LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
ORDIN

ORDIN nr. 2.459 din 24 august 2022 privind aprobarea Listei tarifelor pentru prestaţiile în domeniul sănătăţii publice efectuate la nivelul direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti şi de către Institutul Naţional de Sănătate Publică

Emitent
Ministerul Sănătății
Publicat
Monitorul Oficial nr. 849 din 30 august 2022
Data publicării
30.08.2022
Vigoare
30 august 2022

Văzând Referatul de aprobare nr. 14.989/2022 al Direcției generale sănătate publică și programe de sănătate din cadrul Ministerului Sănătății,
având în vedere prevederile art. 43 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul sănătății emite următorul ordin:Articolul 1Se aprobă Lista tarifelor pentru prestațiile în domeniul sănătății publice efectuate la nivelul direcțiilor de sănătate publică județene și a municipiului București și de către Institutul Național de Sănătate Publică, prevăzută în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2Pentru determinările sau prestațiile care pot fi efectuate, dar nu sunt cuprinse în prezentul ordin, tarifarea se va face conform devizului al cărui model este prevăzut în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 3Direcția generală sănătate publică și programe de sănătate și Direcția generală economică din cadrul Ministerului Sănătății, direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, precum și Institutul Național de Sănătate Publică vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Articolul 4Începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă:a) Ordinul ministrului sănătății nr. 208/2012 privind aprobarea Listei tarifelor pentru prestațiile în domeniul sănătății publice efectuate la nivelul direcțiilor de sănătate publică județene și a municipiului București și de către Institutul Național de Sănătate Publică, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 172 din 16 martie 2012;b) Ordinul ministrului sănătății și familiei nr. 1.022/2002 privind tarifele aferente prestațiilor cu plată efectuate de Centrul de Calcul, Statistică Sanitară și Documentare Medicală la cererea persoanelor fizice și juridice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 944 din 23 decembrie 2002.
Articolul 5Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Ministrul sănătății,
Adriana Pistol,
secretar de stat
București, 24 august 2022.
Nr. 2.459.
Anexa nr. 1

LISTA
tarifelor pentru prestațiile în domeniul sănătății publice efectuate
la nivelul direcțiilor de sănătate publică județene și a municipiului București
și de către Institutul Național de Sănătate Publică

Prestația sau activitatea
Tariful
(lei)
I. MICROBIOLOGIE, SEROLOGIE ȘI PARAZITOLOGIE
1 Examenul bacteriologic al sputei 32/probă
2 Antibiograma 32/probă
3 Antibiograma difuzimetrică metoda Kirby-Bauer, 20 discuri antibiotice/chimioterapice 41/probă
4 Determinarea titrului ASLO 25/probă
5 Reacția Wright 10/probă
6 Reacția Widal 25/probă
7 Reacția Huddlesson 8/probă
8 Reacția WDRL 13/probă
9 Examen serologic pentru HIV test rapid 44/probă
10 ELISA 39/probă
11 Determinare Ag. HBs ELISA 45/probă
12 Confirmare Ag. HBs 65/probă
13 Determinare anticorpi HBs determinare calitativă ELISA 43/probă
14 determinare cantitativă ELISA 65/probă
15 Determinarea Ag. HBe ELISA 52/probă
16 Determinarea anticorpilor HBe ELISA 52/probă
17 Determinarea anticorpilor IgM HBc ELISA 60/probă
18 Determinarea anticorpilor HAV 65/probă
19 Determinarea anticorpilor HCV ELISA 60/probă
20 Determinarea anticorpilor HDV 78/probă
21 Determinarea anticorpilor în difterie hemaglutinare pasivă 25/probă
22 ELISA 31/probă
23 Determinarea anticorpilor în tetanos 29/probă
24 Determinarea anticorpilor Ig M în rujeolă 46/probă
25 Determinarea anticorpilor Ig G în rujeolă 46/probă
26 Determinarea anticorpilor Ig M în rubeolă 45/probă
27 Determinarea anticorpilor Ig G în rubeolă 45/probă
28 Determinarea anticorpilor în tusea convulsivă 26/probă
29 Determinarea anticorpilor în infecția cu Chl. trachomatis 33/probă
30 Determinarea anticorpilor IgM în oreion ELISA 67/probă
31 Determinarea anticorpilor în leptospiroză 36/probă
32 Determinarea anticorpilor antileptospira specifici de tip prin reacția de aglutinare microscopică (RAM) în ser uman 32/probă
33 Determinarea anticorpilor în boala Lyme (Borrelia s.l. IgM sau IgG) - ELISA 40/probă
34 Determinarea anticorpilor în boala Lyme (Borrelia s.l. IgM sau IgG) - Blot 190/probă
35 Determinarea anticorpilor în infecția cu virus West Nile (IgM) - ELISA 125/probă
36 Determinarea anticorpilor în infecția cu virusul TBE (IgM sau IgG) - ELISA 62/probă
37 Determinarea anticorpilor în bruceloză 36/probă
38 Determinarea anticorpilor în toxoplasmoză (Toxoplasma IgM) 67/probă
39 Determinarea anticorpilor în toxoplasmoză (Toxoplasma IgG) 66/probă
40 Determinarea anticorpilor în trichineloză (Trichinella IgG) 69/probă
41 Coprocultură 49/probă
42 Urocultură 41/probă
43 Hemocultură 65/probă
44 Hemocultură asistată în sistem automat 208/probă
45 Exsudat faringian 50/probă
46 Exsudat nazal 50/probă
Alte culturi bacteriene
47 Examen coproparazitologic 24/probă
48 Frotiu în picătură groasă pentru malarie și filarioză 40/probă
49 Examen de spută pentru Pneumocystis carinii 10/probă
Alte determinări în boli parazitare
50 Test rapid malarie 40/probă
II. CONTROLUL BACTERIOLOGIC PENTRU UNITĂȚI SANITARE
51 Eficiența sterilizării 35/probă
52 Menținerea sterilizării 45/probă
53 Catgut chirurgical 35/probă
54 Soluții perfuzabile 35/probă
55 Condiții igienico-sanitare 45/probă
56 Aeromicrofloră 40/probă
III. VACCINĂRI
57 Vaccinări necuprinse în Programul național de imunizări 27 + preț vaccin
IV. IGIENĂIV.1. Determinări în apă

