LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
ORDIN

ORDIN nr. 5.733 din 29 septembrie 2022 pentru aprobarea Metodologiei de acces şi de organizare şi desfăşurare a admiterii în învăţământul dual pentru calificări profesionale de nivel 4, conform Cadrului naţional al calificărilor

Emitent
Ministerul Educației
Publicat
Monitorul Oficial nr. 979 din 07 octombrie 2022
Data publicării
07.10.2022
Vigoare
07 octombrie 2022

În temeiul prevederilor art. 25 alin. (4), (5) și (6), art. 33^1, 33^2 și 94 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare,
având în vedere Metodologia de organizare și funcționare a învățământului dual, aprobată prin Ordinul ministrului educației nr. 5.732/2022,
ținând cont de Decizia de punere în aplicare a Consiliului de aprobare a evaluării Planului național de redresare și reziliență al României din 22 octombrie 2021,
având în vedere Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de redresare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 178/2022, cu completările ulterioare,
în temeiul art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 369/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul educației emite prezentul ordin.Articolul 1Se aprobă Metodologia de acces și de organizare și desfășurare a admiterii în învățământul dual pentru calificări profesionale de nivel 4, conform Cadrului național al calificărilor, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2Direcția generală învățământ preuniversitar, Direcția generală managementul resurselor umane și rețea școlară, Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic, inspectoratele școlare județene/al municipiului București și unitățile de învățământ preuniversitar duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Articolul 3Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Ministrul educației,
Gigel Paraschiv,
secretar de stat
București, 29 septembrie 2022.
Nr. 5.733.