Act Internațional
Publicat
Monitorul Oficial nr. 1035 din 25 octombrie 2022
Data publicării
25.10.2022
Vigoare
25 octombrie 2022
Notă: Aprobat prin HOTĂRÂREA nr. 1.236 din 12 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1035 din 25 octombrie 2022.
Amendamentul nr. 2 are ca scop modificarea Memorandumului de înțelegere („MI“) încheiat între Ministerul Sănătății din România și Organizația Mondială a Sănătății (OMS) în data de 10 iunie 2022, cu modificările din Amendamentul nr. 1 din 8 august 2022. Toți termenii cu majuscule din Amendamentul nr. 2 vor avea același sens care le-a fost dat în MI, cu excepția cazului în care este specificat altfel.
MI se modifică și se completează după cum urmează:1. Sintagma „Memorandum de înțelegere“, respectiv „Memorandum“ din titlu și din conținut se înlocuiește cu sintagma „Acord de asistență tehnică“.2. Sintagma „Ministerul Sănătății din România“ din titlu și din conținut se înlocuiește cu sintagma „Guvernul României reprezentat de Ministerul Sănătății“.3. La punctul IV, la subsecțiunea 1 - Calendarul plăților, teza întâi se modifică și va avea următorul cuprins:1. Calendarul plăților
Valoarea totală a contribuției este de 21.253.776 euro.
Contribuția se plătește pentru a acoperi cel puțin un an de operațiuni, în conformitate cu următorul calendar:1. 5.735.000 euro, reprezentând 27% plată în avans, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului amendament;2. 4.265.000 euro până la 10 decembrie 2022, în baza raportului emis de OMS;3. 5.500.000 euro până la 30 iunie 2023, în baza raportului emis de OMS;4. 4.500.000 euro până la 10 decembrie 2023, în baza raportului emis de OMS;5. 1.253.776 euro până la 30 iunie 2024, în baza raportului emis de OMS.

Amendamentul nr. 2 va intra în vigoare la data ultimei semnături de către sau în numele părților și va deveni parte integrantă a MI, denumit în continuare Acord de asistență tehnică. Toate celelalte prevederi ale MI și ale Amendamentul nr. 1, care nu sunt modificate în mod expres prin prezenta, vor rămâne neschimbate, în vigoare și cu efecte imediate.
Acceptat: Acceptat:
În numele Guvernului României reprezentat de Ministerul Sănătății În numele Organizației Mondiale a Sănătății
Semnătură: Semnătură:
Nume: prof. univ. dr. Alexandru Rafila Nume: dr. Hans Henry P. Kluge
Titlu: ministrul sănătății Titlu: director regional pentru Europa
Loc: București, România Loc: Copenhaga, Danemarca
Data: 22 septembrie 2022 Data: 22 septembrie 2022

----