Determinarea indicatorilor curenți în apă (potabilă și reziduală)
Examen organoleptic și fizic
58 Examinarea și determinarea culorii (metoda vizuală), mirosului, gustului 15/determinare
59 Determinarea pH-ului 20/probă
60 Examinarea și determinarea turbidității 18/probă
61 Determinarea conductivității 15/probă
Examen chimic

62

Amoniu

40/probă

63

Nitriți - metoda spectrofotometrică

35/probă

64

Nitrați - metoda spectrofotometrică

55/probă

65

Cloruri

48/probă

66

Substanțe organice oxidabile - CCOMn

35/probă

67

Prelevare de probe de apă pentru analiza chimică

10/probă

68

Fier, mangan, aluminiu, bor/borați (analize spectrofotometrice de absorbție moleculară)

50/determinare

69

Fier, mangan, plumb, aluminiu, zinc, arsen, cupru, nichel, cadmiu, seleniu, calciu, magneziu etc. - determinare (prin spectrofotometrie în absorbție atomică)

pregătire probă

10/probă

70

determinare

50/element

71

Calciu, magneziu - determinare chimică

35/determinare

72

Sodiu, potasiu, calciu, magneziu (prin spectrofotometrie în absorbție atomică)

pregătire probă

10/probă

73

determinare

50/element

74

Detergenți (analize spectrofotometrice de absorbție moleculară)

47/probă

75

Fluor (analiză electrochimică)

52/probă

76

Anioni dizolvați: fluorură, iodură, clorură, nitrit, nitrat, fosfat, sulfat etc.

pregătire probă

20/probă

77

determinare (prin ioncromatografie)

60/anion

78

Cationi dizolvați: litiu, sodiu, amoniu, potasiu, mangan, calciu, magneziu etc.

pregătire probă

20/probă

79

determinare prin ioncromatografie

200/probă

80

Iod (analize spectrofotometrice de absorbție moleculară)

28/probă

81

Iod (determinare chimică)

25/probă

82

Hidrocarburi policiclice aromatice

pregătire probă

50/probă

83

determinare prin metoda HPLC

200/probă

84

Trihalometani

pregătire probă

50/probă

85

determinare

135/probă

86

Pesticide

pregătire probă

50/probă

87

determinare prin gazcromatografie

200/probă

88

Carbon organic total

pregătire probă

50/probă

89

determinare
(TOC, IC, TC, NPOC)

150/probă

90

Sulfați (analize spectrofotometrice de absorbție moleculară)

35/probă

91

Sulfați (determinare volumetrică)

30/probă

92

Hidrogen sulfurat (analize spectrofotometrice de absorbție moleculară)

50/probă

93

Duritate temporară, permanentă și totală

30/probă

94

Cianuri libere și cianuri totale (analize spectrofotometrice de absorbție moleculară)

60/probă

95

Clor rezidual liber

48/probă

96

Clor rezidual total

48/probă

97

Mercur (analiză prin spectrofotometrie cu absorbție atomică cu generator de hidruri)

pregătire probă

25/probă

98

determinare

50/probă

99

Arsen (analiză prin spectrofotometrie cu absorbție atomică cu generator de hidruri)

