LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
ORDIN

ORDIN nr. 4.883 din 30 august 2022 privind acordarea acreditării pentru unitatea de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa "Aurora" din municipiul Bucureşti, sectorul 3

Emitent
Ministerul Educației
Publicat
Monitorul Oficial nr. 904 din 14 septembrie 2022
Data publicării
14.09.2022
Vigoare
14 septembrie 2022

Având în vedere prevederile art. 24 alin. (3) lit. c) și d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările și completările ulterioare,
având în vedere prevederile art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar,
luând în considerare dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea Metodologiei de evaluare instituțională în vederea autorizării, acreditării și evaluării periodice a organizațiilor furnizoare de educație, cu modificările și completările ulterioare,
având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 994/2020 privind aprobarea standardelor de autorizare de funcționare provizorie și a standardelor de acreditare și de evaluare externă periodică în învățământul preuniversitar, cu modificările ulterioare,
ținând cont de dispozițiile Ordinului ministrului educației naționale și cercetării științifice nr. 3.507/2016*) privind acordarea autorizării de funcționare provizorie S.C. Ars Gratia Artis - S.R.L. din municipiul București, pentru unitatea de învățământ particular Grădinița „Aurora“ din municipiul București,
*) Ordinul ministrului educației naționale și cercetării științifice nr. 3.507/2016 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.
luând în considerare Hotărârea Consiliului Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar nr. 8 din 2.08.2022 privind propunerea de acordare a acreditării pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița „Aurora“ din municipiul București, sectorul 3,
având în vedere Referatul de aprobare nr. 5.416 din 8.08.2022 privind acordarea acreditării pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița „Aurora“ din municipiul București, sectorul 3,
în temeiul art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 369/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul educației emite prezentul ordin.Articolul 1Se acordă acreditarea pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița „Aurora“, cu sediul în municipiul București, str. Moise Nicoară nr. 11, sectorul 3, pentru nivelul de învățământ „preșcolar“, limba de predare „română“, forma de învățământ „program normal“ și „program prelungit“, începând cu anul școlar 2022-2023, conform anexei care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2Unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița „Aurora“ din municipiul București, sectorul 3, acreditată potrivit dispozițiilor art. 1, este persoană juridică de drept privat și de interes public, parte a sistemului național de învățământ, și beneficiază de toate drepturile și obligațiile prevăzute de lege.
Articolul 3Personalul didactic, didactic auxiliar și personalul nedidactic din unitatea de învățământ preuniversitar particular autorizată Grădinița „Aurora“ din municipiul București, sectorul 3, angajat conform prevederilor legii, se preia la unitatea de învățământ preuniversitar particular acreditată pentru nivelul de învățământ „preșcolar“, forma de învățământ „program normal“ și „program prelungit“, Grădinița „Aurora“ din municipiul București, sectorul 3.
Articolul 4Capacitatea maximă de școlarizare este de 3 formațiuni de studiu într-un schimb, maximum 3 formațiuni de studiu în schimbul 1.
Articolul 5(1) Unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița „Aurora“ din municipiul București, sectorul 3, dispune de patrimoniu propriu, care nu poate fi înstrăinat sau diminuat și va fi utilizat numai în interesul învățământului.(2) În cazul desființării, dizolvării sau lichidării, patrimoniul unității de învățământ preuniversitar particular acreditate Grădinița „Aurora“ din municipiul București, sectorul 3, revine fondatorilor.
Articolul 6Unitatea de învățământ preuniversitar particular Grădinița „Aurora“ din municipiul București, sectorul 3, este monitorizată și controlată periodic de către Ministerul Educației și Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acreditării.
Articolul 7S.C. Ars Gratia Artis - S.R.L. din municipiul București, unitatea de învățământ preuniversitar particular acreditată Grădinița „Aurora“ din municipiul București, sectorul 3, Ministerul Educației, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, respectiv Inspectoratul Școlar al Municipiului București duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Articolul 8Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Ministrul educației,
Gigel Paraschiv,
secretar de stat
București, 30 august 2022.
Nr. 4.883.
ANEXĂMunicipiul București, sectorul 3
Nr. crt. Denumirea unității de învățământ Hotărârea ARACIP de evaluare/data Denumirea persoanei juridice inițiatoare Adresa unității de învățământ, tel./fax, e-mail
Nivelul de învățământ/
Nivelul de calificare
Domeniul/Profilul Domeniul pregătirii de bază Calificarea profesională/Specializarea Limba de predare Forma de învățământ
1. Grădinița „Aurora“ 3/3.06.2022
S.C. Ars Gratia
Artis - S.R.L.
Str. Moise Nicoară nr. 11, sectorul 3, tel.: 0744/317320, gradinita.aurora@gmail.com Preșcolar
 

 

 
Română PN și PP
Capacitate maximă de școlarizare - 3 formațiuni de studiu/1 schimb (maximum 3 formațiuni de studiu/schimbul 1)

-----