LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
RAPORT

RAPORT nr. 11.074 din 25 august 2022 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Maramureşenilor în anul 2022

Emitent
Autoritatea Electorală Permanentă
Publicat
Monitorul Oficial nr. 946 din 28 septembrie 2022
Data publicării
28.09.2022
Vigoare
28 septembrie 2022


- extras -
În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) și ale art. 44 alin. (1), (4) și (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu Planul de control pe anul 2022, aprobat de președintele Autorității Electorale Permanente, precum și cu notificarea misiunii de control, în perioada 1.07.2022-12.08.2022 sa desfășurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile și cheltuielile înregistrate de Partidul Maramureșenilor în anul 2021, perioada verificată fiind 1.01.2021-31.12.2021.I. Constatări:
Partidul Maramureșenilor nu a transmis niciunul dintre documentele solicitate prin notificarea privind efectuarea controlului; astfel, echipa de control nu a putut stabili dacă formațiunea politică a obținut sau nu a obținut venituri, conform art. 16 din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv dacă a efectuat sau nu a efectuat cheltuieli în perioada supusă controlului.II. Sancțiuni aplicate:
Partidul Maramureșenilor a fost sancționat cu amendă în sumă de 15.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor art. 43 alin. (4) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și cu avertisment pentru nerespectarea prevederilor art. 49 alin. (1) și (3) din aceeași lege.
București, 25 august 2022.
Nr. 11.074.
----