pregătire probă

25/probă

100

determinare

50/probă

101

Determinare prin ICP-MS

pregătire probă

60/probă

102

determinare

150/element

103

determinare 6 elemente/probă

585/probă

104

pentru fiecare element suplimentar

100/element
Ape reziduale
105 Examinarea și determinarea culorii (metoda vizuală) 15/probă
106 Determinarea pH-ului 20/probă
107 Examinarea și determinarea turbidității 18/probă
108 CBO5 38/probă
109 Suspensii 44/probă
110 Fenoli (analize spectrofotometrice de absorbție moleculară) 58/probă
111 Substanțe organice oxidabile - CCOCr 62/probă
112 Sulfați (analize spectrofotometrice de absorbție moleculară) 44/probă
113 Fosfați 38/probă
114 Nitriți (analize spectrofotometrice de absorbție moleculară) 35/probă
115 Nitrați 50/probă
116 Fenol 58/probă
117 Amoniac (analize spectrofotometrice de absorbție moleculară) 41/probă
118 Hidrogen sulfurat (analize spectrofotometrice de absorbție moleculară) 62/probă
119 Detergenți (analize spectrofotometrice de absorbție moleculară) 47/probă
120 Clor rezidual - liber 48/probă
121 Cloruri 48/probă
122 Metale (fier, mangan, aluminiu) - analize spectrofotometrice de absorbție moleculară 44/element
123 Cianuri 70/probă
Parametrii microbiologici și parametrii indicatori de potabilitate a apei
124 Prelevare de probe de apă pentru analiza microbiologică 60/probă
125 Număr de colonii la 22°C și 37°C 37/parametru
126 Bacterii coliforme 70/probă
127 Escherichia coli 70/probă
128 Enterococi 70/probă
129 Clostridium perfringens 135/probă
130 Bacterii din genul Salmonella 150/probă
131 Pseudomonas aeruginosa 73/probă
132 Legionella pneumophila 695/probă
Alte determinări
133 Analiza microbiologică a apei de îmbăiere din zonele naturale 250/probă
134 Analiza microbiologică a apei de piscină 250/probă
135 Analiza parazitologică a apei potabile 200/probă
136 Analiza microbiologică a apei reziduale 300/probă
IV.2. Determinări în alimenteExamen fizic
137 Umiditate 30/probă
Examinări chimice
138 Aciditate totală 30/probă
139 Metale (plumb, cadmiu etc.), prin spectrofotometrie în absorbție atomică pregătire probă 50
140 determinare 50/element
141 Mercur, prin spectrofotometrie în absorbție atomică pregătire probă 70
142 determinare 50/probă
143 Conservanți (metoda clasică) 35/probă
144 Azotați 75/probă
145 Sulfit total (metoda enzimatică) 110/probă
146 Iod total în sarea iodată 120/probă
147 Determinarea glutenului umed 25/probă

