LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
HOTĂRÂRE

HOTĂRÂRE nr. 1.293 din 19 octombrie 2022 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Construire şi dotare Centru de Oncologie şi Radiochirurgie Stereotactică" în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă "Bagdasar-Arseni" Bucureşti

Emitent
Guvernul
Publicat
Monitorul Oficial nr. 1023 din 20 octombrie 2022
Data publicării
20.10.2022
Vigoare
20 octombrie 2022

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Construire și dotare Centru de Oncologie și Radiochirurgie Stereotacticăˮ în cadrul Spitalului Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni“ București, prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Articolul 2Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 se va realiza de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății, precum și din alte surse legal constituite, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

PRIM-MINISTRU
NICOLAE-IONEL CIUCĂ
Contrasemnează:
p. Ministrul sănătății,
Adriana Pistol,
secretar de stat
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,
Cseke Attila-Zoltán
Ministrul finanțelor,
Adrian Câciu
București, 19 octombrie 2022.
Nr. 1.293.
ANEXĂ

CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI
ai obiectivului de investiții "Construire și dotare Centru de Oncologie și Radiochirurgie Stereotactică"
în cadrul Spitalului Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni“ București
Ordonator principal de credite: Ministerul Sănătății
Beneficiar: Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni“ București
Amplasament: București, șoseaua Berceni nr. 12, sectorul 4Indicatori tehnico-economici
Valoarea totală a investiției (inclusiv TVA): 279.390 mii lei
din care C + M (inclusiv TVA)

(în prețuri valabile la 20.06.2022: 1 euro = 4,9448 lei) 103.608 mii lei
Eșalonarea investiției
INV/C + M

Anul I mii lei/mii lei 90.000/50.000

Anul II mii lei/mii lei 80.000/45.000

Anul III mii lei/mii lei 109.390/8.608
Capacități:


- suprafața construită
mpAc 2.046,08
- suprafață desfășurată
mpAd 10.044,87
- regim de înălțime

S + Ds + P + 2E + Eth
Durata de execuție a investiției luni 36

Factori de risc
Obiectivul de investiții se va proteja antiseismic în conformitate cu prevederile Normativului P100-1/2013, cu modificările și completările ulterioare.
Finanțarea investiției
Finanțarea obiectivului de investiții se va realiza de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății, precum și din alte surse legal constituite, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
----