LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
HOTĂRÂRE

HOTĂRÂRE nr. 1.262 din 12 octombrie 2022 pentru actualizarea valorii de inventar a unor bunuri imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Operei Naţionale din Bucureşti, precum şi pentru transmiterea unui bun imobil din administrarea Operei Naţionale din Bucureşti în administrarea Centrului Naţional al Dansului Bucureşti

Emitent
Guvernul
Publicat
Monitorul Oficial nr. 1021 din 20 octombrie 2022
Data publicării
20.10.2022
Vigoare
20 octombrie 2022

Având în vedere prevederile art. 2^1 și 2^2 din Ordonanța Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituțiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 25 lit. m), art. 288 alin. (1), art. 298 și 299 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 867 alin. (1), art. 868 și 869 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.Articolul 1Se aprobă actualizarea valorii de inventar, ca urmare a reevaluării, a unor bunuri imobile aflate în domeniul public al statului și în administrarea Operei Naționale din București, potrivit anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Articolul 2Se aprobă transmiterea unui bun imobil, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din administrarea Operei Naționale din București în administrarea Centrului Național al Dansului București, cu destinația de cale de acces.
Articolul 3Predarea-preluarea bunului prevăzut la art. 2 se face pe bază protocol încheiat între părți, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Articolul 4Ministerul Culturii, împreună cu Ministerul Finanțelor, va opera modificările corespunzătoare ale anexei nr. 6 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare.

PRIM-MINISTRU
NICOLAE-IONEL CIUCĂ
Contrasemnează:
Ministrul culturii,
Lucian Romașcanu
Ministrul finanțelor,
Adrian Câciu
București, 12 octombrie 2022.
Nr. 1.262.
Anexa nr. 1

DATELE DE IDENTIFICARE
a bunurilor imobile aflate în domeniul public al statului și în administrarea
Operei Naționale din București, a căror valoare se actualizează în urma evaluării

Nr.
MF
Datele de identificare Situația juridică
Valoarea
de inventar
(în lei)

Valoarea
de inventar actualizată
(lei)

Codul
de clasificație
Denumirea Elementele-cadru de descriere tehnică Adresa
34408 8.24.05 Clădirea Operei Naționale București
Construcție din 1957 compusă din corp central
5 nivele, corp AB 4 nivele și corp CD 3 nivele, lifturi personal și utilitare
S construită la sol 6.899 mp;
Subsol: 4.317,61 mp + 439,37 mp = 4.756,98 mp
Parter: 4.983,01 mp + 276,10 mp = 5.259,11 mp
Etaj 1: 1.734,27 mp + 249,19 mp = 1.983,46 mp
Etaj 2: 1.773,71 mp + 336,50 mp = 2.110,21 mp
Etaj 3: 3.837,17 mp + 486,56 mp = 4.323,73 mp
Etaj 4: 828,54 mp + 147,63 mp = 976,17 mp
Etaj 5: 615,06 mp + 148,17 mp = 763,23 mp
Suprafață teren = 33.617 mp
CF 228148

Țara: România; municipiul București; sectorul 5;
bd. Mihail Kogălniceanu nr. 70-72

În administrarea
Operei Naționale
din București
CUI 4221314
153.987.088 425.757.900
154209 8.24.05 Teren
Teren: suprafață 236 mp
CF 236362

Țara: România; municipiul București; sectorul 1;
bd. Nicolae Bălcescu
nr. 17-19

În administrarea
Operei Naționale
din București
CUI 4221314
1.704.014 85.300
Anexa nr. 2

DATELE DE IDENTIFICARE
a bunului imobil aflat în domeniului public al statului, care se transmite din administrarea
Operei Naționale din București în administrarea Centrului Național al Dansului București

Nr.
MF
Datele de identificare
Persoana
juridică de la care se transmite imobilul,
C.U.I.

Unitatea administrativ-teritorială la care trece bunul
din domeniul public al statului,
C.U.I.

Codul
de clasificație
Denumirea Descrierea tehnică Adresa Anul dobândirii
Baza
legală

Valoarea
de inventar
(lei)
154209 8.24.05 Teren Teren: suprafață 236 mp CF 236362
Țara: România; municipiul București; sectorul 1;
bd. Nicolae Bălcescu nr. 17-19
2008
Hotărârea Guvernului
nr. 774/2008; Hotărârea Guvernului
nr. 741/2013
85.300
Opera Națională
din București
CUI 4221314

Centrul Național
al Dansului București
CUI 16755383

-----