Determinări de aditivi alimentari
148 Determinare prin lichidcromatografie (HPLC) pregătirea probei de alimente pentru determinare de îndulcitori, conservanți, coloranți etc. 50
149 determinare 200/probă
150 Determinare prin ioncromatografie de nitrați, nitriți, fosfați pregătirea probei 50
151 determinare 200/probă
Determinarea reziduurilor de pesticide sau metaboliți de pesticide în alimente cu destinație nutrițională specială
152 Determinare prin gazcromatografie - pregătirea probei 100
153 Determinare prin GC - pesticide organoclorurate 250/probă
154 Determinare prin GC - pesticide organofosforice 250/probă
155 Determinare prin lichidcromatografie (HPLC) - pregătirea probei 100
156 Determinare prin lichidcromatografie (HPLC) - alte pesticide 200/probă
Determinare de micotoxine
157 Determinarea reziduurilor de micotoxine prin ELISA cu purificare pe coloana de imunoafinitate 350/tip de imunotoxină/probă
158 Determinarea reziduurilor de micotoxine prin ELISA fără purificare 230/ tip de imunotoxină/probă
159 Determinarea reziduurilor de micotoxine prin ELISA cu identificare rapidă 60/probă
Determinarea prin lichidcromatografie (HPLC) - pregătirea probei de alimente
160 Prelucrare probă la determinarea aflatoxinei M1 din lapte praf prin HPLC și extracție pe coloane de imunoafinitate 300/probă
161 Determinarea prin lichidcromatografie (HPLC) 200/probă
Determinări diverse
162 Determinarea concentrației alcoolice 35/probă
163 Determinarea compoziției alcoolice prin gazcromatografie (GC) - pregătirea probei 30/probă
164 Determinarea compoziției alcoolice prin gazcromatografie (GC) 150/probă
165 Determinarea clorurii de sodiu 40/probă
166 Cafeină (determinare prin lichidcromatografie) pregătire probă 100
167 determinare 200/probă
168 Determinarea calciului în lapte prin SAA pregătire probă 50
169 determinare 50/probă
170 Cupru, plumb în vin și alte băuturi alcoolice, prin SAA pregătire probă 50
171 determinare 50/element
172 Dioxid de sulf liber în vin 15/probă
173 Dioxid de sulf total în vin 25/probă
Determinări bacteriologice din alimente
174 Număr total de germeni 28/probă
175 Bacterii coliforme 40/probă
176 E. coli 40/probă
177 Salmonella 85/probă
178 Stafilococ coagulazo-pozitiv 41/probă
179 Streptococ fecal 40/probă
180 Bacilus subtilis 40/probă
181 Listeria monocytogenes 100/probă
182 Enterobacterii 40/probă
183 Drojdii și mucegaiuri 35/probă
184 Cronobacter spp. 290/probă
Determinări în materiale în contact cu alimentul
185 Migrare globală din material plastic în contact cu alimentele 90/simulant
186 Migrare metale din produse ceramice și produse din email/inox 95/metal
187 Migrare metale din material plastic 74/metal
188 Migrare metale din hârtie/carton în contact cu alimentele 73/metal
189 Formaldehidă în produse de melamină/bambus 130/probă
190 Formaldehidă în cartoane/hârtie ambalaj 113/probă
Indicatori microbiologici ambalaje/materiale în contact cu alimentele
191 NTG + bacterii coliforme 42/probă
192 Drojdii și mucegaiuri 28/probă
Expertiza condițiilor de igienă prin indicatori microbiologici
193 Recipienți 42/probă
194 Suprafețe 45/probă
195 Aeromicrofloră 40/probă
196 Număr total de germeni (NTG) 25/probă
197 Drojdii și mucegaiuri 21/probă
198 Mâini personal 55/probă
IV.3. Determinări diverse
199 Determinarea iodului urinar 33/probă
200 Determinarea statistică 150/probă
V. ANALIZE PENTRU PRODUSE BIOCIDE ȘI COSMETICEV.1. Determinarea activității bactericide a produselor biocide
201 1 concentrație/1 timp de contact/1 substanță interferentă (condiții de curățenie sau condiții de murdărire)/1 tulpină de referință 1.260
202 1 concentrație/1 timp de contact/1 substanță interferentă (condiții de curățenie sau condiții de murdărire)/2 tulpini de referință 2.520
203 1 concentrație/1 timp de contact/1 substanță interferentă (condiții de curățenie sau condiții de murdărire)/3 tulpini de referință 3.780
204 1 concentrație/1 timp de contact/1 substanță interferentă (condiții de curățenie sau condiții de murdărire)/4 tulpini de referință 5.040
205 2 concentrații/1 timp de contact/1 substanță interferentă (condiții de curățenie sau condiții de murdărire)/1 tulpină de referință 1.660
206 2 concentrații/1 timp de contact/1 substanță interferentă (condiții de curățenie sau condiții de murdărire)/2 tulpini de referință 3.320
207 2 concentrații/1 timp de contact/1 substanță interferentă (condiții de curățenie sau condiții de murdărire)/3 tulpini de referință 4.980
208 2 concentrații/1 timp de contact/1 substanță interferentă (condiții de curățenie sau condiții de murdărire)/4 tulpini de referință 6.640
209 3 concentrații/1 timp de contact/1 substanță interferentă (condiții de curățenie sau condiții de murdărire)/1 tulpină de referință 2.060
210 3 concentrații/1 timp de contact/1 substanță interferentă (condiții de curățenie sau condiții de murdărire)/2 tulpini de referință 4.120
211 3 concentrații/1 timp de contact/1 substanță interferentă (condiții de curățenie sau condiții de murdărire)/3 tulpini de referință 6.180
212 3 concentrații/1 timp de contact/1 substanță interferentă (condiții de curățenie sau condiții de murdărire)/4 tulpini de referință 8.240
213 1 concentrație/2 timpi de contact/1 substanță interferentă (condiții de curățenie sau condiții de murdărire)/1 tulpină de referință 2.000
214 1 concentrație/2 timpi de contact/1 substanță interferentă (condiții de curățenie sau condiții de murdărire)/2 tulpini de referință 4.000
215 1 concentrație/2 timpi de contact/1 substanță interferentă (condiții de curățenie sau condiții de murdărire)/3 tulpini de referință 6.000
216 1 concentrație/2 timpi de contact/1 substanță interferentă (condiții de curățenie sau condiții de murdărire)/4 tulpini de referință 8.000
217 2 concentrații/2 timpi de contact/1 substanță interferentă (condiții de curățenie sau condiții de murdărire)/1 tulpină de referință 2.400
218 2 concentrații/2 timpi de contact/1 substanță interferentă (condiții de curățenie sau condiții de murdărire)/2 tulpini de referință 4.800
219 2 concentrații/2 timpi de contact/1 substanță interferentă (condiții de curățenie sau condiții de murdărire)/3 tulpini de referință 7.200
220 2 concentrații/2 timpi de contact/1 substanță interferentă (condiții de curățenie sau condiții de murdărire)/4 tulpini de referință 9.600
221 3 concentrații/2 timpi de contact/1 substanță interferentă (condiții de curățenie sau condiții de murdărire)/1 tulpină de referință 2.800
222 3 concentrații/2 timpi de contact/1 substanță interferentă (condiții de curățenie sau condiții de murdărire)/2 tulpini de referință 5.600
223 3 concentrații/2 timpi de contact/1 substanță interferentă (condiții de curățenie sau condiții de murdărire)/3 tulpini de referință 8.400
224 3 concentrații/2 timpi de contact/1 substanță interferentă (condiții de curățenie sau condiții de murdărire)/4 tulpini de referință 11.200
V.2. Determinarea activității fungicide a produselor biocide
225 1 concentrație/1 timp de contact/1 tulpină de referință 2.320
226 1 concentrație/1 timp de contact/2 tulpini de referință 2.980
227 2 concentrații/1 timp de contact/1 tulpină de referință 1.970
228 2 concentrații/1 timp de contact/2 tulpini de referință 3.930
229 3 concentrații/1 timp de contact/1 tulpină de referință 2.680
230 3 concentrații/1 timp de contact/2 tulpini de referință 5.360
231 1 concentrație/2 timpi de contact/1 tulpină de referință 2.680
232 1 concentrație/2 timpi de contact/2 tulpini de referință 5.360
233 2 concentrații/2 timpi de contact/1 tulpină de referință 3.040
234 2 concentrații/2 timpi de contact/2 tulpini de referință 6.070
235 3 concentrații/2 timpi de contact/1 tulpină de referință 3.400
236 3 concentrații/2 timpi de contact/2 tulpini de referință 6.800
V.3. Determinări în produsele cosmetice
237 Determinări spectrofotometrice în produsele cosmetice 50/analit
238 Determinări volumetrice în produsele cosmetice 30/probă
239 Determinări prin gazcromatografie în produsele cosmetice 150/probă
240 Determinări prin lichidcromatografie în produsele cosmetice 200/probă/clasă de compuși
241 Determinări electrochimice în produsele cosmetice 20/probă
242 Determinări prin cromatografie în strat subțire 150/probă/clasă de compuși
243 Determinări gravimetrice în produsele cosmetice 30/probă
244 Determinări prin spectroscopie de absorbție atomică în produsele cosmetice 50/metal
245 Determinări prin ISP-MS în produsele cosmetice 50/metal
246 Pregătire probă de produs cosmetic prin mineralizare 100/probă
247 Pregătire probă de produs cosmetic prin extragere în solvenți (pentru determinări de gazcromatografie sau lichidcromatografie) 60/probă
248 Prelevare probă 20/probă
V.4. Determinări microbiologice în produsele cosmetice
249 Număr total de germeni 30/probă
250 Bacterii coliforme 50/probă
251 E. coli 50/probă
252 Salmonella 100/probă
253 Stafilococ aureus 50/probă
254 Stafilococ coagulazo + 55/probă
255 Pseudomonas aeruginosa 75/probă
256 Candida albicans 55/probă
257 Enterobacter 40/probă
VI. MEDICINA MUNCII
258 Determinarea și evaluarea expunerii la zgomot 150/loc de muncă
259 Determinarea vibrațiilor mecanice 150/loc de muncă
260 Determinarea/Evaluarea iluminatului 67/loc de muncă
261 Determinarea efortului profesional preponderent fizic 235/loc de muncă
262 Examen audiometric 67/persoană
263 Evaluarea solicitărilor vizuale în relație cu activitatea profesională (intrare în/ieșire din schimbul de muncă), interpretarea rezultatelor, recomandări - ERGOVISION 100/persoană/probă
264 Probe funcționale ventilatorii (screening) 25/persoană
265 Evaluarea psihoaptitudinală a muncitorilor 30/persoană
266 Evaluarea capacității de muncă și a oboselii profesionale 312/persoană
267 Determinarea sau evaluarea microclimatului industrial 80/loc de muncă
268 Determinarea și evaluarea nivelului câmpului electromagnetic (electric și magnetic static, de joasă frecvență; de înaltă frecvență) 100/loc de muncă
269 Expertiza expunerii la radiații laser 65/loc de muncă
270 Referat tehnic de interpretare a buletinului de câmpuri electromagnetice 200/buletin
271 Examen clinic general 80/persoană
272 Chestionar medical de specialitate 105/persoană
273 Evaluarea solicitărilor neuropsihosenzoriale la o persoană 48/persoană
274 Stabilirea profilului psihologic al unei persoane 70/persoană
275 Evaluarea stresului profesional la nivelul unui loc de muncă 140/loc de muncă
276 Profilaxia și managementul stresului profesional 48/persoană
277 Determinări psihofiziologice pentru evaluarea oboselii în muncă 35/persoană
Determinări în aerul locurilor de muncă

278

Prelevare de probe de aer pe absorbitor

23/probă

279

Prelevare de probe de aer pe filtru MCE, cuarțuri, fibre de sticlă

25/probă

280

Prelevare de probe de aer pe tub adsorbant sau filtru PTFE

35/probă

281

Pulberi inhalabile gravimetrice

35/probă

282

Pulberi respirabile

43/probă

283

Pulberi cu monitor de pulberi pe loc de muncă

24/probă

284

Determinarea conținutului de bioxid de siliciu liber cristalin al pulberilor prin spectroscopie IR cu transformata Fourier sau prin difractometrie

200/probă

285

Fibre de azbest (microscopie cu contrast de fază)

100/probă

286

Identificarea azbestului în diverse matrici prin spectroscopie IR cu transformata Fourier

200/probă

287

Acetat de etil

40/probă

288

Acetat butilic

40/probă

289

Acetonă

40/probă

290

Acetat de metil

40/probă

291

Acid acetic

40/probă

292

Acid azotic

40/probă

293

Acid cianhidric - determinare cu analizator portabil de gaze cu senzori electrochimici

54/probă

294

Acid clorhidric - determinare cu analizator portabil de gaze cu senzori electrochimici

54/probă

295

Acid fluorhidric și fluoruri

40/probă

296

Acid fosforic

45/probă

297

Acid sulfuric și anhidridă sulfurică

45/probă

298

Acroleină

40/probă

299

Alcool butiric

45/probă

300

Alcool etilic

45/probă

301

Alcool izopropilic

45/probă

302

Alcool propilic

45/probă

303

Alcool metilic

45/probă

304

Aluminiu

59/probă

305

Amoniac - determinare cu analizator portabil de gaze cu senzori electrochimici

54/probă

306

Anhidridă ftalică

45/probă

307

Anhidridă maleică

45/probă

308

Antimoniu

59/probă

309

Argint metal și compuși solubili

59/probă

310

Arsen și compuși anorganici

59/probă

311

Arsină/Hidrogen arseniat - determinare cu analizator portabil de gaze cu senzori electrochimici

58/probă

312

Benzen

45/probă

313

Benzină și carburanți

45/probă

314

Dioxid de carbon

45/probă

315

Dioxid de sulf

45/probă

316

Celosolv

70/probă

317

Cianuri și cianogeni

40/probă

318

Ciclohexanonă

45/probă

319

Clor

49/probă

320

Compuși volatili (toluen, formaldehidă, sulfură de carbon, acetat de vinil, metanol, etanol, butadienă, sulfură de carbonil, acetaldehidă, sulfură de carbon, acrilonitril, metil mercaptan etc.)

58/probă

321

Monoxid de carbon - determinare cu analizator portabil de gaze cu senzori electrochimici

45/probă

322

Dioxid de azot - determinare cu analizator portabil de gaze cu senzori electrochimici

50/probă

323

Dioxid de clor - determinare cu analizator portabil de gaze cu senzori electrochimici

53/probă

324

Dioxid de sulf - determinare cu analizator portabil de gaze cu senzori electrochimici

49/probă

325

Fluor - determinare cu analizator portabil de gaze cu senzori electrochimici

50/probă

326

Fosfină/Hidrogen fosforat - determinare cu analizator portabil de gaze cu senzori electrochimici

58/probă

327

Hidrogen sulfurat - determinare cu analizator portabil de gaze cu senzori electrochimici

45/probă

328

Oxid de azot - determinare cu analizator portabil de gaze cu senzori electrochimici

53/probă

329

Cloroform

45/probă

330

Crom, oxizi de crom

59/probă

331

Cromați și bicromați de cupru/probă

59/în praf

332

59/în fum

333

Cupru

59/probă

334

Dioxan

45/probă

335

Epiclorhidrină

45/probă

336

Eter etilic

45/probă

337

Etilendiamină

45/probă

338

Fenol

45/probă

339

Formaldehidă

45/probă

340

Hidrocarburi alifatice

45/probă

341

Hidrochinonă

50/probă

342

Hidrogen sulfurat

45/probă

343

Mangan

59/probă

344

Mercur

59/probă

345

Metil-etil-cetonă

45/probă

346

Naftalină

50/probă

347

Naftol alfa și beta

50/probă

348

Nichel carbonil

59/probă

349

Ozon

40/probă

350

Oxizi de azot

45/probă

351

Monoxid de carbon

45/probă

352

Oxid de etilenă

45/probă

353

Oxid de propilenă

45/probă

354

Oxid feric

59/probă

355

Oxid de zinc (fumuri)

59/probă

356

Percloretilenă

45/probă

357

Plumb și compuși

59/probă

358

Seleniu și compuși

59/probă

359

Stiren

45/probă

360

Sulfură de carbon

45/probă

361

Terebentină

45/probă

362

Tetraclorură de carbon

45/probă

363

Titan și oxid de titan

59/probă

364

Toluen

45/probă

365

Toluen diizocianat

45/probă

366

Tricloretilenă

45/probă

367

Xilen

45/probă

368

Tungsten

59/probă

369

Uleiuri minerale

45/probă

370

Anilină

45/probă

371

Benzidină

45/probă

372

Tetraetil de plumb

59/probă

373

Hidrocarburi aromatice policiclice

59/probă

374

Negru de fum

59/probă

375

Pesticide și paration

59/probă

376

Clorură de vinil prin metoda clasică

45/probă

377

Alte determinări în aerul locurilor de muncă, cu specificarea metodei de lucru

conform deviz
Determinări prin spectrofotometrie
378 Pregătire probă pentru absorbție atomică tehnică flacără sau cuptor de grafit 50/probă
379 Pregătire probă pentru tehnică generare de vapori 100/probă
380 Determinare prin tehnică flacără 80/element
381 Determinare prin tehnică cuptor de grafit sau generare de vapori 80/element
382 Determinare prin gazcromatografie pregătire probă 50/probă
383 determinare 200/probă
384 Determinare prin lichidcromatografie pregătire probă 50/probă
385 determinare 200/probă
386 Determinare prin ioncromatografie pregătire probă 80/probă
387 determinare 200/probă
Biotoxicologie
388 Recoltare de produse biologice 5/probă
389 Acetonă (urină) 40/probă
390 Acid deltaaminolevulinic 50/probă
391 Acid hipuric/metilhipuric (urină) 40/probă
392 Acid mandelic (urină) 40/probă
393 Acid tricloracetic (urină) 45/probă
394 Arsen (urină) 59/probă
395 Cadmiu (urină, sânge) 59/probă
396 Carboxihemoglobină 55/probă
397 Colinesteraze 40/probă
398 Uroporfirine și coproporfirine 60/probă
399 Crom (urină) 70/probă
400 Fenoli liberi și conjugați 55/probă
401 Mangan (urină) 70/probă
402 Mercur (urină/sânge) 75/probă
403 Methemoglobină 40/probă
404 Plumb (urină/sânge) 70/probă
405 Tiocianați (urină) 40/probă
406 Fluor 40/probă
407 2,5 Hexandionă 65/probă
408 Creatinină urinară 9/probă
Metale (Pb, Cd, Ni, Cr, Mn din sânge/ser/urină prin spectrometrie de absorbție atomică)
409 Pregătire probă biologică pentru tehnica cuptor 50/probă
410 Determinare SAA cu tehnica cuptor 83/element
411 Mercur/Arsen din urină SAA cu generare de vapori pregătire probă 100/probă
412 determinare 80/element
Biochimie și hematologie
413 Examen citologic exfoliat pulmonar și vezical 80/probă
414 Identificarea corpilor azbestozici în spută 80/probă
415 Consultanță pentru laboratoare/unități care efectuează determinări de noxe profesionale medic 155/oră
416 chimist, fizician biolog etc. 79/oră
VII. IGIENA RADIAȚIILORAvizare și autorizare
417 Avizare amplasare, construcție și reamenajare practici și activități nucleare 200/avizare
418 Autorizare sanitară pentru faze de conservare și dezafectare a instalațiilor nucleare și radiologice cu risc radiologic semnificativ 200/autorizare sanitară
419 Autorizare sanitară pentru utilizarea instalațiilor radiologice dentare 300/autorizare sanitară
420 Viză autorizație sanitară 100/viză
421 Autorizare sanitară pentru mijlocul de transport al surselor și materialelor radioactive 200/autorizare sanitară
422 Autorizare sanitară pentru depozitarea surselor și materialelor radioactive 400/autorizare sanitară
423 Autorizare sanitară de producere, manipulare instalații nucleare, radiologice și surse din practici și activități nucleare 400/autorizare sanitară
424 Autorizare sanitară pentru utilizarea instalației Rx diagnostic, CT 500/autorizare sanitară
425 Autorizare sanitară pentru utilizarea laboratoarelor dotate cu instalații radiologice mobile 400/autorizare sanitară
426 Autorizare sanitară pentru activități în domeniul nuclear cu surse și instalații care nu se organizează în unități nucleare (de exemplu, service etc.) 400/autorizare sanitară
427 Autorizare sanitară pentru utilizarea instalației de radioterapie 500/autorizare sanitară
428 Autorizare sanitară pentru utilizarea instalației de defectoscopie industrială 300/autorizare sanitară
429 Autorizare sanitară pentru utilizarea tehnicilor nucleare, difractometriei, altele asemenea 300/autorizare sanitară
430 Autorizare sanitară pentru utilizarea laboratoarelor cu surse deschise/închise 500/autorizare sanitară
431 Autorizare sanitară pentru lucrul cu surse radioactive în exteriorul unității de bază 500/autorizare sanitară
432 Verificări metrologice ale aparaturii dozimetrice 300/cameră ionizare
Dozimetrii
433 Dozimetrii de câmp la Rx dentar, difractometrii și similare 150/instalație
434 Dozimetrii de câmp la Rx diagnostic, terapie, defectoscopie 300/instalație
435 Dozimetrie de câmp la laborator cu surse deschise/închise 350/sursă
436 Dozimetrie de câmp radioterapie 300/instalație
437 Determinarea contaminării radioactive a probelor destinate exportului, cu contaminometru 100/probă
Etalonări
438 Instalații de terapie convențională 1.000/instalație
439 Instalații de terapie cu energii înalte 2.000/instalație
440 Instalații de brahiterapie 1.000/sursă
441 Instalații de medicină nucleară 800/instalație
442 Dozimetre 100/echipament
Evaluarea condițiilor de muncă cu radiații ionizante
443 Expertizarea unităților cu risc radiologic I 300/unitate
444 Expertizarea unităților cu risc radiologic II 400/unitate
445 Expertizarea unităților cu risc radiologic III 500/unitate
446 Expertizarea unităților cu risc radiologic IV 600/unitate
Evaluarea dozelor de radiații administrate pacienților
447 Evaluarea dozelor la instalațiile de radiodiagnostic 100/instalație
448 Evaluarea dozelor la instalațiile de rontgenterapie 150/instalație
449 Evaluarea dozelor la instalațiile de radioterapie 250/instalație
Determinarea contaminării locurilor de muncă
450 Radiometria suprafețelor 80/probă
451 Recoltarea probelor de aer 80/probă
452 Recoltarea efluenților lichizi 70/probă
453 Recoltări de probe de urină 30/probă
Biochimie și hematologie
454 Testul micronucleilor 120/probă
Radiometrie
455 Pregătirea chimică a probelor de produse alimentare în vederea analizării radiometrice 50/probă
456 Pregătirea chimică a probelor de apă potabilă/minerală în vederea analizării radiometrice 25/probă
457 Radiocesiu 350/probă
458 Radiostronțiu 450/probă
459 Radiu 226 450/probă
460 Poloniu 210 300/probă
461 Plumb 210 300/probă
462 Uraniu natural 450/probă
463 Thoriu natural 450/probă
464 Iod 131 450/probă
465 Tritiu 450/probă
466 Radon 300/probă + deviz de deplasare
Alte determinări specifice
467 Spectrometrie standard pe timp de măsură (minimum 20 de ore) HPGe 500/probă
468 Spectrometrie standard pe timp de măsură (minimum 20 de ore) NaI 250/probă
469 Spectrometrie standard pe timp scurt CS 137 și CS 134 HPGe 50/oră
470 Spectrometrie standard pe timp scurt NaI 20/oră
471 Radiometrie alfa sau betaglobală pentru activități mici 100/probă
472 Determinarea contaminării urinare radioactive 150/probă
Alte prestații privind igiena radiațiilor ionizante
473 Referat de evaluare a riscurilor în expunerea la radiații ionizante 200/referat
474 Referat de evaluare pentru înregistrarea Laboratorului apă radioactivitate 300/referat
475 Controlul calității instalațiilor radiologice 500/instalație
VIII. CABINETE MEDICALE DE FRONTIERĂ
476 Certificat de scutire de control sanitar/certificat de control sanitar al navei 500/certificat
477 Certificate internaționale de vaccinări sau profilaxie 20/certificat
478 Eliberarea certificatului internațional de vaccinare sau profilaxie 150/certificat
479 Certificat medical pentru nave 400/certificat
480 Emiterea avizului epidemiologic pentru boli carantinabile 20/aviz
IX. PRESTAȚII DIVERSE
481 Analiză dosar notificare suplimente alimentare 200/dosar
482 Analiză notificare mențiuni nutriționale și de sănătate înscrise pe produsele alimentare 150/produs
483 Consultanță de specialitate 150/oră
484 Elaborarea referatului de înregistrare a laboratoarelor de analiză a apei potabile 250/referat
485 Auditarea laboratoarelor de apă în vederea înregistrării 400/laborator
486 Verificarea și evaluarea dosarelor de înregistrare a laboratoarelor care efectuează controlul oficial al apei potabile 250/dosar
487 Verificarea și evaluarea dosarelor de notificare a apelor îmbuteliate, altele decât apele minerale naturale sau decât apele de izvor 300/dosar
488 Notificare produs (pe suport hârtie și în baza de date națională) 140/produs
489 Cursuri, instruiri, activități pentru informare, formare, dezvoltare, specializare în domeniul medicinei muncii, igienei și sănătății publice 50/persoană/oră (acolo unde nu există alte reglementări în vigoare)
490 Instruire practică de laborator 100/persoană/oră
491 Determinarea factorului de protecție prin metoda vizuală 250/determinare
492 Determinarea/Evaluarea microclimatului ambiental 80/punct determinare
493 Anuar de statistică sanitară 1.000

(la 21-11-2022, Anexa nr. 1 a fost modificată de Articolul I din ORDINUL nr. 3.421 din 11 noiembrie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1118 din 21 noiembrie 2022 )
Anexa nr. 2Antet instituție
Director general/executiv,
...................................
Director general adjunct/executiv adjunct economic,
..................................
Vizat CFPP
.................................

DEVIZ
(exemplu) cu tarifele pentru prestațiile efectuate de .................. Întocmit în data de ................ în baza Adresei de înaintare ..................
Prestație Postcalcul Total plată

- Referat pentru ……………………………….
(sau altă prestație care se face conform devizului)
sau
- Emitere/efectuare/etc. ……………………..
- Cheltuieli materiale
Chimist principal - …….ore
………………………. lei
(în funcție de încadrare)

Medic/Biolog - ……….. ore
……………………………. lei
(în funcție de încadrare)

Fizician - ………. ore
………………….………. lei
(în funcție de încadrare)

Asistent medical principal - ……..ore ……………………………….lei (în funcție de încadrare)
25% regie inclusă în manoperă
Cheltuieli materiale
…………………..…………. lei (estimativ-cartuș/toner/hârtie/
reactivi dacă este probă/etc.)

18% regie inclusă în cheltuieli materiale


Șef ierarhic superior,
................................
Întocmit
................................
(la 21-11-2022, Anexa nr. 2 a fost modificată de Articolul I din ORDINUL nr. 3.421 din 11 noiembrie 2022, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1118 din 21 noiembrie 2022 )
------